Plăcintă cu rubarbă

       

             Căutând in "Cartea regală de bucate"  reţete pentru deserturi, am găsit în vr'o două locuri rubarba ca ingredient.

            O singura dată-n viaţa asta am mâncat rubarba într-un chec, asta amu vr'o zece ani, cum eram îndrăgostită nebuneşte de bărbatul care l-a pregătit, habar n-am de-o fost bun or ba pe drept, în amintirile mele este cel mai  bun, checul!

Deci, eram cu cartea în mână şi mă întrebam de unde să scot io rubarbă, de atunci, de pe drumul Sibiului, n-am mai văzut-o nicăieri. Asta, până când citesc la Teo că se găseşte în supermarketuri, zic "o fi la tine, acolo, la Cluj!" şi gata, renunţasem!  Pentru ca, peste câteva zile, să dau nas în nas la Kaufland cu doamna rubarbă.

Din păcate, în "Cartea regală" cele două deserturi erau de jeleuri cu rubarbă, unul dintre ele în combinaţie cu şampanie, nu-mi doream ceva atât de soft, dar pornind de la şampanie m-am oprit la borş:) şi cu ăst gând am pornit plâcinta cu rubarbă.

In carte scrie că frunzele nu-s comestibile, pe net am găsit că ar trebui şi tijele curăţate, cum am văzut că Teo deşi nu le-o curăţat o trăit să mai posteze şi alte retete, le-am tăiat ca ea, necurăţate.

Pentru cine nu ştie, rubarba asta are gustul cârceilor de la viţa-de-vie pe care-i mestecam când eram copii pentru că erau acruţi, o muşcătură de rubarbă crudă e ca un lighean de cârcei:) Iară tijele astea de vrei musai să le cureţi, se întâmplă asta ca la păstăile cu aţă. Amu terminat tratatul despre rubarbă, să scriu şi plăcinta anu' ăsta!

Ingrediente pentru o plăcinta în tava de cozonac:

- aluatul fraged de la fursecurile de post - 200 ml borş
                                                            - 200 ml ulei
                                                            - o nucă drojdie proaspată
                                                            - sare
                                                            - făină cât cuprinde, eu am avut doar 400 gr şi nu am putut obţine un aluat pe care sa-l întind şi pe care să rulez umplutura, vr'o juma'te de kilogram trebe

- am pregătit întâi maiaua, drojdia cu o linguriţă de zahăr se dizolvăa cu borş călduţ, apoi cu o lingură de făină (poza 1) şi se lasă la crescut (poza 2);
- într-un vas se toarnă o cană de ulei cu una de borş, se pun sarea şi făina, peste ele maiaua crescută şi se framântă; ca şi la reţeta de fursecuri aluatul acesta trebuie frământat doar câteva secunde, se omogenizează instant (poza 3) şi creste văzând cu ochii (ar trebui să fie un aluat ca de cozonac, care să poata fi întins foaie) - poza 4;

- umplutura - 500 gr rubarbă
                  - 100 gr mere
                  - 75 gr unt
                  - 100 zahăr + 1 plic zahăr vanilat
                  - 3 linguri griş
                  - scorţişoară

- am tăiat tijele de rubarbă în cuburi mici şi le-am pus împreună cu untul şi zahărul la călit; îşi lasă suficientă zeamă dacă sunt proaspete, eu am adăugat şi un măr tăiat cuburi mari la sfârşit- se lasă la răcit compoziţia;

Când aluatul a crescut, l-am împărţit în două:
- jumătate l-am întins în tava de cozonac dată cu unt şi pesmet

- am turnat umplutura aproape rece în care am amestecat grişul
- am pus foaie din restul de aluat, am înţepat-o cu vârful cuţitului din loc în loc, aluatul este aerat, nu cred că era nevoie să fac asta!

- am copt la foc mediu 20 minute.

           Aluatul de la fursecurile cu borş este un aluat fără zahăr, în combinaţie cu piureul acrişor de rubarbă este grozav, grişul încheagă umplutura, dar rămâne suficient sirop care să fie absorbit de foi, plăcinta aceasta este ca o prajitură!

 

De mai reuşesc o intersectare, mai devreme de 10 ani, cu domniţa rubarba, vreau să o încerc în combinaţie cu brânză dulce.