Un cuib de nobili - I.S.Turgheniev

   Când mi-am inventariat suta de cărţi cumpărată şi necitită în ultimii şase ani de Bacău, mi-am jurat să nu mai cumpăr nici măcar o pagină în plus. O pagină am reuşit să nu, dar trei cărţi tot da. Auchan, care e locul meu de pierzanie a jurămintelor şi pe care nu-l pot evita pe motiv de aprovizionat de acolo ingredientele pentru reţete, o avut volume din colecţia Adevărul 101 cărţi de citit într-o viaţă cu trei lei bucata. În prima seară mi-am cumpărat Legături primejdioase – Choderlos de Laclos, despre care voi scrie curând, când am terminat-o, după două zile, m-am dus ş-am cumpărat-o pe asta, Un cuib de nobili – I.S. Turgheniev când am sfârşit-o, a doua zi, am cumpărat o a treia,  de-i programată de  sărbători a fi citită (Colind de Crăciun).

     Mai auzisem de Turgheniev într-o carte, ce profund m-o marcat,   din seria pentru literatură a Cotidianului  Citindu-l pe Turgheniev – William Trevor. Şi,  apoi, l-am găsit cu Părinţi şi copii pe la Real din colecţia Jurnalului Naţional Biblioteca pentru toţi, care nu prea m-o dumirit de mi-i pe plac or ba scriitura. 

Pe la jumatea cărţii ăsteia am vrut să renunţ. Mă plictiseam printre moşii, nobili, peisaje făr de mare acţiune. De copil am neputinţa asta de a renunţa la o carte chiar de nu mi-i pe plac. Citesc o sută, două sute, trei sute de pagini, câte are cartea, numai  să văd de pân la final rămân neprinsă de poveste. Şi,  de foarte multe ori , am fost surprinsă de continuările splendide ale unor începuturi ce se cereau abandonate.

Mai ziceam eu pe la Un roman rus că aveam pofte d-o carte cu zbuciumu sufletului şi dumnezei. Cam aşa e cartea asta, numai că atâta ce se pun la microscop unele trăiri de încărunţeşti pân se dă ş-un diagnostic final de ansamblu şi pricepi de-i de rău şi cât de mare îi răul. Şi dacă tot îs la ce nu mi-o plăcut, păi ilustraţiile nu-s din poveste decât prin griuri şi întuneceală, şi-s doar câteva, merita cartea asta unele mai breze.

Să spui repede despre ce fu vorba: în oraşul O., pe la 1842, trăiesc la moşia Kalitenilor:  Maria Dmitrievna Kalitinia, cam de  cincizeci de ani, văduvă, Marfa Timofeevna Pestova, sora tatălui ei, de vro şaptezeci de ani, două fiice ale Mariei: Elizaveta (Lisafet or Liza) Mihailovna şi Elena Mihailovna (Lenocika), nouăsprezece ani.

Feodor Ivanîci Lavreţki, nepot al Mariei  mai apare prin scenele în care iniţial nu se petrece mare lucru, Serghei Petrovici Ghedeonovski , n-am reţinut decât că purta două cravate şi-i fusese de încredere răposatului Pestova, Vladimir Nikolaici Panşin, funcţionar, parcă douăşopt de ani,  care o curtează pe Lenocika, un profesor de muzică neamţ, Hristofor Theodor Gotlieb  Lemm,  şi el îndrăgostit nebuneşte de fătucă (n-are decât cincizeci şi şase de ani, da-n mintea mea fie din cauza staturii micuţe or a spatelui încovoiat or a chipului plin de zbârcituri o avut imagine de bunel pe tot parcursul cărţii), cam astea-s personajele.

Multă vreme în reuniunile de la moşie fie se joacă nişte cărţi, fie se cântă or se desenează şi din conversaţii se creionează bucăţi din povestea puzzle cu  legăturile de amor, la nivelul cei doi îs amorezaţi, dar nu se dezvăluie nimic despre ce simte domniţa.

Turgheniev detaliază în lungi capitole viaţa fiecăruia dintre protagonişti, nu ştiu de ce s-o nimerit cartea asta taman când n-aveam io chef de citit istorii şi tot căutam în ele grame de acţiune, deşi-s scrise cu mult farmec. Ei, nu ştiu! O picat lectura taman  după Legături primejdioase unde e acţiune pe fiecare rând al cărţii şi cartea n-are decât cinci sute de pagini.

… Maria Dmitrievna îşi luă o înfăţişare gravă şi puţin jignită. „ Dacă-i aşa,  se gândi ea, mi-e totuna. Se vede că ţie,  tăicuţă,  nici că-ţi pasă; altul s-ar fi prăpădit de atâta amar, pe când tu nu-ţi încapi în piele de gras ce eşti.” Maria Dmitrievna nu ţinea la etichetă când vorbea cu sine însăşi; cu voce tare se exprima mai elegant… pag. 33

… Lavreţki nu înţelesese dintr-odată cele citite. De aceea citi a doua oară – şi capul începu să i se învârtă, duşumeaua i se clătină sub picioare, ca puntea unei corăbii în timpul furtunii. El răcni, se înăbuşi şi, în acelaşi timp, izbucni în plâns.

    Îşi pierdu minţile. Credea atât de orbeşte în soţia lui! Niciodată nu-i trecuse prin minte gândul că ea ar fi în stare să-l înşele, să-i fie necredincioasă…pag.75

Şi, apoi, complicăceala cu Lavreţki înşelatu dintâi şi apoi părăsitoru' de pe urmă al  nevesti-sii,  Varvara Pavlovna, şi de grabă născător al încă unei îndrăgosteli peste cele două deja schiţate. De aci am citit cu sufletul la gură cartea şi cu dureri de inimă. Ş-am bocit cu zece rânduri de lacrimi, ceea ce garantează cărţii un loc fruntaş în topul meu personal.

…- Feodor Ivanîci, rosti Liza cu glas coborât (când nu era de acord cu interlocutorul său, totdeauna îşi cobora vocea; pe deasupra se simţea cuprinsă de o mare emoţie), mi se părea că fericirea pe pământ nu depinde de noi..

- De noi, de noi, crede-mă (el o apucă de amândouă mâinile; Liza se făcu palidă şi-l privea aproape cu spaimă, dar cu luare–aminte), numai să nu ne stricăm noi singuri viaţa… pag.139

E atât de în detaliu construită povestea aceasta de iubire şi de vizuală încât nu-i senzaţia aceea de privit filmu prin citire, ci chiar de trăit aievea printre clipele lor de împreună. Într-unul  dintre momentele cele mai frumoase ale cărţii, o întâlnire nocturnă-n parcul conacului, sigur am uitat să mai respir din teama de a nu le risipi magia.  Drumul de la poalele fericirii pân la culmile disperării e crunt ca-n toate cărţile acestea ruseşti de care eu nu mă mai satur, deşi-s amu desuete-n credinţe şi trăiri.

… În viaţă există asemenea clipe, asemenea simţiri… Poţi doar să le pomeneşti – şi să mergi mai departe… Sfârşit

* Un cuib de nobili – I.S.Turgheniev – editura Adevărul Holding 2011