luni, 24 octombrie 2011

Rulouri cu ton

În urmă cu trei ani, cam pe vremea asta, mă jucam pentru prima dată cu hrănirea fără carne. Amu, tot în joacă o fac! Am nimerit, din prima, câteva reţete incredibile. Prima a fost cea a rădăuţenei cu pleurotus, a doua aceasta cu peşte, urmată de o alta a unor chifteluţele cu pâine, programată-n zilele ce vin. Pe măsură ce voi descoperi pe unde am dat nas în nas cu ele, voi reveni cu sursa.

* Pentru compoziţia rulourilor:
- 4 cartofi mari fierţi în coajă şi apoi zdrobiţi
- tonul a două conserve în suc propriu scurs bine
- pătrunjel verde tocat mărunt 
- usturoi
- un ou
Toate se împreunează bine cât să nu se mai despartă!

* Pentru interiorul rulourilor:
- bucăţi de caşcaval
Dacă se respectă lingura ca măsură de porţionare a rulourilor, atunci e nevoie de vro 10 bucăţi de caşcaval de mărimea degetului mic.

* Pentru exteriorul arămiu:
- 2 ouă
- făină albă
- pesmet

* Pentru perpelire:
- ulei 
Am împărţit cu lingura amestecătura cartofi-ton , am introdus  caşcavalul. 
Am tăvălit rulourile prin făină, le-am scăldat în ou bătut, trecute în grabă prin pesmet şi rumenite în ulei bine încins.
Le-am făcut rulouri cu gândul că-s tare speciale tăiate felii şi nu chifteluţe, cum ar fi fost mai simplu.
Am uitat însă că nu rămân pe stoc până la răcire, până la şedinţa foto nici atât!
Servite cu lămâie că-s mai ochioase în cadru astfel, dar în spatele aparatului foto le-am însoţit cu hrean în vin roşu:)
Gata!

2 comentarii:

  1. Felicitari pt blog ,trebuie incercate rulourile trebuie sa fie foarte bune!!!Mari.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bun venit, Mari! Cam par a fi complicate, îs tare uşor de realizat!

    RăspundețiȘtergere