Când o publicat Lulu lista ingredientelor misterioase, ACI, m-am gândit că voi trece peste rândul cu așteptarea veșnică o rețetă minunată de chec cu rahat și glazură de portocale. După ce într-un final căpătasem de la țară gutui și de la mama dulceață și chiar le găsisem un rost în checul amintit, am dat nas în nas cu rețeta ACEASTA la Mazi ș-am abandonat tot ce gândisem. Între timp o publicat și gutui umplute, care-mi vor bântui azi toate poftele.
REGULAMENT CUTIA MISTERELOR |
Lista pentru octombrie: ouă, toate brânzeturile, toate lactatele, orez sau paste, lămâi, portocale, nuci, alune și alte semințe, biscuiți, rahat, cacao, apă de flori de portocal, carne de pui și vedetă GUTUIA.
Lulu s-o străduit să cuprindă tot ce există pe lume, doar pentru ca propunerile să năvălească la paradă. Eu am reușit să folosesc 5 din 12, slab bilanț, grozavă rețetă!
Am pregătit prăjitura prima dată exact ca la sursă, doar am înlocuit merele cu gutui. În 7 zile cu ploaie n-am reușit s-o pozez, drept care am refăcut-o cu mici abateri. De n-ar fi fost azi termenul limită pentru trimis propuneri, aș fi luat-o iară de la capăt cu ea.
Am copt prăjitura în tava detașabilă de 16 centimetri și am folosit 50% din cantitățile inițiale ce erau pentru forma de 27 centimetri.
- PENTRU BLAT
- 120 grame unt moale
- 190 grame zahăr
- 180 grame făină - am avut 100 grame făină de grâu și 80 grame migdale măcinate (n-o fost vro diferență semnificativă la gust față de varianta cu 180 doar făină)
- 2 grame/1 linguriță bicarbonat de sodiu
- 1/2 linguriță de sare
- 2 ouă
- + extract de vanilie, coajă de lămâie și portocală
- + 100 grame lapte, le-am adăugat pentru că am avut o compoziție prea groasă. La prima testare nu am completat cu lapte. Texturile celor două prăjituri au fost asemănătoare, la varianta cu lapte blatul a crescut ușor mai înalt, dar n-o fost mai pufos, ci dens ca și cel dintâi.
Am aprins cuptorul (180°C cere Mazi).
Am mixat spumă untul moale cu zahărul, apoi cu ouăle adăugate pe rând.
Separat am cernut făina, pulberea de migdale și bicarbonatul. Le-am încorporat în spuma de unt și ouă tot cu mixerul, dar la o viteză mică. Am adăugat vanilia și coaja de lămâie și portocală.
La final am încorporat laptele, doar pentru că mi s-o părut greu curgător amestecul.
La final am încorporat laptele, doar pentru că mi s-o părut greu curgător amestecul.
Am pus în formă hârtie de copt și am turnat întreaga compoziție nivelînd-o.
Mazi a adăugat aci fructele caramelizate. Pentru că prima dată siropul mi s-a scurs și am făcut fum cât să cheme vecinii pompierii, a doua oară am copt blatul făr de fructe. Iară n-aș putea spune c-am observat vro diferență de gust. Poate că varianta cu fructele la cuptor o avut o aromă mai puternică de turtă dulce, dar oi fi folosit cantități diferite de condimente.
La cuptor am ținut-o pe foc mediu 40 minute. Când am copt-o împreună cu gutuile a durat 60 minute pân o trecut testul scobitorii.
- 40 grame unt
- 70 grame zahăr
- scorțișoară, nucșoară, cardamon
PENTRU TOPPING
200 grame gutui curățate și tăiate felii - ar fi trebuit să folosesc 400, am ales să păstrez cantitatea de sos și s-o scad pe cea a fructelor
Cu ele fierbinți am acoperit blatul cald. Am lăsat prăjitura la răcit. La servire, am presărat-o cu nuci caramelizate. De se merge pe copt blatul cu fructele, trebe preg[tit topping-ul înaintea blatului.
Nu știu de ce în ultima vreme caut blaturi pufoase, ăsta este dens, ca un cozonac însiropat. Este o prăjitură pe care o refac cu mere musai, Mazi o mai încercat-o cu prune.
In sectiune seamana cu prajitura cu gris, aia de este insiropata la maxim :D
RăspundețiȘtergereMie gutuile nu-mi plac decat in dulceata. Nu ma tenteaza sa le fac altceva, nici macar de dragul experimentului. Vazusem la un moment dat undeva, nu mai stiu unde, un salam din gutui si nuci parca, o nebunie arata ♥
Mie-mi plac proaspete, dar prăjitura asta merită repetată. Doar pare-nsiropată, e umedă din naștere, Crisa. Da, la Cutia misterelor a ajuns salam de biscuiți cu gutuie, mi-o atras și mie pofta.
Ștergere