Cărțile zic să-l trăim pe Acum, momentul prezent, cu Bucurie. Trece repede și dus rămâne pe vecie. Dacă așa spun învățații, cine-s io să-i contrazic? Clipa aia de-o aștept cu garanția fericirii: marele pot câștigat la Loto, patru copii, vacanța în Patagonia, propria cofetărie, cincizeci de kile, poate va sosi la mine taman când îs în cimitir or nici atunci.
Mozaicul Bucuriei se vrea o paradă a Acum-urilor adunate-n lună, diluate de trecerea clipei, dar biruitoare în lupta cu episoadele cele negre or grele. Defilarea va avea loc pe fiecare cinci al lunii. Să ne fim Bucurie, dară!
*
Dintre restanțele din contul Mozaicului, despre februarie azi.
Pe 10 ianuarie am redeschis un nou șantier la bloc, după cel de 3 luni din 2020, așa că bunica de 97 de ani o aterizat iară la curte. Pe cât de greu îi fu ei să-și administreze toate crizele centenarului într-o casă străină, pe atât de frustrant fu pentru mine să n-o pricep. Nu știu cum or trecut cele 5 săptămâni, dar mi-am jurat că-n așa situație nu mă mai plasez în veci de bună voie și nesilită de nimeni. Și de-aș uita de promisiunea asta, spatele îmi va aminti repede. Am dureri îngrozitoare orice efort n-aș mai face. Așa că aproape nu știu acum unde să caut bucuriile unui început de an epuizant pe toate planurile.
- Ce lux! Ce LUX!! rostește încântată imediat ce ajunge-n salonul nostru cel nou, în care o mai călcat, dar acum parcă întâia dată iară.
- Nu-i niciun lux, Oma! E doar curățenie.
Când o venit la Revelion, eu blocată-n cuptor cu rulade, tort și sărățele am tot auzind-o bolborosind:
- Ce casă-i asta cu mușama, dragă?! Fără față de masă pentru musafiri, unde s-a mai pomenit?! Auzi, mușama.
N-o trecut de atunci moment în care să nu-mi privesc carourile de plastic ce învelesc masa și să nu repet amuzată: ce casă-i asta fără față de masă, dragă?!
Am întrebat-o ce schimbări își dorește la bloc, o răspuns c-un parchet deschis și aia fu tot ce-am scos de la ea.
- Să facem lux, Oma? Ș-o văz cum îi apar sclipiri noi în ochi albaștri.
Așa că de câte ori eram întrebată ce culoare, ce faianță, ce mobilă răspundeam făr de îngrijorări: lux, să fie lux!
I-am ales mobilă sidefată în bucătărie ș-un hol, cum în casa mea n-am avut curaj. Am mers pe toate variantele pe care le-aș fi exclus pentru mine pe motiv de se întreține greu, se murdărește repede, se...
Când după 5 săptămâni de moloz s-o arătat și luminița de la capăt, am umblat o zi întreagă după perdele și draperii pentru sufragerie. Când am ales din Pepco, c-un ceas înainte de a preda apartamentul, o vază galbenă și lalele albe m-o bușit plânsul. Ajunsesem la capăt.
- B., de vrei să mă faci fericită, cumpără case pentru care să aleg oglinzi și pături și roz.
Se simțea rău în seara aia de miercuri și februarie bătrâna. Era foarte slăbită, pierduse 6 kilograme în primele 20 de zile. Îmi zice B. că și-n aste condiții abia s-o ținut după ea când o urcat în grabă cele două etaje. Ajunsese acasă, la un acasă pe care-l sucisem de n-o mai rămas nimic din cel familiar ei. Căci asta fu cea mai mare greșeală pe care am făcut-o, am ales totul ca pentru mine, făr să mă gândesc că acolo va locui un om de 100 de ani cu tabieturi, apucături, amintiri.
- Îți place, Oma? O tot iscodeam la fiecare pas. E suficient lux?!
Nu m-am lăsat apăsată de răspunsuri, știam că cele adevărate vor ajunge-n câteva zile.
- Și unde-i cina cu musafiri? Ai spus că facem o adunare pentru casă nouă.
- N-am zis asta, ci doar că duminică vom avea un prânz în familia lărgită...
Da, cele mai frumoase amintiri îi sunt legate de mesele în familie numeroasă. Doar asta contează și acum pentru ea. Ce familie am avut, câți eram și ce bogăție, ș-am rămas cu voi... Așa o mărturisit cândva și n-oi uita zâmbetul ăla stins în viața asta.
Duminică la prânz am aflat și adevărul adevărat. Vrea draperiile vechi înapoi și oglinda căpătată de la doctoriță în mijlocul mesei și parchetul nu-i lucios și...
- Oma, draperiile erau rupte și arse de soare. Le am aici, vrei să le schimb pe cele noi?
Se oprește pe hol în dreptul dulapului masiv care lucește ca cea mai frumoasă ojă de culoarea untului.
- Și ce mi-ai pus oglinda asta mare aici să mă văd cât sunt de urâtă?! Tu ai văzut ce riduri mi-au apărut?
Mă aplec cu capul pe umărul ei scăzut cu foarte mulți centimetri de când am întâlnit-o prima dată, cu 5 ani în urmă.
- Vreau să vezi părul ăsta bogat, care sigur îți amintește de cineva drag. Și ochii ăștia albaștri, ai mamei sigur și ridurile astea pentru care ți-ai da viața să le apuce și Kete. Ș-apoi oglinda asta înaltă pe care ți-o ales-o-n casă o străină de-o alinți Îngere...
Își pune mâinile în șolduri și rostește ca și când doar despre asta fu vorba pân atunci:
- Ș-acum noi tre să păstrăm toată ordinea asta, vrei să spui?!
- Mai trăiește tu 100 de ani că are cine orândui...
Ce-mi aud de atunci în fiecare duminică la prânz, se adună două luni acuș?
- O dat cu mopu', o adunat, o șters...
N-oi fi nimerit eu cele mai potrivite draperii, îs chiar faine, au culoarea ciocolatei amare suprapuse soarelui la apus, nici cea mai drăguță vază galbenă cu lalele albe, dar le-am dat o nouă misiune pe pământ: să n-ajungă nebuna și să ne ocărască că-i dezordine. Să mai zic ce supărare-i când ajung neanunțată și surprind ciocolată pe pat curat or pahar de iaurt gol de două zile lângă vază galbenă sau aceeași supă în șase cratițe diferite?
- Să nu-i lași să toarne pământ pe sicriul meu...
- Nu-i las, Oma! Dar pentru asta tre să trăiești măcar până-ți ajunge și restul de bani de la Ceaușescu. Că de m-anunțai cu trei luni în urmă nu-ți mai găteam sufragerie la bloc ci la cimitir.
- Pân atunci tre să mă duci la casă să văd cățelușii și să mâncăm grătar cu prietenii ăia mulți ai voștri...
- Musai!
Sună comic dar stiu ca nu a fost greu.😊Torina
RăspundețiȘtergereTori, cred că știi la fel de bine ce-i cu șantierele astea și ce-nseamnă de la ușă pân la bec schimbat totul. Din păcate, între timp, Oma este în stare foarte gravă și devin cu atât mai prețioase momentele acelea.
Ștergere