Colţ de rai

          

Sâmbătă, după ce vr'o două ceasuri am negăsit un mormânt , am poposit a'ci să-mi ostoiesc neputinţele într-o halbă de bere. Este răvăşitor oricare cimitir cu morminte prăbuşite-n  vegetaţii metrice, cruci şchioape însemnate cu rugină or lemn scorojit, dară unul înconjurat de hăuri ale gropii de gunoi şi din loc în loc amprentat cu  resturi menajere atârnând hâde, taman acolo unde ar fi fost rost de-o lumânare arzândă?! Bună terapie pentru dezamăgirile mele lumeşti imaginea aceasta a fără rostului veşnic!

             Deci, de acolo din lumea gândurilor negre, aterizai direct în rai. De respirat oricum uitai să respir de la gura asta de bere rece, îs uluită cum un Om o putut naşte minunea aceasta de grădină, nu pentru el în spatele casei, ci în centrul oraşului, adică unde-i vor călca pragul şi cel care se înclină a recunoştinţă şi cel care-i va sfinţi tufişurile, tot cu mulţumire!


           Sigur, pentru mine lipsită de credinţe, veni repede gândul că un colţ de rai cu bere rece la halbă şi pizza fierbinte  cu ton e o imagine mai faină decât cea cu "în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă"!


           Faptul că expoziţia sa personală cu flori de mine este impresionantă şi de zeci de ori mai valoroasă decât cea din muzeul de la Cheia iară îmi naşte nedumeriri, să nu le spun frustrări!

          Pozele mele sunt palide, ca şi vorbele-mi, grădina este impresionantă! 
          Omule, mă înclin!