Moartea lui Ahasverus – Lar Lagerkvist

Asta-i cartea de nu-mi ieşea la socoteala şirului de trei ratate consecutiv, adică Dedesupt este infernul – aci am povestit, apoi Casa de pe colină  - aci pe blog şi amuş Moartea lui Ahasverus, deci trei.

Am avut o perioadă de vro două săptămâni prin martie în care am citit vro 5 „broşurici” d’ astea din colecţia Cotidianului pentru Literatură, asta-i de fix 109 pagini, după care m-am lecuit.

Pentru că în casa în care şed pentru o vreme nu-i loc de cărţi, toate cele pe care le citesc le duc la mama. Cum Ahasverus o aterizat acolo după lecturare, dar făr a fi reuşit  a şi scrie, mi-o trebuit olecuţă de vreme să mă dumiresc care-i cartea de-mi iese lipsă la inventarul postărilor. Ş-am readus-o.

Ziceam la Casa de pe colină că citeşti o pagină şi încă una în aşteptarea celei în care personajul te va surprinde, povestea te va face captiv,  pentru ca la final să regreţi că drumul fu prea scurt. Nu-i amu cazu de d’astea! Eticheta aceasta aş aşterne-o şi pe volumul lui Lagerkvist.

E o lectură plăcută, dar mie-mi trebe poveşti d’ alea care să-mi crească tensiunea şi să mă-mpiedice să respir pe motive de dureri în piept.

Despre ce este fabulaţie şi ce pare a fi rădăcină reală în legendele şi miturile care-l dau pe Ahasverus fie împărat, fie cizmar, din ambele „funcţii” refuzându-i lui Isus şederea pentru  câteva secunde de hodină în faţa casei sale pe drumul spre Golgota, ceea ce i-o atras  pedeapsa de a rătăci nemuritor şi nefericit, am găsit aci un material care mi-o atras atenţia mult mai intens decât cartea.

Nişte pelerini, nu-s enumeraţi şi individualizaţi, dar grupul pare a le fi mare, cică dintr-un ev sălbatic,  îs în drum spre Ierusalim, înserează la un han.  Pe copertă zice că-i o capodoperă cu meditaţii profunde, sfâşietoare despre păcat, credinţă şi darul morţii.

La mine n-o ajuns nici un gram de profunzimi  d’ astea zbuciumate. Pe lângă călătorul necunoscut ce se alătură găştii făr a  avea aceeaşi destinaţie, mi-o atras atenţia cuplul format din Diana, femeia abrutizată, violată, risipită între mai mulţi parteneri şi a tovarăşului ei, Tobias,  care-i accepta toate acestea , pare-se din iubire.

Momentele în care la han fie se bea, fie se doarme, fie se mănâncă mi-au amintit de una dintre nopţile cele mai dezamăgitoare ce-mi fură date într-o viaţă de mult trecută. Eram în pelerinaj la Iaşi, la moaştele Cuvioasei. Pentru că afară ploua foarte tare, m-am dosit pentru câteva secunde în biserică. Deşi e o noapte peste care o trecut 25 de ani, îmi amintesc perfect. Pe jos marmură, or ceva ce-n capu meu de atunci era marmură, pe laterale jilţuri aurii şi icoane uriaşe argintii.  Zarvă mare, ce zic io zarvă, tărăboi. Toată lumea vorbea cu toată lumea. Pe jos trupuri întinse, ziare cu parizer, usturoi cu şuncă, papuci de gumă desperecheaţi, cutii noi de pantofi, pături făcute sul, o plapumă, femei despuiate de năframă, goliciuni, miros greu de sudoare, neaer.  Sexul nu l-am văzut, în carte este din abundenţă. Or, o fi fost grame acolo şi pentru mine care încă am credinţa unor incompatibilităţi, a unor fapte ce nu se cade să se facă pe un astfel de drum, să fi reverberat la nesfârşit autoînmulţindu-se.

Deci, în mine aşa o rămas cartea asta: cu nişte unii păcătoşi ce merg spre Ierrusalim. Sigur că de erau deja sfinţi n-ar fi avut motivaţia pelerinajului, dar olecuţă de smerenie şi decenţă n-am auzit să dăuneze câtre nicio destinaţie.    Or,  poate că ăsta e şi scopu, lepădatu de rău.

Cum în mine credinţele îs de multă vreme la cota de avarie,  posibil toate profunzimile alea sfâşietoare de erau trâmbiţate să fi câzut făr de ecou în hău-mi.

Cum nu mi-am notat nicio propoziţie spre citare, voi deschide cartea la întâmplare pentru a înfăptui şi astă misiune.

Ce bine e să poţi să mori. Acesta e pământul după care trebuie să tânjească într-adevăr cineva: ţara morţii, ţara sfântă…

* Moartea lui Ahasverus – Lar Lagerkvist – editura Univers - 2008