Îl privesc și-l ascult fascinată, ca întâia dată, în urmă cu șapte sau opt ani. Este tatăl lui A. or A. este cel mai bun copil întâlnit de mine vreodată. Și cel mai deștept, cu certificate MENSA — dar asta chiar nu contează. Că acum A. are o Ană și eu mi-s lipită de ea este dar dumnezeiesc. Mă-ntorc la domnul D., tatăl.
E doar în chiloți — de ăia de înotat în ei — chiar de-i plină balta de nămol. Bea din sticla de bere și trage dintr-o țigară. De fapt, mănâncă semințe, dar D. întotdeauna fumează și bea, deci nu-l pot scoate acum din tabloul veșniciei. Este foarte slab, foarte-foarte; cred că are părul gri și ochelari micuți.
E revoltat că la fabrică este obligat să poarte pe căldurile astea pantaloni lungi — ca pinguinii, decretează cu năduf. Ascult în continuare Queen și Beatles, oricât de tare ar răsuna manelele în jurul meu — continuă spovedania. Mă rog în aste zile ca Iliescu să trăiască trei sute de ani, lua-l-ar dracu! Continuă povestind despre scena politică a anilor '90, pe când era student liberal. Nu înțeleg nimic din relatare și mi-i greu să urmăresc sistemul mafiot al Craiovei anilor ălora.
Mă cufund în duminica trecută și-ntr-o altă întâlnire dragă. Îi povestesc prietenei mele — exact cu deznădejdea și revolta lui Mister D. — despre adunarea festivă de dinaintea alegerilor, când m-am trezit în jurul meu doar cu oameni care-l votau pe cel care m-o-ngrozit. Îi spun cât de dureros a fost să descopăr că nu era nici măcar un mesean în care să-mi regăsesc credința.
— Oamenii sunt disperați, Maria!
Continuu netulburată să mă văicăresc despre cât de nepotrivit mi-i cercul în care mă-nvârt.
- Dar și eu cred că Danul tău nu e un președinte potrivit. Că nu are prestanță și știință pentru asta...
Mi-s șocată. Când, mult mai târziu, B. îmi reamintește că era evidentă tabăra, îmi dau seama că are dreptate. Lipită de sufletul meu fiind, nici nu luasem în calcul alte viziuni.
Domnul D. încheie spovedania: Pot să mor liniștit, în secunda asta! Nimic bun pentru mine nu se mai poate întâmpla, dimpotrivă.
Îmi dau lacrimile. A. și Ana lui au o listă lungă de vise frumoase, dar nu-s molipsitoare de sens pentru tatăl său.
Mult mai târziu, când grătarul de pe mal se va fi sfârșit și deja ne mutaserăm pe terasa noastră, la tort de înghețată cu zmeură și fistic, i-am identificat primul zâmbet curat al zilei. Hitle se cuibărise pe gâtul lui, cu țigara în gură și berea în mână D. îi șoptea afectuos: Fetița tatei, da, tu ești fetița tatei! Sigur că mânca înghețată cu furculița, dar am mai zis că nu-l văz în afara cadrului fum – grade.
Deși... D. spărgând semințe cu coajă albă — ne-o lămurit Ana că-s turcești — și vorbind despre John Lennon și Freddie Mercury, e clar o imagine din colecția mea nemuritoare. Acolo unde — de aș ști să caut pe blog — este și noaptea în care, sub stele mii ne-a îngânat cu voce tocită și zdrăngăn de chitară Imagine, all the people...
Cine caută, găsește - AICI în arhivă splendidul moment trăit în 2019, la fel de viu ca cel de sâmbăta asta, deși e dintr-o altă viață.
Imagine there's no heaven s-a auzit tânguit, sugrumat. Și de-ar fi fost cristaline notele, la cât de afonă sunt, tot la refren aș fi recunoscut piesa. Au fost cinci minute... șase, câte or fi fost, în care dintre cei șapte oameni adunați în public, nu s-o auzit nici respirația. No hell below us — continuase domnul inginer. Imagine all the people, living for today (ah ah ah)...
O chitară, un bărbat pe jumătate amețit, un cer doldora-n stele, un pisoi îmbrățișat de un prunc pe un șezlong, o nevastă semiadormită, un cățel recent băit, multe farfurii cu mâncare abandonate... și unul dintre cele mai magice momente pe care le-am trăit.
Pe Hitle și pe fratele ei, Zece, i-am găsit azvărliți pe 1 iunie. Sunt foarte sperioși încă, deși casa noastră nu-i lipsită nici de oameni, nici de zgomote.
Mister D. adoră animalele. L-a slavat pe Oto, un cățeluș flecit de o mașină, într-o stare greu de imaginat.
Hitle s-a urcat direct pe gâtul lui și nu s-a mai dezlipit. Eu știu — e și din teama ei de a coborî de oriunde. Cu ochii bucurie, D. îi lămurește Anei neîncrezătoare cum va proceda:
– Trebuie să înveți un lucru: există o singură metodă care funcționează implacabil pe lumea asta. Îi zice Faptul Împlinit. Iau pisoii, îi duc acasă, iaca, doamnă, ce-am găsit! Doar nu crezi că mai poate să se împotrivească...
Știe a râde D. din toată inima, e clar! Ce dacă au trecut șase decenii de când, copil fiind, avea aceeași satisfacție a misiunii imposibile împlinite?!
Trimit în Univers prima liniuță de pe lista A-urilor mei perfecți: o mânuță dolofană de bebeluș, linsă și păzită de doi pisoi înviați din morți — unul cu o bulină albă într-o mare de blăniță neagră și o ea, cu o mustață neagră, parcă desenată cu creionul dermatograf pe o fățucă de griuri. Hitlerica, cea mai iubită fetiță a lui Mister.
_______________
În arhiva seriei:
1. Mărășasca
3. O carte și un pisoi, apoi sfârșit
4. Veacul ei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu