Ziceam la
desertul cu mere umplute şi porumb caramelizat că inaugurează categoria „reţeta căutătorilor”, adică a celor
trimişi de google pe zambetania, rulada de astăzi e din categoria “reţete restante” , am de foarte multă vreme reţete amânate pentru la Sfântu
Aşteaptă, iacătă-l, o sosit! Sunt vro 10 teme pentru fiecare lună, dar voi lăsa
faptele să vorbească despre ele!
Întâmplarea a
făcut să-mi rămână o cantitate
suficientă de caşcaval şi telemea de la buletele pentru concurs şi tot
întâmplarea face să-i mulţumesc lui Teo pentru premiul cel mare Philips cu o
reţetă a cărei bază de pornirea a fost rulada sa cu cârnăciori. Am câştigat cu
fursecurile prăjite, mi-am dorit enorm aparatul ăla!
Pentru umplutură:
- 350 gr champignon (brune fură ale mele)
- 1 ardei iute, doar cu numele se nimeri iute
- 1 ceapă mare
- ţelină
- 1 ou
- piper, usturoi
- 2 castraveciori la oţet
Începem rulada cu pregătirea umpluturii
(or a foii, cât se
coace foaia şi se odihneşte în ştergar umed e vreme pentru umplutură, eu am început cu foaia că mi-am zis că de nu se rulează să las ciupercile
pentru altă reţetă ), pentru asta tăiem ceapa, ardeiul,
ţelina, ciupercile. Eu le „călesc” cu apă şi 2 linguri de ulei că aşa mi-i obişnuinţa.
Am lăsat câteva minute doar ceapa, ţelina şi ardeiul, la final am adăugat şi
ciupercile. După ce toate legumele s-au înmuiat la fiert le-am blendurit şi
după răcire le-am condimentat cu usturoi pisat, piper şi am adăugat oul crud.
Pentru foaia de ruladă (în tava
mare a cuptorului de aragaz):
- 5 ouă mari
- 250 gr telemea (de capră se nimeri)
- 200 gr caşcaval (afumat)
- rondele de măsline verzi şi negre – 30 gr
Peste albuşurile
bătute spumă cu un praf de sare am adăugat gălbenuşurile şi brânzeturile date
pe răzătoarea mare. În tava cuptorului acoperită cu hârtie de copt am turnat
compoziţia cu ouă şi am presărat rondelele de măsline. Am copt 15 minute la foc
mic în cuptorul încins anterior.
După coacere am rulat foaia pe prosop umed cu faţa măslinoasă în jos. După
15 minute în foaia desfăcută şi aşezată de astă dată pe hârtie de copt, am întins pasta de ciuperci, la capătul de la
care am început rularea am aşezat măsline verzi întregi, am dat peste întreaga compoziţie castraveciorii pe ochiurile mari ale răzătorii. Impachetată în foaie
de copt am mai introdus-o 10 minute la cuptor.
Din păcate nu s-au salvat pozele cu pregătirea şi vorbele-s multe şi habar n-am de-s lămuritoare.
În programul viitor tema este “reţete speciale”, va fi un mare mulţumesc pentru Cristina şi premiul de la concursul cu
forma de nuci.
Să ne recitim sănătoşi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu