Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii

Acesta e un post scris la comandă, torturi n-am curaj să încerc pe comandă fermă, dar  reuşesc uneori să împlinesc câte unui prieten drag  dorinţe de  poveste.

      Se făcea că era duminică, eu care-n zile de  birou nu reuşesc să mă trezesc până-n şapte, m-am trezit la cinci. Tot răsfoiesc o carte "Jurnalul convertirii - de la Zeiţa Morţii la Împăratul Vieţii", carte ce m-o răvăşit la prima citire pe repede înainte.

      

      În pijamale cu "Happy Face", celebre deja din postarea despre Cortazar, cu "Zeiţa Morţii"  în  braţe aştept zorii!

      Se făcea că se legăna canapeaua, "of, cutremur!" gândesc şi instant încep rugăciunea (de-ar fi cutremur dimineaţa şi seara, aş reuşi tare uşor să împlinesc norma de rugi!). Pân' să mă ajungă şi teama, cutremurul s-o dus! Era 5 jumate.

      Păi, dacă m-am trezit ca nu cumva să-l ratez cu vr’un somn profund, e semn că mai sunt şi altele pe drum. Nu are logică amu, da’ atunci fu cel mai firesc gând!

      Zic:  deci, în câteva clipe vine alaiul apocaliptic!

     O las pe "Zeiţa Morţii" din braţe, mă duc să mă pregătesc!

     Îmi pun în părul nepieptănat de vineri fluturii mov cumpăraţi amu un an şi neinauguraţi, îmi fac două codiţe de care atârn tot mov nişte rotunde  de sticlă, îl privesc drept în ochi pe "Happy  Face"  cel roz, dar lipseşte ceva! Scot dintre lucruri nefolosite de ani un creion negru ş-o cutiuţă. 

     În pijamale roz peste care se leagănă cozi bilate-n mov, cu lila-n ochi mărginiţi de linii creionate-n negru, mă întorc între plăpumi şi-l ridic între palme pe " Împăratul Vieţii "; mi-i în gând  "De vrei deşertăciune, deşertăciune îţi dau!"   

       

Notă:  Îmi cer iertare domnului Cătălin Mitulescu pentru furtul titlului  (chiar mi-a plăcut mult filmul!), dar exact aşa am simţit  în paranoia-mi matinală.

* Fotografia, pe numele ei "Speranţa", este a lui Sebastian Tavala şi  expoziţia de pe blogul său  , chiar debutul fotografic din 2008, este uimitoare!