Unicornul Onchao

Oameni dragi, ştiu că-l aşteptaţi dar abia amu s-o aliniat toate planetele pentru el.

De la Ştefănuţ citire:

-          Maria, cum i-ai făcut cornu lu Uonciao?!

-          O scobitoare acoperită cu fondant galben ...

-          Deci n-a fost perfect! (constată cu mare năduf micul cetecist). Cornul trebuia din aur, Maria!

Unicornul acesta, ce se ceru Onchao, dar nu se izbuti, este cea mai specială şi mai grea comandă pe care am lucrat-o cu Dănuţ  în lunile astea. Şi nu doar pentru că o fost ultima dintr-un şir de realizări dulci minunate.
În mai trecut când  meşteream în joacă, într-un ceas, primul căluţ, , R. rezerva  unul pentru fetiţa sa aniversată şase la sfârşit de februarie.

Există oameni straşnici care-mi răsar în viaţă câteva secunde doar pentru a-mi dărui lecţii. De la R. ştiu  că toate visele se împlinesc amu, nu la pensie, nu mâine. Amu trebe aşternute pe hârtie în schiţe cu paşi mărunţi şi dorinţe uriaşe. De la R. am învăţat să zbor cu inima când mintea-mi spune că-mi voi frânge gâtu’. Şi tot de la el am înţeles că momentele magice pot fi desenate cu iarbă necosită, cartofi îndărătnici şi cer înstelat or doar  c-o bicicletă cu două numere mai mare ş-o horă a fluturilor.

Darul cel mai de preţ o fost să mă împingă pe drumul unde mă aştepta Dănuţ, cu alte lecţii neştiute mie, când eu mă urneam poticnit. După încă o corigenţă şi atâtea meditaţii, la următoarea relaţie îmi iau doctoratul.

De aia ziceam că fu special unicornul. Eu, care am credinţa că-s un om bun, n-aş fi putut să mă implic într-un astfel de proiect  cu dăruirea şi dragul cu care o făcut-o Dănuţ. Drept mărturisesc că după o săptămână în care şi la adormire şi la trezire doar căluţul ăsta l-am avut în cap,  io i-aş fi sucit vrun picior or i-aş fi  smuls ciufu numa’ să n-ajungă perfect la destinatar.

- Mulţumesc, Dănuţ! Să-ţi fie drumul cel nou bun! Rămâi în lumină, acolo e locul tău!

Ne-a fost tare greu să-l reuşim. Şi deşi adesea îs muştruluită că arhivez aci tot felul de poveşti făr de legătură cu subiectul o voi face şi d’astă dată. Zambetania încă nu este un site de prezentare produse or un CV, ci  tot jurnalul  drumului anevoios parcurs de la prima intersecţie cu pasta de zahăr, urcuşurile şi dezamăgirile, truda ascunsă-n fiecare rezultat meşterit neperfect.

Tocmai pe motive de context neconfortabil n-am îndrăznit a cere ajutorul Omului prea repede. M-am străduit 2 zile. De două ori am ajuns pân la desenat ochi şi aşezat cosiţe şi iară de la capăt. Am încercat să-l fac în picioare. Am încercat să-l lucrez dintr-o singură bucată de pastă. N-o vrut!

L-am pornit împreună pe bucăţi. Fondantul Odense se lucrează la fel de greu ca Fodekorul. Nu se usucă. După 6 zile, unicornul încă ia amprenta degetelor la atingere. Din ce am observat pasta specială de flori este singura care se usucă rapid. Dar nu e albă, e grie.

După ce am insistat o seară întreagă să-i facem musculatura vizibilă, în zori Dănuţ avu o revelaţie “Va fi exact ca un culturist cu perucă blondă şi pietre preţioase!”. După ce a altă seară m-am străduit să realizez cele mai  mari aripi posibile, iară veni verdictul „Or să cadă, suprafaţa de prindere este prea mică”.  N-am reuşit ochii de Onchao, dar după multe străduinţe şi oareşce rezultate, n-am mai fost atentă la bucle şi astea s-au uscat acoperind ochii pe jumătate. Din păcate, capul nesuficient uscat, s-o lăsat, teşit ascunde şi el ochii. N-am învăţat încă a avea răbdare cu lucrul pe mai multe zile. Io trebe repede să-i văd ochii, altfel nu-l pot însufleţi, e doar o pastă ce nu-mi transmite nimic.

Este exact cum o zis Lissa, o lecţie, amu de-aş avea motive de luat de la capăt, ar fi mai lin drumul.

Îs tare mândră de poieniţă. N-am găsit încă soluţia pentru prins fulgii de cocos verzi. Cu miere rămân urme vizibile, lipicioase.

L-am văzut pe tati de fetiţă surprins la o primă vedere a înaripatei blonde pân la înrourări în colţuri  de ochi, dar i-am motivat  bucuria prin draguri de mine şi nu de reuşită dulce.  N-am vrut a publica unicornul făr a primi veşti despre întâlnirea lui cu Prinţesa Strungăreaţă.

Înainte de veştile primite să vă reamintesc olecuţă despre prima Hello Kitty care o dispărut aproape făr de urme instant înfulecată de B. Aproape făr de urme că o dat-o de gol mustăţile neuscate suficient. Apoi, Teo, care l-o jumulit pe Pluto în doi timpi şi o mişcare. În aste condiţiuni tot am fost surprinsă de breaking newsu sfâşietor transmis de R.

"Vai , ce frumos e căluţul ăsta de zahăr!" şi prima ureche a drăguţului de Onchao o dispărut deja. Şi apoi , au început alte dezmembrări brutale : jumătate de corn , cealaltă ureche , o aripă , o bucata de "glie" cu flori şi buburuză . "Tati , dar îmi plac mult ochii şi vreau să mănânc unul , dar nu pot să îl scot!" . "Nici nu vei putea . Sunt pictaţi" .

Şi ca să mă protejez de viitoare drame, voi lua sama de sfatul primit: 

“… faci lucruri delicios de frumoase de oamenii nu se pot abţine să nu îţi  ronţăie opera . Cel mai milă mi-a fost că raportul temporal între distrugere şi creare e mult prea mic . Cred ca aici ar trebui să mai umbli la gustul pastei , eventual să ii pui ceva piper , ardei iute.”

- Copile drag, Prinţesă, să-ţi fie viaţa cârlionţată de zâmbete aurii, să te răsfeţe  visele pe aripi puternice şi să nu te părăsească nicio clipă magia de amu cu Zâna Pădurii or de mâine cu PrinţulCelDragGăsit!  La mulţi ani!