Ningea infernal şi
noi ne iubeam prin mansarde, prin cerul ferestrei oval…. Oi, ce de tare ninge!
Era vremea tortului cu 7
ciocolate, dară de trei ceasuri îs prinsă făr de respiraţie d-un murakami
nou-nouţ şi la tort durează juma de zi scrierea textului.
Rulada mă salvează întotdeauna când nu sunt bani de dulcegării complicate,
când nu-i vreme de bibileli, dar e musai un dulce pentru mama. Văzusem pe la Crisa un blat de turtă
dulce, crema de brânză e preferata mea când n-am nervi pentru ratat
ciocolatoase şi gata reţetă minunată !
Ingrediente :
-
pentru foaie :
- 5 ouă
- 80 gr
zahăr
- 20 ml ulei
- 65 gr
făină
- 10 gr
cacao
- 1 gr praf
de copt
- 4 gr
amestec pudră de scorţişoară,
nucşoară, cuişoare
- un praf de
sare
-
pentru cremă :
- 200 gr
cremă de brânză
- 100 gr unt gras la temperatura camerei
- 50 ml smântănă pentru frişcă
- 80 gr zahăr pudră
- 1 plic zahăr vanilat
-
pentru decorat : lapte praf (tot de la reţetele dukănite ale Crisei văzui asta cu laptele praf şi mi-i pe plac căci nu se topeşte precum zahărul pudră ) şi fulgi de ciocolată
Pentru că cea mai
reuşită foaie de ruladă este cea umplută cu mere, brandy şi ghimbir – aici
reţeta pe blog – am folosit aceleaşi cantităţi doar am înlocuit 15 gr de făină
cu cacao şi condimente. De o voi reface, voi mări cantitatea de cacao cu 5 gr,
doar pentru culoare, mi-ar fi plăcut o foaie mai negricioasă.
Am separat
albuşurile de gălbenuşuri, pe astea din urmă le-am bătut uşor cu uleiul
folosind o furculiţă.
Albuşurile le-am
mixat spumă tare la viteză mare cu sarea, apoi am adăugat treptat zahărul şi
după topirea acestuia am continuat mixarea încă 3 minute. Am adăugat
gălbenuşurile bătute şi le-am încorporat în spuma de albuşuri tot la viteaza 5
a mixerului. La final am adăugat prafurile şi făina amestecând uşor compoziţia
cu un tel. Am turnat-o în tava mare a
cuptorului acoperită cu hârtie de copt. În cuptorul preîncins am copt-o 15
minute la foc mediu pân o trecut testul scobitorii.
Am lăsat-o în tavă 5 minute
după coacere şi apoi am răsturnat-o peste un prosop umed. I-am îndepărtat uşor
hârtia şi am rulat-o cu prosopul. Cum fu mare chin să spăl prosopul după, de va exista o dată viitoare , voi rula foaia în hârtia pe care am copt-o.
Cât foaia rulată o rămas
să se răcească bine am pregătit crema.
Am bătut smântăna
cu zahărul vanilat frişcă.
Am mixat untul cu
zahărul pudră şi apoi cu crema de brânză. La final am adăugat frişca.
Am derulat foaia
din prosop, am întins crema şi am rulat iar cu atenţie. Am împachetat-o în
folie şi am lăsat-o o noapte la frigider.
Înainte de servire
am pudrat-o cu lapte praf şi decorat-o cu fulgi de ciocolată.
E o combinaţie
delicioasă, pe care deja eu o ador. Deşi aveam în minte pentru episodul
comun de Virtual hug şi Cutia misterelor o prăjitură, , amu m-aş suci spre o
ruladă. Pân atunci mă duc să-i aflu capătul de poveste lu’ Hajime şi să mă
bucur că mai sunt vro 5 murakami în teancul necititelor.
Din arhiva rulădită de aur:
1. Foaie de morcov, cremă cu unt de arahide şi ciocolată albă - aici pe blog reţeta
2. Iară foaie cu morcov şi cremă cu brânză proaspătă - aci
3. Ruladă dublu ciocolatoasă - aci cum fu decorată
4. Una dintre cele mai grozave din toate timpurile zambetane - aici
No, e musai, repet MUSAI, sa faci foaia cu tarate, cum am scris eu :D
RăspundețiȘtergereNu stiu unde o vezi tu far de culoare, ca mie mi se pare bine colorata. Poate de la ochelari ni se trage :D
Îmi fu teamă că nu se rulează tărâţoasa şi nu era momentu să ratez:))
Ștergere