Cărțile zic să-l trăim pe Acum, momentul prezent, cu Bucurie. Trece repede și dus rămâne pe vecie. Dacă așa zic învățații, cine-s io să-i contrazic? Clipa aia de-o aștept cu garanția fericirii: marele pot câștigat la loto, patru copii, vacanța în Patagonia, propria cofetărie, cincizeci de kile, poate vor sosi la mine taman când îs în cimitir or nici atunci.
Prin colecțiile File de șomaj și Despre lucrurile simple mă strădui să-mi păstrez intacte câteva dintre emoțiile cele puternice. Nu întotdeauna am disponibilitatea de a le așterne-n cuvinte și atunci pier sub asaltul momentelor de le urmează.
Seria Mozaicul Bucuriei se vrea o paradă a Acum-urilor adunate-n lună, diluate de trecerea clipei, dar biruitoare în lupta cu episoadele cele negre or grele. Defilarea va avea loc pe fiecare cinci al lunii. Să ne fim Bucurie, dară!
ȚARA ASTA E CLAR CA OAMENII EI ȘI UNII DINTRE EI SUNT COPLEȘITORI
În alergările mele spre stația de autobuz,care zoriri de cele mai multe ori sunt zadarnice, Expresul are un program secret propriu și personal camuflat sub ne cerem scuze pentru întârzieri nedefenite, începusem a zice, înainte să uit că nu scriu la Biroul pentru reclamații, că drumul spre muncă, pe ici, pe colo, mă poartă prin noroaie pân la glezne. Într-una dintre dimineți, de aia de-a mea cu ora cinci, un bătrân gârbovit și de ani, dar mai ales de-o lopată mare , căra pământ dintr-o grădină în bălțile pe care le blestemasem de zeci de ori în ultimele luni. Mă tot gândesc de atunci cât de ușor uneori greul și urâtul pot fi eliminate de nu ar fi frânele lui nu de aia plătesc eu taxe în țara asta, ci viteza lui eu pot.
ȚARA ASTA E CLAR CA OAMENII EI ȘI UNII DINTRE EI SUNT COPLEȘITORI
În alergările mele spre stația de autobuz,
Este una dintre cele mai luminoase imagini ale ultimei perioade aceasta a bătrânului cocârjat presărând glod în zori cenușii. Unde am ajunge dacă fiecare dintre noi ne-am folosi lopățica pentru un mai bine comun? EXACT!
ȘI TOTUȘI EXISTĂ IUBIRE
Când l-am reîntâlnit în decembrie trecut m-am speriat. Din bărbatul cât ușa mai era acum o umbră slăbită, cu barbă mare și ochi tulburi. Știam de la B. că abandonase o relație după zece ani și că trăise foarte aproape de sinucidere în ultimele zile. La o diferență de două săptămâni ședea în fața noastră un adolescent cu vise pline și zâmbet larg. Nu pierduse doar cinșpe ani de la ultima întâlnire dar și vro cinșpe kile. Era fericit cum eu nu l-am văzut niciodată în ăști ani. Toată seara aceea minunată în care ne-a povestit cu luminițe în ochi cum s-o petrecut salvarea nu m-am putut gândi decât cu mare tristețe la cât de sărăciți pot supraviețui unii dintre parteneri într-o relație îndelungată și nefericită. Și că de nu s-ar teme să facă un pas mic în afara temniței în care singuri își sunt prizonieri ar putea îmbrățișa trăiri pozitive. În Borcănașul meu cu fericire vreau să închid bucuria unei femei de cincizeci de ani ș-a unui bărbat de patruzeci, care s-au întâlnit exact când viețile lor depindeau de asta, ușurința unui om de a comunica sentimente cum eu încă nu-s în stare și chipul unui bărbat matur îndrăgostit după toate simptomele unui copil făr de experiență.
REPET, ȘEFU ARE DOUĂZECI DE ANI, CEEA CE NU POATE FI DECÂT GROZAV
- Cred că ați observat că hainele mele sunt de firmă!
Cum n-o zărit la mine nicio reacție, îmi arătă pripit o emblemă mică, în două culori, pe piept, în partea stângă a puloverului gri, anchior. Eu care nu mai văd deloc cu ochelarii pe nas, iară am rămas nesurprinsă.
- E Ralph Lauren! O respirat cu ochii sticlind. (N-am reținut marca, l-am întrebat pe Google despre una pentru poveste).
Femeia din fața sa tot făr de entuziasm. Bine că nu era de la dioptrii necunoașterea, ci de la ignoranță.
- Chiar nu vă interesează hainele de firmă?!
- Toate hainele mele pentru laborator sunt de la SH, doar cumpărate în ziua în care prețul lor este doi lei. Erau unele faine în etapa cu șase lei, dar le-am lăsat neluate. Nu vă necăjiți că n-am picat leșinată în admirație! Am iubit un bărbat care la prima întâlnire m-a întrebat: Îți place cum mă îmbrac? Ca un om, cu pantaloni și cămașă, i-am răspuns. Nuuuu, nu e doar asta, cum le combin, țesăturile, croiala, de la Fosta am învățat! Credeți-mă că erau doar o pereche de pantaloni și o cămașă, exact cum ăsta e un pulover gri cu o mâzgăleală minusculă în două culori de nici nu le văd.
Într-o altă zi, subliniez că-i alt moment ca să nu credeți că omu e doar cu moda-n conversație, mă-ntreabă-n timp ce mă chinuiam, făr de mare succes, să-ntorc niște tăvi:
- Ce părere aveți despre dressing?!
Eu care am doar dulcegării în cap, am răspuns automat:
- Nu știam că există dressing pentru prăjituri, credeam că-i doar pentru salate.
- Nuuu, mă refeream la unul cât o cameră!
- Păi, părerea mea e simplă: eu am un raft, Ale unul, Bogri altul. Ultimul e cu prosoape și lenjerii. Atâtea are șifonierul disponibile, atâtea avem noi ocupate! Am omis să completez cu hainele mele din cele două geamantane căci aș fi stricat demonstrația.
- Eu visez la unul mare într-o casă.
Trebuie însă să recunosc că am observat de la prima vedere modul ales în care se îmbracă: pardesiu, pantaloni dintr-o stofă care are nuanțele denimului, pulover și pantofi în culori din aceleași familii.
- Cred că ați observat că hainele mele sunt de firmă!
Cum n-o zărit la mine nicio reacție, îmi arătă pripit o emblemă mică, în două culori, pe piept, în partea stângă a puloverului gri, anchior. Eu care nu mai văd deloc cu ochelarii pe nas, iară am rămas nesurprinsă.
- E Ralph Lauren! O respirat cu ochii sticlind. (N-am reținut marca, l-am întrebat pe Google despre una pentru poveste).
Femeia din fața sa tot făr de entuziasm. Bine că nu era de la dioptrii necunoașterea, ci de la ignoranță.
- Chiar nu vă interesează hainele de firmă?!
- Toate hainele mele pentru laborator sunt de la SH, doar cumpărate în ziua în care prețul lor este doi lei. Erau unele faine în etapa cu șase lei, dar le-am lăsat neluate. Nu vă necăjiți că n-am picat leșinată în admirație! Am iubit un bărbat care la prima întâlnire m-a întrebat: Îți place cum mă îmbrac? Ca un om, cu pantaloni și cămașă, i-am răspuns. Nuuuu, nu e doar asta, cum le combin, țesăturile, croiala, de la Fosta am învățat! Credeți-mă că erau doar o pereche de pantaloni și o cămașă, exact cum ăsta e un pulover gri cu o mâzgăleală minusculă în două culori de nici nu le văd.
Într-o altă zi, subliniez că-i alt moment ca să nu credeți că omu e doar cu moda-n conversație, mă-ntreabă-n timp ce mă chinuiam, făr de mare succes, să-ntorc niște tăvi:
- Ce părere aveți despre dressing?!
Eu care am doar dulcegării în cap, am răspuns automat:
- Nu știam că există dressing pentru prăjituri, credeam că-i doar pentru salate.
- Nuuu, mă refeream la unul cât o cameră!
- Păi, părerea mea e simplă: eu am un raft, Ale unul, Bogri altul. Ultimul e cu prosoape și lenjerii. Atâtea are șifonierul disponibile, atâtea avem noi ocupate! Am omis să completez cu hainele mele din cele două geamantane căci aș fi stricat demonstrația.
- Eu visez la unul mare într-o casă.
Trebuie însă să recunosc că am observat de la prima vedere modul ales în care se îmbracă: pardesiu, pantaloni dintr-o stofă care are nuanțele denimului, pulover și pantofi în culori din aceleași familii.
ÎNCĂ UNA CU ȘEFU ȘI GATA, PROMIT!
Cel puțin o dată pe săptămână discuția revine la o temă care a apărut între noi de la interviu.
- Nu înțeleg de ce nu vă deschideți propria cofetărie! Mă chestionează pentru a zecea oară astfel.
- Sunt angajați care câștigă mai mult decât oamenii pentru care lucrează și..
- Da, corect, dumneavoastră sunteți un astfel de exemplu!
- Nici nu era greu, și din șomaj încasam mai mult decât reușiți acum când încă nu acoperiți toate cheltuielile din vânzări.
Cel puțin o dată pe săptămână discuția revine la o temă care a apărut între noi de la interviu.
- Nu înțeleg de ce nu vă deschideți propria cofetărie! Mă chestionează pentru a zecea oară astfel.
- Sunt angajați care câștigă mai mult decât oamenii pentru care lucrează și..
- Da, corect, dumneavoastră sunteți un astfel de exemplu!
- Nici nu era greu, și din șomaj încasam mai mult decât reușiți acum când încă nu acoperiți toate cheltuielile din vânzări.
MOȚUL BĂIEȚELULUI CARE NU A ALES UN OBIECT, CI A RĂSTURNAT CARTEA, ICOANA, BANII, CHEILE, SERINGA, PENTRU A RĂMÂNE CU TAVA GOALĂ
Planul era ca 1 ianuarie să sosească la Mediaș, dar cum dulcegăriile au anulat toate agendele, prima zi a anului ne-o găsit la aniversarea unui an de băiețel minune. De n-ar fi B. cel mai grozav dintre oameni, unii dintre prietenii lui ar putea deveni ușor mai mult prietenii mei. Nu, nu cred că există prietenie cantitativă, mai mult sau mai puțin prieten, doar am vrut să întăresc astfel ceea ce simt pentru niște oameni pe care-i cunosc de extrem de puțină vreme și mi-s în suflet. Sunt reacții care se petrec or ba la nivel de simțuri și pe care nu mă strădui să le modific. Unii dintre oamenii lui dragi sunt astăzi și pentru mine asemeni. Mă dor necazurile lor și mă fericesc toate bucuriile de le au. Într-o astfel de familie l-am petrecut pe unu. Nivelul ăl mai de sus al binelui meu într-o casă, care nu-i a mea, e ăla în care-mi permit să spăl vasele sau să reașez lucruri deranjate cu normalul unei astfel de situații firești și pentru gazdă și pentru musafir.
Copilul acesta a sosit foarte târziu în familia care l-a așteptat peste un deceniu. Deși teoria spune că nu există prea târziu, părinții lui asta simt, făr ca adevărul acesta să le știrbească din împlinirea visului cel mare. Și eu respect enorm faptul că-și asumă la vedere aceste dureri. Sunt atât de fericit, Maria, pentru că, în orice moment aș muri, copilul are nașii aceștia, deci părinții ACEȘTIA! O, da, slavă cerului! Mi-s mie ochii în lacrimi acum când redau dialogul și realitatea crudă, dar a fost chiar un moment senin, de absolută recunoștință pentru Căile Vieții.
Mi-aș fi dorit să dăruiesc un tort ca un unu pe care se cațără ursuleți cu numele bebelușului, dar mă bucur că am lucrat și pe 30 și pe 2 și nu a fost timp, ceea ce a însemnat că a trebuit să gândesc un alt dar prețios. Știam că B. va reuși cele mai emoționante fotografii ale evenimentului așa că printarea lor nu mai are nevoie decât de pompon. Am furat doar una, la întâmplare, pentru blog.
CE VEZI, OMULE, CÂND MĂ PRIVEȘTI? HAI, ZI!
Era zece dimineață. Știu bine ora pentru că eram în mare întârziere. De-n cinci minute nu ieșeam pe poartă, m-ar fi fugărit B. pân la tren de mi-aș fi pierdut sufletu.Ce, vrei să zici că și acum am mers repede?! Am febră de la cât de încet am ajuns. Mi-am împletit repede două cozi, oricum eram nepieptănată de anu trecut. Toată ziua fu cu vizite, c-așa-s la noi sosirile. Pe la zece seara, iară-mi amintesc bine ora, e momentul când mi se descarcă bateriile și trag spre somn, la ieșirea de la spălatul pe dinți mă lovesc pe coridor de B.
- Ce fain, ți-ai făcut codițe! Minunat!
- Da, mai ales că le port de doișpe ceasuri!
Inițial am fost năucită. Toată ziua aia de împreună și ochi în ochi parcă ar fi fost doar în mintea mea. Apoi, am zâmbit gândului că de n-o văzut toată ziua două cozi, n-o fi văzut nici trei săptămâni nepieptănatu.
Planul era ca 1 ianuarie să sosească la Mediaș, dar cum dulcegăriile au anulat toate agendele, prima zi a anului ne-o găsit la aniversarea unui an de băiețel minune. De n-ar fi B. cel mai grozav dintre oameni, unii dintre prietenii lui ar putea deveni ușor mai mult prietenii mei. Nu, nu cred că există prietenie cantitativă, mai mult sau mai puțin prieten, doar am vrut să întăresc astfel ceea ce simt pentru niște oameni pe care-i cunosc de extrem de puțină vreme și mi-s în suflet. Sunt reacții care se petrec or ba la nivel de simțuri și pe care nu mă strădui să le modific. Unii dintre oamenii lui dragi sunt astăzi și pentru mine asemeni. Mă dor necazurile lor și mă fericesc toate bucuriile de le au. Într-o astfel de familie l-am petrecut pe unu. Nivelul ăl mai de sus al binelui meu într-o casă, care nu-i a mea, e ăla în care-mi permit să spăl vasele sau să reașez lucruri deranjate cu normalul unei astfel de situații firești și pentru gazdă și pentru musafir.
Copilul acesta a sosit foarte târziu în familia care l-a așteptat peste un deceniu. Deși teoria spune că nu există prea târziu, părinții lui asta simt, făr ca adevărul acesta să le știrbească din împlinirea visului cel mare. Și eu respect enorm faptul că-și asumă la vedere aceste dureri. Sunt atât de fericit, Maria, pentru că, în orice moment aș muri, copilul are nașii aceștia, deci părinții ACEȘTIA! O, da, slavă cerului! Mi-s mie ochii în lacrimi acum când redau dialogul și realitatea crudă, dar a fost chiar un moment senin, de absolută recunoștință pentru Căile Vieții.
Mi-aș fi dorit să dăruiesc un tort ca un unu pe care se cațără ursuleți cu numele bebelușului, dar mă bucur că am lucrat și pe 30 și pe 2 și nu a fost timp, ceea ce a însemnat că a trebuit să gândesc un alt dar prețios. Știam că B. va reuși cele mai emoționante fotografii ale evenimentului așa că printarea lor nu mai are nevoie decât de pompon. Am furat doar una, la întâmplare, pentru blog.
CE VEZI, OMULE, CÂND MĂ PRIVEȘTI? HAI, ZI!
Era zece dimineață. Știu bine ora pentru că eram în mare întârziere. De-n cinci minute nu ieșeam pe poartă, m-ar fi fugărit B. pân la tren de mi-aș fi pierdut sufletu.
- Ce fain, ți-ai făcut codițe! Minunat!
- Da, mai ales că le port de doișpe ceasuri!
Inițial am fost năucită. Toată ziua aia de împreună și ochi în ochi parcă ar fi fost doar în mintea mea. Apoi, am zâmbit gândului că de n-o văzut toată ziua două cozi, n-o fi văzut nici trei săptămâni nepieptănatu.
OI, CE MIROS! AȘ PUTEA MURI DE PLĂCERE
Era o noapte grea în laborator. După multe ore de lucru eram făr de energie și lista nefăcutelor era tot lungă. O trebuit să prăjesc miez de nucă pentru niște fursecuri și apoi să-l macin repede, mai mult fierbinte. Doamne, ce miros! Efectiv, mi-am luat o pauză de fix treizeci de secunde în care să adulmec pe îndelete. Concurează cu puterea aromei trimisă de perpelirea fulgilor de cocos, dar e mai grozavă, mult mai grozavă!
PROBABIL CEVA TOT FAC BINE, DEȘI EU PE MINE M-AȘ LĂSA CORIGENTĂ ÎNCĂ
Îmi mângâie piatra albă de la cerceluș. Suntem îngrămădiți toți trei, cu tot atâtea rucsacuri, pe bancheta din spate a unei mașini galbene. Se alintă cu nasul în obrazul meu de mă-ntreb de nu cumva de la el o învățat motanul gestul.
- Nu știu de ce mă încurc, îmi tot vine să-ți zic mami, Maria!
Nu mai știu ce-am comentat, ceva total nepotrivit situației probabil, dar îmi amintesc bine că pe bancheta din spate a unei mașini galbene mi-o explodat inima de drag pentru băiețelul care-mi dezmierda urechea înțepată.
În arhivă:Era o noapte grea în laborator. După multe ore de lucru eram făr de energie și lista nefăcutelor era tot lungă. O trebuit să prăjesc miez de nucă pentru niște fursecuri și apoi să-l macin repede, mai mult fierbinte. Doamne, ce miros! Efectiv, mi-am luat o pauză de fix treizeci de secunde în care să adulmec pe îndelete. Concurează cu puterea aromei trimisă de perpelirea fulgilor de cocos, dar e mai grozavă, mult mai grozavă!
PROBABIL CEVA TOT FAC BINE, DEȘI EU PE MINE M-AȘ LĂSA CORIGENTĂ ÎNCĂ
Îmi mângâie piatra albă de la cerceluș. Suntem îngrămădiți toți trei, cu tot atâtea rucsacuri, pe bancheta din spate a unei mașini galbene. Se alintă cu nasul în obrazul meu de mă-ntreb de nu cumva de la el o învățat motanul gestul.
- Nu știu de ce mă încurc, îmi tot vine să-ți zic mami, Maria!
Nu mai știu ce-am comentat, ceva total nepotrivit situației probabil, dar îmi amintesc bine că pe bancheta din spate a unei mașini galbene mi-o explodat inima de drag pentru băiețelul care-mi dezmierda urechea înțepată.
REPLICA LUNII - ZICI, DD, CĂ AI TRIMIS NUMAI ÎNGERI? TE CRED!
Abia ce coborâserăm din tren, era zi de an nou, că ne apare-n cale un cerșetor.
- La mulți ani, omule! îi urează A., fratele lui B., cu bucurie.
În timp ce zâmbesc gestului, chiar a fost unul pe care nu m-aș fi gândit să-l ofer, se aude tunător, a revoltă:
- Băi, da cine ești tu să-mi dai mie ani?! Vezi-ți de drumul tău că nu ești tu Dumnezeu să-mi dai mie ani! Cică la mulți ani, da cine-i el să-mi dea?! Are el ani de dat?! De unde să aibă?!
Abia ce coborâserăm din tren, era zi de an nou, că ne apare-n cale un cerșetor.
- La mulți ani, omule! îi urează A., fratele lui B., cu bucurie.
În timp ce zâmbesc gestului, chiar a fost unul pe care nu m-aș fi gândit să-l ofer, se aude tunător, a revoltă:
- Băi, da cine ești tu să-mi dai mie ani?! Vezi-ți de drumul tău că nu ești tu Dumnezeu să-mi dai mie ani! Cică la mulți ani, da cine-i el să-mi dea?! Are el ani de dat?! De unde să aibă?!
Furia și duritatea cu care a fost aruncat tot răspunsul m-au durut pe moment, dar a devenit replica noastră preferată: Cine te crezi, băi?! Vezi că nu ești Dumnezeu încă!
- Ană, am programat Mozaicul pentru data de 4, și nu de 5 după cum e rânduiala, pentru a trimite către tine ăl mai la mulți ani dintre toți anii, să-ți fii sănătoasă și senină! Te-mbrățișez cu o mie de draguri și-ți tare mulțumesc pentru că-mi exiști!
__________
Mulțumesc Maria.Ziua mea a inceput cu imaginea unui baietel de 4 ani alergand cu un buchet de flori catre mine si un intreg restaurant cantandu-mi mulți ani traiasca (eram la un botez)
RăspundețiȘtergereFlorian a botezat baietelul nepoatei mele-cea cu tortul de mireasa(știi tu).
Să fii fericită si tu,să ai rabdare cu tine si cu ceilalti.Ana
Ce imagine frumoasă, Ana dragă! Sunt tare fericită pentru oamenii din viața ta, minunat! Aștept și peste cincizeci de ani, astfel de întâmplări emoționante.
Ștergere