De ce astă carte
**** Nopți făr de somn, deci treze - O clipă, o singură clipă de încântare sublimă oare e de ajuns pentru o viață de om?
Dacă prima carte, Hoțul de cărți, cuprindea patru povestiri, cea de-a doua, Nopți albe, cuprinde patru nopți. Pentru că am recitit textul, după patru luni (ha!), m-am decis să citesc pe îndelete, în fiecare seară, câte un capitol. Astfel, am terminat cartea în patru zile. Ia să văd de unde mai scot un patru, parcă-s prea puțini. Am găsit: cartea a costat 22 de lei, adică 2+2. Așa ceva! Mă amuz grozav pentru că am început să o citesc pe 31, iată un alt patru.
Nu mă pot opri, iertare! Am cunoscut o femeie (diferită, extrem de interesantă) care găsea semne în orice. Îmi spunea că în oală are sarmale 24, adică ziua ei de naștere (29) minus numărul pisoilor (fix 5). Sau că luna ei de naștere, noiembrie (11), îi apare în orice: până la magazin face 7 minute și cumpără 4 pâini, sau că până la etaj urcă 9 trepte și face 2 pași până la cameră. Cred că se înțelege bine ce-am vrut a spune. Când cauți semne, le găsești oriunde. Ăia pe la Statistică îmi imaginez că sucesc tot așa calculele pân ajung la rezultatul dinainte poftit.
Să mă întorc de la aiureli la Dostoievski. Avem iară întâlnire cu naratorul făr de nume prezent în toate povestirile din Hoțul cinstit. De astă dată, nu mai este observator neutru, ca-n cazul primelor scrieri, ci unul dintre cele două personaje principale. Are 26 de ani, este singur, întotdeauna a fost. Îndeletnicirea lui principală (și secundară) visează că va întâlni pe cineva și că se va îndrăgosti. Trăiește de opt ani în Sankt-Petersburg și nu a reușit să se împrietenească cu nimeni. Evita să iasă din casă ziua. Prefera serile care îi par incredibil de fascinante și strălucitoare.
... sunt un visător; am atât de puțină viață reală...
E vară în Sankt-Petersburg și pare că toți locuitorii au părăsit orașul pentru vila de la țară. Visătorul colindă străzile, ca-n toate serile. Dintr-o dată am avut parte de o aventură neașteptată. Aventura asta are și un nume: Nastenka - înseamnă născută în ziua de Crăciun și are 17 ani.
Sprijinită de balustrada canalului stătea o femeie cu coatele pe balustradă, se pare că privea cu mare atenție apa noroioasă a canalului. Ea purta o rochie foarte fermecătoare, o pălărie galbenă și o mantie neagră mică și cochetă.
Să văd cum voi continua de aici, nu l-am suferit deloc pe Poet. Întâlnirea cu Nastenka, pe cât de melancolică, pe atât de plină de viață, reprezintă începutul unei povești de dragoste care i-ar putea schimba viața și întregi fantezia. Cei doi ajung, într-o serie de patru nopți consecutive, să-și aștearnă poveștile de viață, fricile, speranțele și visurile, să se împrietenească, dară.
Ce se întâmplă cu adevărat între ei, dar mai ales cu fiecare dintre ei în parte? Probabil de-aș întreba și eu 100 de români, majoritatea ar anticipa corect secțiunea principală a povestirii sau măcar parțial corect dezvoltarea relației. Dar deznodământul? Aici se complică foarte mult previziunile. E suficient să mărturisesc doar că mai există un al treilea personaj, de i-ai zice secundar în multe dintre cadre.
Doamne, o clipă întreagă de fericire! Este oare prea puțin pentru întreaga viață a unui om?
Am multe judecăți, dar fiecare dintre ele înseamnă să dezvălui mai mult din narațiune și nu asta mi-i menirea. Zic doar că n-am empatizat cu personajele, deh, nu mi-s mare fan al siropoșeniilor, dar finalul m-o lovit în moalele capului. Am rămas năucă. Și, așa, cu indiferență maximă față de cei doi eroi, chiar m-o durut ce le-o predestinat Dostoievski.
Ce avem aici? Singurătate, romantism la cote înalte, sensibilitate, dragoste neîmpărtășită în mai multe exemplare, iubire ireală, emoții profunde, visuri tinerești, dezamăgiri și frământări pân pe culmile disperării și tot ce-oi fi uitat din aceleași game. De lângă fiecare dintre acestea îl aduc pe Dostoievski, tabloul ajunge la dimensiunile sale impresionante reale.
Nuvela este împărțită în șase părți, iar acțiunea se desfășoară pe durata a patru nopți. Cele patru nopți devin capitole de sine stătătoare, la care se adaugă Istoria lui Nastenka și o ultimă dimineață. Nu știu de ce povestea de viață a personajului feminin a primit o dispensă. Încăpea într-una dintre nopți, făr de timpi separați. E o cheie aici care-mi scapă. M-a bucurat dimineața suplimentară căpătată de Visător, trezirea chiar de noaptea-i fu albă.
Povestirea a fost publicată în 1848, la doi ani după debutul lui Dostoievski cu romanul Oameni sărmani. Este dară una dintre scrierile timpurii. Nu-i lipsită de profunzime, dar de nu rezonezi cu personajele principale, e greu de apreciat. Mie-mi cam fu. Contează însă succesul real: ecranizări și puneri în scenă în lumea largă, evident și entuziasmul cititorilor.
N-am avut răbdare să compar cele două traduceri, începuturile erau mult prea diferite. Sper doar că undeva, printre cele două adaptări, să mai fi rămas ceva Dostoievski original.
A fost o noapte minunată, o noapte așa cum nu este posibil decât atunci când suntem tineri, dragă cititorule. Cerul era atât de înstelat, atât de strălucitor încât, privindu-l, nu puteai să nu te întrebi dacă sub un astfel de cer pot trăi oameni prost-dispuși și capricioși. Și aceasta este o întrebare juvenilă, dragă cititorule, foarte juvenilă, dar fie ca Domnul să ți-o insufle mai des în inimă!...
Începutul din Nopți senine, capitolul I. Traducere Willy Ghul.
Era o noapte fermecătoare - una din acele nopți pe care nu le poți vedea decât când ești tânăr. La privirea cerului înstelat fără voie îmi puneam întrebarea: cum e cu putință ca sub un astfel de cer să trăiască oameni răi? De dimineață mă simțeam foarte ciudat dispus când deodată-mi veni în minte gândul că toată lumea m-a părăsit.
În mărinimia lor, cei doi traducători au oferit (aproape) același deznodământ nopților, senin de albe.
Despre steluțe
- Prima carte a lunii februarie
Pe 31 ianuarie am terminat de citit ultima povestire din Hoțul cinstit. Lectură începută și abandonată în nenumărate rânduri timp de patru luni. Printre cele patru povești a fost cuprinsă și Nopți senine, care este fix textul Nopților albe - deh, năzbâtiile traducătorilor, ziceam.
Încă nu m-am dumirit ce s-a întâmplat. În prima carte textul are 30 de pagini, în cea de a doua sunt 119 pagini. 30:119 nu este însă raportul corect. Formatarea textului este foarte diferită în cele două volume, spațiul dintre rânduri este mult mai mare în al doilea.
Atunci, pe 31 ianuarie, am început lectura Nopților albe. Știam textul, abia ce-l citisem prima dată în octombrie. Mi-am dorit să-l recitesc pentru o fișă de lectură separată, dacă tot nu l-am cuprins în textul dedicat Hoțului cinstit. Dintâi nu mi-o trecut prin cap să verific coincidența dublurii.
- Nopți albe de Feodor Mihailovici Dostoievski, traducere și adaptare Dorin Ursu, editura Antet Revolution, 2023, 119 pagini.
______________________
- Totul e în regulă în mine și în lume - Petronela Rotar *****
- Farmacistul de la Auschwitz - Patricia Posner ****
- Cele cinci limbaje ale iubirii pentru adolescenți ****
- Cât mai aproape de tine - Vlad Roman ***
- Îți place mai întunecat - Stephen King ****
- Cele mai frumoase poezii ale anului - Alexandru Petria ***
- Cât timp înfloresc lămâii - Zoulfa Katouh ****
- Fabrica morții - Ota Kraus și Erich Kulka ****
- Toamnă la Pekin - Boris Vian ***
- Trenul spre Samarkand - Guzel Iahina ****
- Hoțul cinstit - F.M. Dostoievski ****
- Vindecarea copilului interior - Stefanie Stahl ****
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu