luni, 17 octombrie 2016

Decorațiuni din fondant pentru tort croitorie ș-o poveste cu un tren



De juma de an n-am mai atins fondantul și n-aș fi zis că-mi lipsește. Mi-s tare dragi torturile dezbrăcate și gândul ceasurilor de trudă bibiliticoasă mi-o cam dat fiori. Din fericire, din primele clipe de lucru mi-am regăsit dragostea dintâi. Pentru că am tot amânat până-n ceasu doișpe să-ncep, contratimp nici n-am mai avut răgazu pentru munca mea de chinez bătrân și nebun (cum i-o zis Crisa în tinerețe și cum i-o rămas numele în veci). În 5 ceasuri adunate am terminat tot. La prima variantă, ASTA, 5 ore am trudit doar foarfecul. Acum, știind bine că nu de numărul minutelor risipite depinde calitatea obiectului final, am încropit în 5 minute cel mai caraghios foarfec din lume și nu doar că nu m-o trecut cu nervii rezultatul, ci mi-o și plăcut strașnic.


Ceea ce mi-o redus mult truda o fost matrița de nasturi pe care-n urmă cu  2 ani n-am știut s-o folosesc. Sigur, atunci toți acei bumbi lucrați cu  ce s-o nimerit prin casă au avut farmecul lor.
Am uns forma cu ulei lichid de palmier, am pus fondantul, am băgat matrița 5 minute în frigider, am scos nasturii perfecți. În trecut jumătate dintre ei s-au uscat cu defecte, acum nu a mai fost cazul nici măcar pentru unul.



Mi-am dorit mult să refac tortul din 2014. Nu mai găsesc pe Google modelul original și atunci nu l-am notat din păcate. Dar despre toate astea în povestea tortului când va fi să se scrie.



- Bogri, mi-au ieșit grozave! Am un foarfec pocit, cu urechi minuscule și brațe uriașe, ușor obeze, am o rochiță de dimensiunea papiotei și un burete cu ciuperci în loc de ace cu gămălie, eu mă declar preafericită!


________________________

POVESTEA TRENULUI DE LA LINIA 5

N-am știut unde să scriu, îmi vărs năcazu aci să poci dormi în noaptea asta. Am avut o zi minunată, cea în care am plimbat zi lumină  tortul prin ploaie. În aceeași duminică o trebuit să ajung cu el la aniversată, 100 de kilometri cu 4 schimbări pentru mijlocul de transport și apoi înapoi acasă. Asta după ce sâmbătă, o zi întreagă, m-o epuizat tortulitu și după o săptămână nu mai spui cât de puțin hodinitoare. Repet, ploaie, gări, autobuz, trenuri, mașină, tortul de ținut cu ambele mâini căci o trebuit păstrat în geanta frigorifică pe orizontală, or ea are mânere doar pentru verticală. o umbrelă ținută cu gâtu când o vrut DD să n-o ia vântu. Să nu uit când mă fac mare să inventez traiste cu torți pe cele două direcții!

Da, a fost o zi cu adevărat grozavă!

La-ntoarcere, trenul anunțat la linia 2 nu mai venea. De udat mă tot mura mărunt și pe îndelete căci nu poți cu 5 papornițe (gutui de la mătușa pentru Cutia misterelor, gem de la mama că poate n-am timp să dulcețesc gutuile, salată de boeuf cerșită pentru două mese de dietă minune,  plus frunze pentru sarmale și  pachetul cu bogdaproste din poarta cimitirului) să mai ții și umbrela și să mai și urci într-un tren ce staționează 60 de secunde.

Înainte de inventarul căpătuielilor eram cu ploaia-n cap la linia 2. Eu și o doamnă ce arăta a măicuță. Îi zâmbisem pentru că-n zorii lui 6 mă luase-n primire un domn:
- Ai acasă Biblia?
- Nu!
- Și n-o citești?
- Nu!
- Aoleu, dar e musai, ne așteaptă Domnul Isus, ce-o să faci?!
- O să-i zic c-am citit o recenzie a Bibliei și nu m-o convins. În momentul ăla cred c-am ațipit, că n-am mai auzit decât deci ești de ziua întâi, de duminică,  or Domnul Isus o zis de ziua a șaptea, dar nu-am priceput  la ce se referea verdictu ăsta.

Ziceam c-am zâmbit măicuței cu gândul că nu voi mai dormita și mă va lumina ea pentru întâlnirea cu Domnu. Trenul de la linia 2 tot nu venea, ciudat zice ea ar fi trebuit aproape să plece. Eu, aia deșteapta, am liniștit-o nu s-o inventat în România trenul care să vină făr de întârziere. 
Un impegat aflat în trenul de la linia următoare ne anunță că nesositu pe care-l dă  măicuța tocmai pleacă de la linia 5. De v-am pierdut printre Biblie, ploaie și ziua dintâi, încă suntem la linia 2.
- Bre nene, fă-ne mata un bine și-l oprește! Atât am apucat să urlu înainte de a fugi prin două trenuri cu cele 5 papornițe ale mele, cu căruciorul fecioarei și cu ea făr de suflu mult în urma mea. Nu cred că o fost scoși pe lumea asta pân la noi timpi mai buni la proba de 5 metri cu obstacole.

În tren măicuța s-o dus să caute căldură, io cu riscul că voi rămâne corigentă la testul despre Biblie, m-am prăbușit în ușă, pe prima bancă.
Lângă mine se așează un tânăr pe care parcă-l zărisem prin gară.
- Vii de la Galați?
- No, zic eu deși cam de pe acolo veneam.
- Câți ani ai?
- Patruzeci răspund ca să nu mă-ncurc în virgule și fericită că-i o anchetă care poate nu mă va trimite-n iad direct.
- Oooo, dar ce bine arăți! 
Licăru bolnav din privirea omului mi-o activat teama cea mare. După ce la ultimul drum de noapte am călătorit cu doi criminali abia eliberați îmi jurasem să nu mai fac nerozii de astea, dar n-aveam de ales, adică o lăsam pe mătușa făr de tort, clar n-am avut de optat ziceam.
Am început a mă uita pe geam, dar cât să privești întunericul la un drum de 85 kilometri?!
- Ieșim la o cafea?
- Nu! 
- Bine, îți dau adresa pe unde să treci!
- Să trec?! nu știu cum eram când D îmi zicea îngrozit că scot flăcări din priviri, dar acuș sigur asta făceam. Cum adică să trec?!
- Las că te plătesc, chiar cu salariul tău pe o lună!
- Trei mii de lei pentru ce?! Știu DD că-i pe trei luni, dar atât m-o dus mintea, atât am zis. Nu mai bine îl trimit pe soțu dacă-i vorba de bani?! Eu chiar nu mă pricep. Știam eu Doamne că-mi vei trimite o minciună și mai gogonată.

Ca să nu mă lungesc până-n zori, exact ce vroiam să evit prin revărsare de năduf, să mai zic că încă mă înfurii la ofertele astea și că doar câteva replici de această natură îmi zburătăcesc zenu ăl mai profund. Și că mi-i teamă de acești oameni, cumplit de teamă.  Făr de îndoială soră-mea are o metodă mai sigură io fac naveta în fiecare zi și nu vorbesc cu nimeni niciodată și tu o dată pe lună aduni toți nebunii. Eu ador poveștile, poveștile mi le nasc oamenii, n-aș putea trăi făr de ele și nu pot porni cu teamă toate intersecțiile. Da, eu am încă credința că multe dintre povestiri îmi ies în cale căutându-mă. Dar tânărul acesta care a încercat să se urce în același taxi cu mine, deși pentru a evita asta întârziasem coborârea și ocolisem peronul în noapte, m-a făcut conștientă că să-mi frâng gâtu nu-i taman o poveste frumoasă.

Noapte bună, prieteni!

4 comentarii:

  1. Ai curaj domnita! Maaaare curaj! Eu fac pe mine de frica daca e musai sa merg prin intuneric, chiar daca sunt in casa la mine. Cand sunt cu Paul insa, sunt tare viteaza :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am niciun curaj (pur și simplu nu am alte soluții pentru drum uneori) doar mă rog să fiu păsuită și să nu mă nenorocesc.

      Ștergere
  2. Sa zic si de decoratiuni ceva, ca sa nu zici ca am ceva cu ele :D Sunt minunat de imperfecte si imi plac mult ♥ Daca nu le scoteai tu ochii cu greselile, eu nici nu mi-as fi dat seama :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu le-am scos ochii, doar am arătat câtă frumusețe zace în imperfecțiune :)))) A fost un tort minunat și povestea lui e grozavă, dar n-am scris-o la timp și-i puțin probabil s-o mai redau cu toate emoțiile, dar voi încerca.

      Ștergere