În turnulețul nepovestitelor or rămas doar 12 titluri — nu pentru că m-am învrednicit, ci pentru că volumele terminate sunt tot mai puține. Prin vară erau vreo 30.
Ei bine, în teancul ăla sunt câteva romane din care nu-mi amintesc o boabă. Anul citirii: 2023, 2024. Mă doare stomacul de-o emoție, habar n-am care. Ciuda c-am uitat atât de repede cărți pe care le-am iubit nu demult de cinci steluțe; teama că nu voi mai scrie niciodată cu patos, cum aș fi făcut-o la cald, imediat după terminarea lecturii; frustrarea că activitățile care-mi aduc cea mai mare bucurie nu-s niciodată prioritizate.
N-am decât o cale: să recitesc finalul și să sper că-mi va reveni tot filmul. Dar voi începe c-o ciocolată mai întâi — poate erorile de memorie mi-s cauzate de glicemia scăzută...
De ce astă carte
Mi-s fan Mihai Radu de foarte mulți ani, de prin viețile în care, lângă biblioteca din camera vișiniu turbat, aveam un teanc de vreo 25 de kile din colecția Academia Cațavencu.
Nu știu însă cum naiba se face că nu prea ajung să-i citesc romanele (și nici postările). În 2017 m-am întâlnit cu Extraconjugal. Iar în 2020 a fost Contaminare. N-am mai pomenit culegerea articolelor publicate împreună cu Simona Tache: Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut.
***** Inspiră — pauză— expiră!
Ce mă întristează fișele de lectură pe care nu mi-am notat decât data achiziției și prețul, data lecturii și numărul de steluțe. Motivul principal: fie cartea mi-a plăcut atât de mult încât am uitat de fișă or dimpotrivă n-am găsit nimic suficient de important încât să iau notițe.
Când nici nu-mi amintesc din prima povestea și fițuica mi-i goală, iaca pocinog! Pân’ răsfoiesc cartea, să-mi amintesc viața-n care se scaldă abuzatorul (pe el chiar nu l-am putut uita) și finalul poveștii, încep cu singurul citat notat: fabrica de bere, pagina 30, jos.
El făcuse „bine”, ea făcuse „bine” în tot acest timp, fiecare avea un depozit de „bine”. Ea o familie, o fată, el familie trei copii, Doamne, deci ambii erau doi mari producători de viață și bucurii, aceste uzine se priveau și își admirau una alteia stocurile de liniște, decență și normalitate. Mașinile treceau pe șosea, iar când Geo a privit în sus la cerul înstelat, Adina parcă s-a trezit din accidentul întâlnirii și a vrut să plece. A pornit mașina și i-a zâmbit ca un doctor care urmează să dea o veste nu tocmai bună.
Ioc fabrică de bere, poate era pagina 40, că mâzgălesc într-un mare fel toate cifrele să semene între ele... Nu-i nici la 40. Aaaaa — fabrica de bine, că fac într-un mare fel toate literele să semene între ele...
Care o fi oare deznodământul, că nu l-am uitat deloc pe Geo. L-am avut și eu în viața mea. Pe Adina n-o mai am în minte, deși știu bine că o fost construită să nu fie uitată prea ușor. Instinctul, antrenat de miliardele de ore petrecute pe canalul de crime, îmi zice că-i identic cu cel din Acolo unde cântă racii...
Recitesc începutul romanului. Anapoda-mi vine-n minte imaginea călugărului văzut într-o seară pe televizor: și-a turnat benzină pe tot corpul și-a dat foc și a ars șapte minute în poziție nemișcată de lotus. Când i-au măturat cenușa, inima lui bătea încă... Saigon, Vietnam, iunie 1963. Avea 66 de ani și milita pentru drepturile călugărilor budiști, împotriva regimului.
Acum mă gândesc că, după șapte minute, este imposibil să se fi transformat în cenușă. Nici savanții de la Auschwitz n-au atins asemenea performanțe. Zâmbesc, pentru că deși partea legendei cu cenușa mi se pare neverosimilă, n-am nicio îndoială că, în trupul carbonizat, au găsit o inimă vie.
Tânărul are în mână o sticlă de doi litri cu benzină. Și-o toarnă în cap și câteva clipe rămâne așa, ud, cu părul lipit de frunte, suflând în benzina care, scurgându-i-se pe față, îi intră în gură. Își șterge cu palma ochii, scoate bricheta și își dă foc. Arde.
Ce-mi atrage atenția la recitire — și pare că am uitat de-a binelea— Respiră! are o scriitură foarte curată, limpede, concisă. Astea-s faptele: nu le înfloresc, împopoțonez, rozuiesc, pentru că protagoniștii mei sunt suficient de extremiști ca să nu mai fie nevoie de fundaluri întortocheate, misterioase, simbolice - îmi imaginez a grăi Mihai Radu.
Ș-apoi îndemnul e: Respiră!. Asta-i lumea — o știți din viețile voastre și din știrile lumii. Între două fapte oribile: inspiră — expiră. Între trei nefericiri: inspiră — expiră. Pân’ la apocalipsă: doar inspiră — pauză— expiră. Antrenează-te pentru iad!
Pe scenă apar doar două personaje — și nici că era nevoie de mai multe. Adina Moscu, jurnalista de succes, care este în stare de absolut orice pentru a-și apăra celebritatea. Absolut orice nu e deloc o exagerare. Și Geo, ratatul care trăiește cu mama lui bolnavă, de care trebuie să aibă grijă. Geo lucrează într-o spălătorie de mașini. Cei doi se reîntâlnesc după ani. Au copilărit în Rahova. Au fost colegi la școală și prieteni. Acum se apropie de 50 de ani.
Ai crede că de se cunosc bine dintotdeauna și țin unul la altul. Dar când cad măștile, ce mai rămâne din succesul profesional, din eșuatul de serviciu și, întâi de toate, din prietenie? Uneori, sub straturi multe de zugrăveli aiuritoare, se descoperă o comoară din timpuri străvechi. La oamenii ăștia doi, ca la atâția alții, când spoiala cade, rând pe rând apare sinele: cel mai hidos și mai crud.
Nu judec, mi-s un om făr’ de neajunsuri și nesupus încercărilor. Poate că și alegerile mele au un merit în binele ăsta. Dar azi, cu laptopul pe burtă, când dincolo de fereastră e cea mai frumoasă dintre toamne și în fața ușii mă așteaptă o crizantemă uriașă — cumpărată de la ziua morților, s-o plantez lângă teritoriul cățeilor — zic făr’ de tăgadă că puțini oameni mai urâți am găsit în cărți. Un gram de empatie n-am adunat pentru ei, eu care mă lipesc de defecți cu tot sufletul, instantaneu.
Am omis celelalte două personaje: Mariana și Relu. N-aș zice că-s secundare în sensul clasic al termenului, dar nici n-or fost aprofundate cât să le aflăm dosarul complet.
Am mărturisit de multe ori că, pe canalul de crime, adesea e ignorat drumul prin care un om născut bun se transformă într-un monstru. Respiră! dezvăluie nu doar calea brutei supreme, ci și dedesubturile succesului sau ale ratării și, mai ales, conținutul real al ambalajelor în care împachetăm ceea ce suntem cu adevărat. Și ce fain e schimbul victimă–călău…
E tot ce urăsc mai mult la voi la bogați: vă prefaceți că vă pasă de lume (…). După ce ați futut lumea cu totul, o să plecați pe altă planetă, nu? (…) O să rămânem aici doar noi, fraierii, să ne ardă soarele, să ne devoreze bolile… O să ne ardă ca pe ăla de la televizor de și-a dat foc. Și vom fi și bătrâni, căci doar pentru noi va mai fi bătrânețea. Pentru tine n-o să mai existe bătrânețe, nu? O desființați.
Cartea asta se citește atât de ușor. Mă rog, cu poticnirile de rigoare, atunci când paginile cărții îți reflectă trăirile toxice. Se citește pe nerăsuflate, nu mai știu cu ce alte lecturi am intersectat-o, de-am avut nevoie de trei zile pentru ea. E ca un film. Conține oroare și umor negru nebun, căci, ce să vezi, cam astea-s axele realității. Se citește ușor nu-nseamnă superficial. E o carte grea. Suntem atât de obișnuiți ca toate informațiile lumii să ne fie livrate crud, bombastic, în secunde și imagini puternice. Fake-ul, dezumanizarea.... apar la tot pasul. Nu mai surprind. Nu mai dor. Ce păcat! Inspiră — pauză — expiră!
S-a uitat în sus, spre cer, o vedea pe fata care cu 23 de ani în urmă se angaja pentru prima dată în televiziune, îmbrăcată cu puloverul ăla în care se simțea mereu transpirată și în adidașii ei albi, pe care i-a iubit ca pe niște animale de companie. Mare lucru că nu i-a eutanasiat când au devenit de nepurtat. Să le fi ținut cenușa într-o mică urnă, în bibliotecă.
Am citit acum despre nemulțumirile unor cititori care au notat cartea cu două steluțe. Să creezi un personaj pe care cititorii tăi l-ar strânge de gât pe toate paginile, apoi un al doilea — antipatic pân la ură — n-aș zice că-i puțin lucru. Și-i doar o secvență construită cinematografic, 9D, nu în 600 de pagini, ci mult mai puține. N-am habar la ce nivel a ajuns performanța D, dar în cartea asta te izbesc mirosurile, respirațiile, gesturile, cuvintele, vântul...
Am mai văzut că pentru unii cititori, Respiră! s-a intersectat bine cu Misery. La mine n-o ajuns deloc suspansul pe care-l mânuiește măiastru Stephen King. Am fost extrem de nerăbdătoare să aflu care este scorul final al meciului, cine nu se mai ridică de la podea — dar nu mi-or tremurat nici chiloții, nici sufletul, în așteptarea rezultatului. Mai degrabă m-am gândit de câteva ori la Ryū Murakami, când cruzimea a escaladat cu atâta naturalețe și firesc.
Parcă aș fi asistat la unul dintre cele mai frumoase episoade ale seriei Monștrilor de pe Netflix. Hai, să nu exagerez — seria Monstruleților, varianta Românica. Scuze, Terente! Poate că frumos și monstru nu încap în același gând, dar când urâtul, răul, teroarea sunt așezate într-o poveste cu perdele fluturând, pisici torcătoare jucându-se cu raze de lumină pe podele ș-un boboc de floare într-o glastră, ce altceva decât frumusețe exprimă?
Cel mai adesea în cazurile de crimă, un apropiat al victimei rostește: Ceea ce ni s-a întâmplat ne-a șocat, pentru că întotdeauna am văzut asta în emisiuni la televizor, dar niciodată nu ne-am închipuit că se poate petrece în casa noastră, în familia noastră. Mihai Radu ridică mărturisirea la nivelul următor: Am văzut asta în crimele de la televizor, dar niciodată nu mi-am închipuit că-i atât de ușor să devin eu călăul.
Despre steluțe
- Respiră!:roman de Mihai Radu, editura Polirom, 2024, 159 pagini.
- Totul e în regulă în mine și în lume - Petronela Rotar *****
- Farmacistul de la Auschwitz - Patricia Posner ****
- Cele cinci limbaje ale iubirii pentru adolescenți ****
- Cât mai aproape de tine - Vlad Roman ***
- Îți place mai întunecat - Stephen King ****
- Cele mai frumoase poezii ale anului - Alexandru Petria ***
- Cât timp înfloresc lămâii - Zoulfa Katouh ****
- Fabrica morții - Ota Kraus și Erich Kulka ****
- Toamnă la Pekin - Boris Vian ***
- Trenul spre Samarkand - Guzel Iahina ****
- Hoțul cinstit - F.M. Dostoievski ****
- Vindecarea copilului interior - Stefanie Stahl ****
- Nopți albe - F.M. Dostoievski ****
- Chiajna din Casa Mușatinilor - Simona Antonescu *****
- Un strop de sânge - Stephen King ****
- Cea mai frumoasă iubire a lui Don Juan - Octavian Soviany ****
- Băiatul Echo - Matt Haig ***
- Crima imperfectă - Dan Antonescu ****
- Rivala - Eric-Emmanuel Schmitt ****
- Vegetariana - Han Kang *****
- Cale spre bunătate - Teofil Părăian ***
- Revolta celor răi - Danielle Paige ***
- Paradisuri pierdute - Eric-Emmanuel Schmitt ****
- Poarta cerului - Eric-Emmanuel Schmitt ***
- Copii de aruncat - Ryū Murakami*****
- Familia Radley - Matt Haig ***
- Vremea Mînzului Sec - Cristian Tudor Popescu ***
- Jurnalul lui 66 - Alexandra Furnea *****
- Orașul și zidurile sale incerte - Haruki Murakami ***
- Tokyo Decadence - Ryū Murakami ***
- Povestiri de Ana-Carmen Mândrean Einhellinger **
- Spulberatic - Anca Vieru ****
- Istoria Insulei - Evgheni Vodolazkin ***
- Omulețul din perete și alte povestiri fantastice - Marian Coman ****
- Râsul dracului - Cristian Tudor Popescu ****
- Când corpul spune nu - Gabor Maté ****
- Fiul unui terorist - Zak Ebrahim ***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu