M-am gândit ce frumos ar fi ca, o dată pe lună, să încerc a pregăti o reţetă pornind de la căutările pe care google le trimite pe zambetania. Aşa se face că am găsit pe 1 ianuarie " mere pe porumb, vişine", ceea ce am încercat să prestez corespunzător:). Scriu asta pentru că la subiectul ''bărbat negru şi soţie mică'' încă nu-s pregătită a răspunde:))
Nu ştiu de căutătorul se gândea la fulgi de porumb, floricele de porumb, eu am mers pe varianta boabe de porumb dulce.
Am pregătit desertul în tava de cozonac. Ideal ar fi în forme individuale pentru fiecare măr. Eu n-am!
Pentru umplutură:
* 4 mere
* 2 linguri pesmet
* 2 linguri zahăr brun
* 1 linguriţă scorţişoară
* 1 plic zahăr vanilat
* 1 lingură unt
* 8 vişine congelate
* 30 stafide înmuiate-n rom
E bine de-nceput cu pregătirea merelor.
Pesmetul, zahărurile, scorţişoara se amestecă într-un castronel.
Merele se decojesc şi se scobesc îndepărtând sâmburii, apoi se tăvălesc presând prin amestecul cu pesmet. În interior se umplu cu vişine, stafide, unt, iară vişine, stafide, unt. Eu şi vişinele congelate şi stafidele înmuiate le-am tăvălit prin pesmetul dulce.
Pentru blat:
* 4 ouă
* 4 linguri de făină
* 4 linguri de zahăr
* 4 linguri de ulei
* un praf de sare
Am separat albuşurile de gălbenuşuri. Gălbenuşurile le-am amestecat cu uleiul, zahărul, făina. Peste albuşuri am presărat un praf de sare şi le-am bătut spumă tare. Am adăugat compoziţia gălbenuşurilor peste cea a albuşurilor şi le-am omogenizat uşor.
În tava de cozonac acoperită cu hârtie de copt am turnat jumătate de compoziţie, am aşezat merele umplute şi le-am acoperit cu cealaltă jumătate.
În cuptorul anterior încins l-am copt 30 de minute la foc mic.
Pentru cremă:
* 125 gr Philadelphia
* 125 gr smântână 20%
* 1 lingură miere
După ce blatul copt umplut cu mere s-a răcit am mixat Philadelphia şi smântâna cu mierea. Cu seringa de ornat am acoperit tot blatul cu frişca aceasta.
Pentru sos:
* 50 gr boabe porumb
* 2 liguri zahăr brun
* 2 linguri unt
* 1 linguriţă apă
* rom
Zahărul brun l-am caramelizat, i-am adăugat untul şi boabele de porumb. Când tot zahărul ars s-a topit am adăugat apa şi esenţa. Când amestecul acesta a fost rece l-am adăugat peste frişcă.
Teoretic, îs prea multe ingrediente, nici vorbă de armonie!
Practic, nu e nimic de povestit peste nebunia mere coapte, frişcă acrie şi sos de zahăr ars.
Mulţumesc pentru reţetă, căutătorule!
arata foarte, foarte bine! La multi ani!
RăspundețiȘtergerePaula, din fericire, a fost mult mai gustoasă decât se poate presupune din pozele mele făcute la bec:) Abia aştept ca la tema "tortul lunii" să testez ceva minunat de pe blogul tău!
RăspundețiȘtergereLa multi ani ! Un an nou plin de bucurii si sanatate !!!
RăspundețiȘtergereMimmi, bun venit! Să-ţi fie anu' bun, sănătate!
RăspundețiȘtergereNu am auzit niciodata de alaturarea asta de ingrediente! Trebuie sa scrii o carte! Eu sunt prima care o cumpara! :D
RăspundețiȘtergereNici io n-am auzit, dar de asta se cauta pe zambetania, asta prestez:)Glumesc, amu nu mai am timp si tu stii de ce, dar tema retetei cautatorilor e una dintre cele mai frumoase pentru mine. Macar pe aceea sa o reusesc pe februarie:)S-apoi mie-mi place foarte tare porumbul, habar n-aveam cat e de fain caramelizat pe frisca:)
Ștergere