Cu mare, mare bucurie am primit cererea pentru un tort vidanjă. Se vru de post şi l-am făcut tot cu salam din biscuiţi, sirop de zahăr ars, fructe (banane+ananas) şi nuci caramelizate.
În final, cu maşinuţa care avea aproape un kilogram, s-a apropiat la un total de vro 3.
1. - am ars zahărul, 3 linguri, cu nucile, 100 gr - mie-mi plac foarte tare nucile caramelizate astfel, ideal ar fi să se întâmple asta în zahărul anterior ars - apoi, le-am zdrobit cu sucitorul jumătate pentru salamul de biscuiţi, jumătate le-am măcinat pentru decorare
2. - în tava pentru montare am pus o foaie de napolitană pe care am uns-o cu gem de piersici
- pentru sirop am fiert 900 ml apă cu 1 plic zahăr vanilat, 100 gr margarină, o ciocolată amară de post şi 5 linguri de zahăr
- 700 gr biscuiţi i-am rupt în bucăţi
- siropul călduţ l-am turnat peste biscuiţi, am adăugat nuca 50 gr zdrobită, 2 linguri stafide înmuiate-n esenţă de rom şi 50 gr nucă de cocos
- jumătate din salamul de biscuiţi l-am întins peste foaia de napolitană
- peste aceasta am tăiat banană şi ananas
- am întins peste fructe şi ultima jumătate a salamului
- am acoperit tot cu foaie de napolitană unsă cu gem
Pentru decorarea ultimă am întins strat subţire de miere şi apoi am acoperit cu nuca măcinată, am scris cu ciocolată.
Maşina are interiorul tot din salam de biscuţi cu foi de napolitane şi e acoperită cu pasta de zahăr.
Foarte uşor l-am lucrat de astă dată, sigur imperfect aşa cum este, singura mea problemă mai ţine doar de imposibilitatea de a obţine culori concentrate, pasta neprimind decât o cantitate foarte mică, situaţie în care trebuie să mă mulţumesc cu nuanţe finale foarte deschise. Pentru maşina ce-o pregătesc în aste zile vreu vopsirea ulterioară. Singurele dăţi când am mai încercat varianta asta de spoire fu la trandafirii grena din ianuarie, care nu s-au uscat pân la dăruire şi la Hannah, pe care tot "udă" am predat-o după o săptămână.
Amu mai am doar o singură speranţă, că tortul ista căcăcios nu va fi postarea cu care voi întâmpina Crăciunul:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu