Pentru o persoană specială, nu pentru că-i sor’mea- aspect absolut nesemnificativ, ci pentru că-i mama lui bebe, am pregătit două torturi. Am avut tot timpul din lume pentru ele, organizată prost, ca întotdeauna, am ratat mare parte din etapa cea mai importantă, a decorării finale. Drept e că-n cazul acestui tort acoperit cu ciocolată n-am avut experienţe anterioare.
Tortul are puţin peste un kilogram şi 15x20 cm, a fost pentru 6 porţii.
- 10 linguri de zahăr
- esenţă de rom
- ½ pachet margarină
- 300 ml lapte din soia
- 300 gr biscuiţi obişnuiţi
- o mână curmale
- 5 linguri nucă măcinată
Zahărul se caramelizează într-un vas, cu mare atenţie peste el se adaugă margarina şi laptele. Se amestecă bine până când zahărul ars s-a topit integral.
Separat se taie/rup biscuiţii în bucăţi mici, curmalele tăiate mărunt se acoperă cu esenţă de rom pentru inmuiere, împreună cu nuca se adaugă peste biscuiţi.
Peste biscuiţi, curmale, nucă se adaugă siropul de zahăr ars.
Toate acestea se omogenizează bine şi se împart în două pentru blaturi.
Toate acestea se omogenizează bine şi se împart în două pentru blaturi.
Crema:
- două pachete de cremă Darling de ciocolată şirom, atenţie la ingredientele de pe pachet: să nu conţină proteine din lapte!
- 400 ml lapte din soia
- 15 vişine din vişinată tăiate în patru
- 1 pachet gelatină vegetală pregătit conform instrucţiunilor de pe plic
Peste lapte se răstoarnă praful de cremă şi se mixează până se întăreşte, se adaugă gelatina şi bucăţile de vişine. Se omogenizează uşor.
O împărţim în două.
Stratul de biscuiţi cu gem de mure:
- 50 gr biscuiţi măruntiţi
- 3 linguri gem de mure sau de alt neam
- 3 linguri nucă măcinată
Se amestecă pentru stratul dintre creme.
Glazura de ciocolată care l-a acoperit:
- 300 gr ciocolată (cuvertură de ciocolată Galactic scria pe ambalaj, o ciocolată menaj foarte fină)
- 50 ml lapte soia
- 50 gr margarină
Topite la bain-marie toate.
Decorurile din pastă de zahăr povestite aici.
Asamblarea::
- blat din salam de biscuiţi
- cremă de ciocolată şi rom, vişine
- strat de biscuiţi şi gem de mure
- cremă de ciocolată şi rom, visine
- blat din salam de biscuiţi
- glazură ciocolată
Incepeam prin a spune că nu am reuşit să lucrez cu ciocolata. Am incercat să o decupez cu forma de fursecuri pentru a acoperi lateralele, să o pun pe folie cu bobiţe de aer pentru a imprima modelul, nu am reuşit astea din prima.
O să ţip iară după ajutor la Lissa şi revin cu secrete. Am scris cu seringa de injectii mesajele.
Tortul este minunat la gust, iară spun că nu găsesc compatibile deliciile culinare cu postul, dară treacă puţină dezlegare pentru cei 31 de ani ce fură musai de aniversat !
La mulţi ani, S.!
Repet aci promisiunea că voi fi gata la timp cu torturile pentru 50 de ani!
Alte reţete cu torturi de post:
* blat cu nuci, budincă de griş+cacao
* cu bomboane de griş
* cu ananas
* cu fulgi şi lapte de cocos
* cu salam de biscuiţi şi banane
Alte reţete cu torturi de post:
* blat cu nuci, budincă de griş+cacao
* cu bomboane de griş
* cu ananas
* cu fulgi şi lapte de cocos
* cu salam de biscuiţi şi banane
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu