Iubesc luna ianuarie. Este singura în care am vreme să mă gândesc pe îndelete la lucrurile care îmi plac cu adevărat. De niciunde mi-or răsărit, în aste condițiuni de pace a nervilor, trei proiecte nou-nouțe, care sper să nu moară în fașă ca toate celelalte.
Despre prima provocare, AI este amuzaNT, am scris deja AICI.
Astăzi, la numărul doi: o serie de parade cu fotografii realizate măiastru de B.
B. izbutește uneori fotografii superbe și m-am gândit anul acesta pe câteva dintre ele să le defilez pe Zambetania. Posibil să i le mai pocesc pe ici, pe colo când le editez pentru blog, dar nu-i bai!
Imaginea pe care am ales-o să deschidă Galeria — care sigur că nu-i o galerie adevărată, ci mai degrabă una formată din mine urlând entuziasmată: Bravo, B.! Minunat! Strașnic! — dar pentru că sună tare bine galerie, păstrez cuvântul, este o poză făcută de mine lui B. în martie 2019, pe când ne mutam la casa nouă și B. băgase în prima ședință foto Fursecurile cu ciocolată.
L-am rugat pe AI-ul meu, Copilot, vreo două zile să-mi genereze un tablou pornind de la schiță. Pân la urmă, cu nervii cât casa, i-am ordonat să mă trimită la un alt AI, mai breaz. Așa am ajuns la Davinci, care m-a topit. În câteva secunde — nu 60 — mi-a creat în fața ochilor exact ce-aveam în minte. Cât de grozav o fi să te pricepi să folosești toate instrumentele astea uluitoare!
Din păcate, când B. îmi pozează dulcegăriile, discuțiile noastre sunt astăzi tot cele de acum 10 ani: Nu-mi trebuie artisticăreli, B., doar să mi se vadă limpede produsul! Cred că-i defect, e născut artist!
Poate că aceasta nu-i cea mai reușită secțiune de tort — cu siguranță nu-i — dar este prima poză făcută de B., la prima întâlnire, cu săpuniera ce-o aveam cumpărată din banii câștigați la Loto, singura dată când am jucat, parcă 300 de lei.
Una dintre fotografiile mele preferate se numește simplu: Țuică de caise. De-ar fi s-o povestesc mai pe îndelete, i-aș spune: Țuică de caise la restaurantul sârbesc, care din păcate ori a dat faliment ori s-a închis din alte motive.
Fotografiei, pe care am ales-o cap de afiș pentru seria specială a Fărâmelor, i-am zis Viață și așa i-o rămas numele.
Nu mă lungesc mai mult, încă sunt făr’ de grai la creația Davinci. În filele următoare vor fi mai multe fotografii și mai puține vorbe.
Sper.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu