joi, 13 octombrie 2016

TORT CU MERE ȘI CREMĂ DE VANILIE CU BRÂNZĂ DULCE




Noua mea fixație, crema de vanilie cu brânză dulce, o ajuns azi la episodul 3.
Prima variantă cu struguri este ASTA, cea de a doua cu fructe de pădure este AICI. Pentru 20 octombrie o voi combina cu zmeură, încă nu știu cum. Vreau doar a spune că varianta prezentă este preferata mea.



Fratele tatei, unchiul meu preferat, se aniversează în prima săptămână de octombrie. Pentru că față de anii când făceam torturi cu vaci, ĂSTA, or cu cai, ACI, numărul celor prezenți în zi festivă va fi de cel mult patru (cu Buna care nu mai mănâncă prăjituri), am decis să pregătesc două torturi micuțe. Pân la final n-au ieșit pe cât de mici le-am gândit, motiv bun de-mpărțit și la nemusafiri.


Ce optimistă eram în urmă c-o săptămână când prevesteam 4 bucăți de gustători tortuloși. Cum am raportat la primul tort, ĂSTA cu fulgi de cocos, tata o abandonat drumul. Din fericire pentru zenu meu,  aniversatul deși avea interdicție stomatologică  o gustat din prăjitura aceasta.



Tortul a avut 1 kilogram și dimensiunile 12x17centimetri, montat într-o casoletă rămasă de la ciuperci.

BLATUL CU MERE ȘI STAFIDE
Am copt  blatul în tava mare a aragazului și l-am tăiat în 4.



INGREDIENTE
- 300 grame mere tăiate cubulețe
- 15 grame unt
- 15 grame zahăr pentru călit mere
- nucșoară, scorțișoară
- 35 grame stafide
- esență de rom
- 5 ouă cu albușuri separate de gălbenușuri
- un praf de sare
- 15 grame ulei
- coajă de lămâie, vanilie
- 115 grame făină cernută
- 115 grame zahăr pentru pandișpan

Am pornit cu pregătirea merelor, adică le-am pus într-o tigaie cu untul, zahărul, cele 15 grame, nucșoara și scorțișoara. Le-am ținut pe foc mic câteva minute pân s-au înmuiat ușor. După care le-am lăsat la răcit.
Separat am acoperit cu apă călduță (în care am turnat câteva picături de rom) stafidele.
După ce merele s-au răcit, am scurs stafidele și le-am adăugat peste ele. Cum s-au cam ars la copt, data viitoare le voi pune în tavă peste stratul de fructe.
Am amestecat gălbenușurile cu uleiul, vanilia, coaja de lămâie.
Am bătut spumă albușurile cu praful de sare, după care am adăugat în 3 tranșe zahărul, cele 115 grame. După ce zahărul s-o topit am mai mixat câteva minute bezeaua și i-am adăugat gălbenușurile. Am încorporat apoi cu o spatulă făina.


    În tava de copt acoperită cu hârtie cerată am întins în strat subțire merele, peste care am turnat apoi compoziția de pandișpan.
În cuptorul preîncins am copt blatul 15 minute. Cuptorul meu o cam luat-o razna, inițial ardea partea din spate, acuș s-o sucit și spre un lateral.
Blatul copt l-am răsturnat peste o coală de silicon și l-am însiropat fierbinte cu apa de la stafide care era dulce.
După ce s-a răcit l-am tăiat în 4 făr să mai îndrept marginile.

Rămasă sub impresia blatului cu îndulcitor care n-o crescut, am mărit numărul de ouă la 5 de la 4 și au fost cam înalte foile. Au fost pufoase și aromate, n-o contat prea tare grosimea.

CREMA DE VANILIE CU BRÂNZĂ DULCE - 550 grame
- 2 gălbenușuri
- 100 grame zahăr
- 15 grame amidon
- 150 mililitri lapte
- vanilie
- 200 grame brânză dulce 
- 50 grame lapte
- 6 grame gelatină
- 30 mililitri apă
- 100 mililitri frișcă lichidă


1. Am acoperit cele 6 grame de gelatină cu apa și le-am lăsat la înmuiat.
2. Gălbenușurile, laptele, amidonul, 100 grame zahăr, vanilia le-am amestecat bine și le-am pus pe foc mic pân s-o-ngroșat.
3. Brânza dulce am blendurit-o cu 50 grame lapte. Se transformă într-o cremă mult mai fină decât varianta în care am pasat-o cu frișcă lichidă.
4. În budinca de vanilie fierbinte am adăugat gelatina hidratată, brânza și le-am blendurit ușor. Am lăsat crema să ajungă la temperatura camerei.
5. Frișca lichidă am bătut-o. 1/3 am amestecat-o cu budinca de vanilie și apoi compoziția aceasta cu restul de frișcă bătută. Cât m-am mai învârtit prin bucătărie crema o stat la rece pân la momentul montării.



ASAMBLARE TORT
- am acoperit cu folie casoleta
- am așezat una dintre bucățile de blat tăiat și însiropat
- am turnat 1/4 din cremă
- am pus peste cremă al doilea blat, apoi iară 1/4 cremă și tot așa pân am terminat blaturile și crema. Ultimul strat e din cremă.
Am lăsat tortul o noapte la rece.
În momentul servirii l-am decorat cu mere caramelizate conform ingineriei de AICI.

Ca și tortul ciocolatos cu fulgi de cocos, l-am congelat 10 zile. Am observat, exact ca-n primul caz, că blatul și crema își mențin textura, dar aromele se diluează pân spre făr de gust. Nu recomand congelarea dară.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu