MOZAICUL BUCURIEI #1 SEPTEMBRIE

Cărțile zic să-l trăim pe Acum, momentul prezent, cu Bucurie. Trece repede și dus rămâne pe veșnicie. Dacă așa zic învățații, cine-s io să-i contrazic?! Clipa aia de-o aștept cu garanția fericirii: marele pot câștigat la loto, patru copii,  vacanța în Patagonia, propria cofetărie, cincizeci de kile,  poate vor sosi la mine taman când îs în cimitir or nici atunci.
Prin colecțiile File de șomaj și Despre lucrurile simple mă strădui să-mi păstrez intacte câteva dintre emoțiile cele puternice.  Nu întotdeauna am disponibilitatea de a le așterne-n cuvinte și  atunci pier sub asaltul momentelor de le urmează.

Seria Mozaicul Bucuriei se vrea o paradă a  Acum-urilor adunate-n lună, diluate de trecerea clipei, dar biruitoare în lupta cu episoadele cele negre or grele. Defilarea va avea loc pe fiecare cinci al lunii. Să ne fim Bucurie, dară!

SCRISOARE DESCHISĂ UNIVERSULUI

- Să ne trimiteți un tort de la cofetăria dumneavoastră din Timișoara! îmi ordonă zâmbind doamna de la Poștă.

- Chiar așa am să fac! îi răspunde gura mea înainte ca mintea să proceseze informația de unde știe de planul cofetăros femeia aceasta.

Mergând spre Poștă cu un colet pentru Olx, tot o carte de aia de cinci lei, din care comisionul BRD va fi patru lei, mă gândeam cât de frică îmi este să visez cofetăros. Abia ce DD mi-o transmis prin Conversațiile cu Neale Donald Walsch că trebe doar să trimit gândul către Univers și îi va urma negreșit și fapta. Păi să-i dăm Domnului crezare, Mărie, îmi impun fluturând plicul cel mare peste cartea cea mică. Așa că atunci când am pășit în sfânta instituție taman ce întindeam aripi Visului: întâi o să lucrez într-o cofetărie adevărată un an, timp în care voi găsi spațiul pentru laborator. Așa se face că-n prima secundă n-am fost uimită de unde cunoaște funcționara intențiile mele, taman ce eram în plină visare,  cu picioarele pe pământ ziceam. Apoi m-am dumirit că de la toate coletele pe care mi le-o trimis tata la Timișoara și pe care i-am cerut să scrie decupatoare tort,  forme prăjituri, ambalaje cofetărie deși în ele erau chiloți, cărți sau jocul de table.

BUNA

- Să nu mă-mbraci în furou de nailon când oi muri!
- ?!
- Păi vreau să putrezesc și plasticu ăla nu mă lasă. Și să mă îmbraci în pardesiu!
- Bunico, te-ngrop în haină de stofă de mori azi, dar de se va întâmpla la patruzeci de grade, ce pardesiu?!
- Îs moartă, mamă, doar nu crezi că o să mai mor o dată și de cald.

Bunica nu se teme de moarte. Până anu ăsta, când o ajuns la 93, își dorea foarte mult să trăiască și nu prea se gândea la moarte. Acum zice că se plictisește și abia așteaptă continuarea de Dincolo. Iubesc liniștea pe care a căpătat-o de când a pierdut încrâncenarea pe care o avea de a strânge bani pentru a schimba lucruri. Care încrâncenare are meritul de a o fi urcat la 93.

*

- Bunico, am plecat la Timișoara, nu știu cât de repede mai ajung să te văd.
- De ce ai plecat atât de departe?
- Pentru că muream de foame.
O aud, a doua zi,  cum vorbește în șoaptă cu fiu-su.
- La Timișoara se moare de foame?!
- Cum să se moară?! Ăia nu-s în România, îs în Occident și acolo chiar umblă câinii cu colacii în coadă.

OMA

Era o amiază de sâmbătă. O izgoneam din bucătărie pentru a zecea oară. Eram furioasă că nu reușesc, aș fi dus-o în pat cu forța . În toate zilele are nenumărate trebi gospodărești pe cap și taman când îi dau liber, nu vrea. Mă lovește în momentul ăla o idee din Conversațiile cu Dumnezeu: nu vă îndepărtați bătrânii considerându-i neputincioși, bucurați-vă de sprijinul lor, pompați-le astfel viață. Și mă duc liniștită în pat, la televizor, chiar merit eu liberul refuzat. Oma rămâne să spele singură cele zece rânduri de farfurii murdare. DD, când ajung la 92 ai Omei, să nu mă trimiți la chiuvetă! Trece prin fața televizorului cu niște pahare curate, la-ntoarcere îmi ridică într-o poziție mai confortabilă una dintre cele zece perne pe care ședeam și-mi sărută ambii obraji. Închid ochii, îi aud papucii purtați cu greu și printre lacrimi de drag îmi amintesc de un moment identic trăit în copilărie. Mama avea capot albastru cu floricele galbene și pasul sprinten. M-o-nvelit cu iorganul și mi-o zis să nu mă mișc de acolo. Mă băise. În mintea mea îs încă nemișcată ca-n noaptea aia în care-mi era și teamă să respir ca nu cumva să-i ies mamei din dorință. Oma are bluziță cu guler dantelat și părul alb frumos pieptănat. De ce-oi avea slăbiciunile astea pentru bunici?! Din fiecare nouă relație cele mai puternice legături le-am creat cu ei. 

REPORTERUL

- Maria, tre să-ți povestesc la întoarcere detaliat tot pentru blog, nu?! îl simt că nu-i este cea mai confortabilă dintre sarcini asta.
- Măi Omule, încă nu ești trimisul special pe teren al Zambetaniei, doar fotografii aștept de la tine. 
Pleca la munte patru zile făr de mine, acuș parcă regret că n-am acceptat experimentul cu povestitu. Făr de mine căci n-am nimic din echipamentul necesar și drept să zic n-am nici dorința de a mă dota prea curând.
Ce încântare să-i văd interesul în toate clipele pentru blog, nu datorită scriiturii (mă citește rar și atunci pe diagonală) ci pentru că mi-i mie Bucurie activitatea zambetănoasă.


MULȚUMESC-urile lunii:

• Lu' DD care deși zice că noi facem tot și El nimic, tot mi-o prins geanta într-un scaun de n-am reușit să cobor la timp, în miezul nopții, într-o stație CFR cu gară părăsită așa după cum mi se năzărise că aci tre să fie.
• Daciei albe care m-o adunat de pe drumuri cu papornițele cele grele știu unde locuiți, vă ajut eu cu bagajele. Pe cântar coletul cu cărți de la tata o arătat 12, mai aveam unu doar de 6 și fusesem și la Kaufland după conservele patrupezilor și la piață după vopseluri. M-o salvat de la frângere domnul atotcunoscător de adrese, dar nici nu mi-am învățat lecția lui să car cât pot duce. M-o mai salvat de la misiunea asta imposibilă ș-o bicicletă într-o altă lună.
• Domnului care livrează sâmbăta butelii la domiciliu. Nu doar că o ajuns în cele patruzeci de minute pe care le-o promis, dar o și trecut de câinele fioros cu chef de joacă pentru a o monta, ceea ce n-aș fi fost în stare.

IMAGINEA lunii:

• O mică parte din roadele alunului de la țară.