Secretul inimii

- Vreau să-ţi spun secretul inimii!

- Oi, da’ nu-mi trebe mie secrete, nu ştiu să le port!



O privisem cu insistenţă, eu şi ea aşteptând autobuzul, doar pentru că primea cele 30 de grade cu mai multă înfofoleală decât mine, ceea ce era o performanţă! Eu doar jachetă peste pluover, ea şi ghete şi căciulă!

- Te înseninează, zâmbeşte, acesta e secretul inimii sănătoase!
- Nu poci amu, iară secretul îl ştiam, da’ mă aşteptam să fie unul mai telenovelistic! Mi-i imposibil să –mi alung grija pentru că transport o cantitate mare de bani, nu-s ai mei, n-am io griji d’astea! Îs limpede din naştere!

Abia când am terminat de răstit secretul meu am conştientizat că, între timp, se adunaseră martori la spovada noastră.

Asta nu m-a împiedicat să zâmbesc, mai târziu, în autobuz , atunci când un domn ciocolatiu mă flancase strategic pe la spate suficient cât să-i simt respiraţia-n ceafă şi să mi se năzară că mă pipăie. Măcar, nu pentru bani, mă dorea!



Am avut nevoie de o secundă, dăruită mie de o bătrână, pentru a pricepe nefericirea oamenilor cu bani, nedumerirea mea din toate vremile.