CARTE Jurnalul convertirii(1)

      Mă dusei la un târg cu obiecte religioase să mă minunez de câtă kitschioşenie mai vând comercianţii în numele Domnului, printre clopote din aur, veşminte din aur, nimicuri din aur, m-am oprit doar la standul de carte religioasă. Căutam ceva pentru bebe, m-am uitat pe nişte biblii pentru copii mai pline de cuvinte şi mai lipsite de poze decât Biblia cealaltă şi am renunţat repede. Am cumpărat la întâmplare o carte, făr de niciun gând. Aşa s-a întamplat ca acea carte să-mi fie reazem în ultimele clipe din Casa cea Veche, atunci când, strângându-mi la piept genunchii, am strivit-o, într-un monolog aiuritor „ pentru atâta lucru m-ai scos Doamne din viaţa mea?! Să mă duci înapoi, ACUM!!!”

     A fost cartea pe care am citit-o făr să respir minute legate, adormită şi trezită în miez de noapte doar pentru a-i afla capătul. “Jurnalul convertirii. De la zeiţa morţii la Împăratul Vieţii” este cartea ce ar trebui dăruită spre a naşte aceleaşi emoţii în următorul cititor. Dar, sunt prea egoistă pentru a face asta, în 6 luni, este a treia oară când mă aplec asupra paginilor sale.

    

   Subiectul cărţii este despre drumul spiritual început de un adolescent în yoga şi sfârşit tot de acesta ca tânăr preot ortodox. Despre părintele Danion Vasile, autorul, nu ştiam nimic, îl văzusem la Trenul vieţii al Lianei Stanciu cu ani în urmă şi-l reţinusem pentru că avea la el nu doar citate din Biblie. După ce am terminat cartea îl suprapun părintelui Savatie Baştovoi, numai în ale sale cărţi religioase, am mai găsit acest haz nebun pe toate cele sfinte şi o logică a vorbelor.

    Mai povestesc pe lângă carte doar 3 întamplări scurte, care să releve ce e yoga în capul meu, ce-i Dumnezeul ortodocşilor am mai scris p’aci!

   

    În liceu, diriginta ne era yoghină, în acei ani erau puţine informaţii despre asta. La un moment dat, ne explica cum că de ne dorim cu ardoare un lucru, acela se va realiza, că vom canaliza prin asta energii care să lucreze întru înfăptuire, ca spiritul lămpii lui Aladin pentru noi (comparaţia e a mea desigur! ).Trece pauza despre teoria dorinţelor şi revine la oră să ne asculte:

- Maria, hai la tablă să-mi faci schema sobii duble cu gaz!

sau ceva de genul ăsta, era o sobă da’ nu mai ştiu care, materia se numea educaţie tehnologică.

  Eu, senină în picioare, ultima bancă pe rândul de la uşă :

- Nu-i mare lucru cu yoga asta, de când aţi deschis catalogul zic cu ardoare “pe mine nu mă va asculta azi!”

        A doua este din perioada facultăţii şi este legată de prietena L., penticostală. Eu atunci, ca şi astăzi, încerc să respect perioadele de post ca hrană, îmi este foarte uşor să fac asta, născută şi crescută în spiritul acesta. L., dispreţuitoare la nivelul celorlalte religii, avea o mare bucurie să mă şicaneze: “când vei muri, de la zacusca cu mămăligă va fi!” sau prin dreptul vrunei biserici “hai, cruceşte-te!” . Prin anul 4, L. a cunoscut un yoghin, într-o săptămană a făcut nunta, în weekendul de miere a fost la Costineşti să ajute prin energia ei la realizarea spiralei lu’ Bivolaru. Pentru mine a fost traumatizantă întâlnirea pentru prima dată cu noua doamnă L. În primul rând, ea carnivoră convinsă, amu poftea zacuştile mamei şi nu mai vorbea decât despre cum trebe io să-l activez pe yin că e prea slab în raport cu yang (nici aci nu-mi mai amintesc exact care era slabu’ ce-l deţineam, oricum era unu dintre ăştia doi!) şi d’aia îs furioasă amu pe bărbat’su, care doar în mintea mea i-a spălat creierul!

Ironia este că amu de-s într-un autobuz mă amuz când în dreptul unei biserici 99% dintre călători se crucesc, zâmbetul mi-l naşte faptul că "aminul" este întotdeauna rostit în dreptul cârciumii, băncii sau a orice altceva, numa a bisericii rămase mult în urmă nu. Ba chiar am avut şansa să asist o ceartă care a încetat pe secundele crucirii şi apoi s-a reluat de unde fusese întreruptă!

Cea de a treia întamplare are în centru bărbatul vieţii mele ultime, de aceea voi scrie despre asta în raport cu povestea din carte.

Şi ca să nu uit: la yoga tânjesc după bucăţica luminoasă, aceea cu eliberarea de gânduri, ceva raportabil la experienţele trăite de Elizabeth Gilbert în ”Mănâncă, te roagă, iubeşte!” .

“Jurnalul convertirii” începe în august 1990, când autorul avea 16 ani îşi pierduse mama, iar tatăl său considerase că yoga l-ar reechilibra. Este poate partea cea mai frumoasă a cărţii, cu un umor nebun, elevul de liceu îşi notează în jurnal cu naivitate despre aspiraţiile sale spirituale şi despre experienţele dincolo de normal, ce nu-l ocolesc.

“Biserica vrea să îi păcălească pe oameni că după moarte există o singură Judecată, şi gata. Biserica nu poate face faţă dosarului de mărturii pro-reîncarnare.”

 “Când m-a întrebat o cunoştinţă în clasa a şaptea, dacă eu cred în Dumnezeu, i-am răspuns plin de mândrie: Cred în calculatoare”

Prima parte a jurnalului vorbeşte despre cronicile akashice, familiare mie dintr-o poveste frumoasă despre Burebista, habar n-am cum se numea cartea, despre călătoriile astrale pe care atât de mult le-am iubit în cărţile lui Lobsang Rampa şi care pentru mine sunt reale făr de putinţă de tăgadă, despre adolescentul care-şi înfrânează dorinţele sexuale pentru că tinde spre asceză, dar care se masturbează adesea pentru ostoirea lor, despre Isusul lui Kazantzakis, pe care-l am şi eu în suflet de 20 de ani deja din filmul lui Zefirelli, despre cursurile de yoga, asane, guru şi alte cele, toate!

Spuneam şi la început, am citit cartea aceasta cu pumnii strânşi în emoţii, ca pe o poveste între Bine şi Rău, ea aşa şi este scrisă, iară partea care vorbeşte despre yoga – Răul este fermecătoare, incitantă! Nu pricep mare lucru din partea aceasta a drumului plină de sex şi sunt aproape dezamăgită că o persoană care a reuşit să depăşească prin yoga multe dintre barierele minţii şi ale trupului a pus accentul tot pe latura aceasta, vizată şi de cei care-s făr de habar şi pentru care yoga înseamnă doar Bivolaru-urină-sex.

De ceva vreme mă tot gândesc la a face sex, a face dragoste şi infinitul a face iubire. Prin prisma femeii care a performat sexual alături de un partener precum cei din carte aş zice o bazaconie, ultima variantă la care m-am oprit cu gândurile: cel mai bun sex e cu bărbatul pe care-l iubeşti, a face dragoste e legat de parcurgerea aceloraşi punţi de comunicare, adică în zambet comun către aceeaşi secundă trăită făr de vorbe, aşa văd eu dragostea, citire de gânduri nerostite, iară iubirea e poveste şi aci e închis azi pentru asta.

  Aş mai scrie despre “Jurnal”, dar voi ce mai citiţi de eu povestesc tot?!

Din experienţa ce spuneam că o folosesc ca reper, depun mărturie pe lângă călătoriile astrale ce le ştiu aievea şi pentru postul de zile, cel negru, făr de apă .

Şi e momentul să vorbesc despre nedumerirea ce o am: cum poate un om care prin puterea minţii supune fierul, îsi domină trupul aşa încât să trăiască făr de toate cele, scanează minţi, dă diagnostice şi vindecă boli ca orice dumnezeu, cum de tot trădează, nu duce adevărul şi nici nu-l practică, ca noi toţi, cei muritori?! Este exact ceea ce mă uluieşte şi la ortodoxie, cum poţi să mă tragi pe mine de mânecă a greşeală când şi tu o faci?! Se motivează adesea cu “nu sunt sfinţi Maria, sunt oameni!” / „Vorbe goale!”

Am văzut în drumurile mele prin biserici oameni posedaţi ce se tăvălesc în chinuri, am zâmbit şi am trecut mai departe făr să mă opresc, mi-i dat în viaţa de zi cu zi să mi se dovedească cum că dracu există (e femeie, nu ştiu de ce în capul meu era de sex masculin!) adică exact contrariul credinţei mele, pe Acolo pe Undeva poate că ar trebui să fie un Dumnezeu, dar o putere a Răului nu voi crede în veci! Nimic nu poate depăşi puterea oamenilor în a crea răul cel mare! Vroiam doar să spun că am trăit de multe ori lângă durerea celei care se prăbuşea din înălţare şi pierdea lupta , este cumplită şi făr de legături cu tăvălitu’ de la care am pornit.

Am reuşit să aduc cartea într-un mare ghiveci, dar altfel nu m-am priceput a spune cât este de intensă!

În partea a doua, mă voi apleca făr de poveşti personale asupra esenţei “Jurnalului”.

Jurnalul convertirii. De la Zeiţa Morţii la Împăratul Vieţii - Danion Vasile - editura Nepsis, 2009 - 7  lei.