De ce astă carte
Mi-am comandant romanul în campania dacă tot vor fi șase luni făr de salariu, ia să-mi cresc stocuri de cărți, în toate săptămânile, cât mai îs bani. S-au adunat atunci vreo 100 de titluri bifate pe liste de dorințe și apoi 10 luni făr de bani. N-am citit nici jumătate dintre volume.
Din câte-mi amintesc 10 lei am plătit pentru Zogru. N-am uitat prețul din 2018 pentru că am un sistem atât de eficient de cumpărare a cărților încât m-am trezit, nu o dată, cu două exemplare ale aceleiași scriituri. Ș-am fost fericită că-l achiziționasem de două ori cu 10 lei și niciodată cu 15. Afaceri, doar afaceri, vă zic!
Adesea mă gândesc la relațiile pe care le am cu scriitorii favoriți. Pe Doina Ruști am iubit-o mult la prima întâlnire, Mâța Vinerii. Dragostea o rămas pe culmi după Lizoanca. Următoarele două romane Manuscrisul fanariot și Patru bărbați plus Aurelius au fost pe alte frecvențe, făr de multe steluțe. Și totuși am continuat să-mi completez colecția ș-o voi face indiferent de propriile-mi calificative. Căci, deh, așa iubesc eu.
**** Despre Zogru
Scriitura aceasta a Doinei Ruști m-o purtat adesea cu gândul la singurul roman pe care l-am citit, extrem de trudit, al lui Salman Rushdie. Doi ani, opt luni și douăzeci și opt de nopți este volumul ce-l pomenesc. AICI m-am plâns despre cât de greu mi-o fost într-o lectură de jumătate de an și 300 de pagini.
Și Zogru, ca și personajul rushdian al cărui nume l-am uitat de atunci, e un djin care traversează mileniile cu trăirile muritorilor de rând: iubește, urăște, se-nfurie, se emoționează. Pentru că Doina Ruști îl poartă pe meleaguri ce-mi sunt familiare o făcut povestea citibilă în doar 5 ceasuri și nu 5 în luni.
Sunt încredințată că există un astfel de flux emoțional, un Zogru, care măsoară tensiunea vieții și apropierea morții. Eroul meu este o ființă care trăiește în sângele oamenilor, contaminându-i cu sentimente lui, împingându-i într-o stare de melancolie și de dragoste, care, în unele cazuri, precede moartea. Dar există și multe alte situații, în care întâlnirea cu el nu este decât un prilej de meditație și de a detecta o miraculoasă legătură între idealurile cele mai timpurii și suflul parfumat al lumii subtile. Prin această poveste am încercat să-mi spun concepția despre fragilitatea vieții și despre Dumnezeu. Însă șirul lung de aventuri prin care trece Zogru dovedește că până și zeii au îndoieli și surprize majore. (Doina Ruști - Cele 4 dimensiuni ale feminității românești, vol II)
Zogru apare pe la 1460 și ne poartă pe urmele a 5 veacuri jumate, până-n aste zile. Autoarea folosește atât de multe date și detalii istorice (ca și-n celelalte romane) de mă întreb de mai e ceva de inventat. Doamne, ce frumoase ar fi lecțiile de Istorie predate de Doina Ruști! Chiar de timpii nu sunt cronologici, o întâmplare de la 1521 este urmată de una din 2005 or de la 1863, mi-o fost ușor să identific corect firele poveștilor datorită lui Zogru, pe care l-am îndrăgit mult. Este un duh care experimentează emoții puternice, deși în toate epocile iubește pe câte cineva, femeie musai, cele mai multe dintre sentimente sunt negative: dezamăgire, durere, ură.
Pentru Zogru lucrurile au fost și mai surprinzătoare. Căzuse pe pământul împietrit ca și când ar fi alunecat într-o prăpastie. Era vlăguit și în același timp învins de o scârbă grea. Ar fi vrut să fugă dar i se rupea sufletul de Pampu, pe care îl simțea pierdut pentru totdeauna. Când a început să iasă în aerul dimineții de mai, i se părea că e învăluit într-o pastă groasă și fierbinte, eliberat și gol, vlăguit și ușor. Nu știa atunci, dar a aflat cu trecerea timpului, că arăta ca o gelatină transparentă și întinsă, ca o peltea verde-argintată, care păstra încă fața tristă a lui Pampu. Stătea întipărit pe limba lăbărțată și gelatinoasă chipul lui, mare, parcă mai dilatat decât în realitate, conturat clar, ca-ntr-un tablou de Goya. Se simțea ca o pânză groasă și unduitoare, care se ridica lent, plutind deasupra corpului nemișcat, răstignit pe pământul lustruit al drumului.
Mai întâi l-a cuprins o jale imensă. Pampu zăcea mort, iar Zogru se simțea vinovat și incapabil să-și repare vina. Era fratele lui, era leagănul din care văzuse lumea, iar el -ucigașul care îi supsese vlaga și îi risipise viața. Nimic din ce-a mai trăit după aceea nu s-a mai putut compara cu legătura aceasta fierbinte și nimeni nu i-a mai arătat fața vieții așa cum i-o arătase Pampu.
E copleșitoare atmosfera romanului. Chiar de perioada zilelor noastre e lipsită de poveste sau, mă rog, are subiecte din Știrile de la ora 5, epocile traversate unele după altele, cu oameni ce-și au rădăcinile unii dintr-alții fascinează prin destinele ce se reportează noilor generații la infinit. Sufletul plutitor al lui Zogru are menirea de a privi de foarte sus toți pașii cei mărunți determinanți în soarta individuală și apoi a familiilor întregi. Și cu toate puterile lui, când de dumnezeu, când de drac, puține le poate schimba, ce ușurare!
Perioada medievală, poate pentru că e marea dragoste a Doinei Ruști, se prezintă prin nenumărate tablouri ce respectă cu sfințenie aroma anilor despre care comunică. E tot lumea specială din Mâța vinerii și Manuscrisul fanariot. Există o poveste captivantă a lui Vlad Dracul, n-am habar cât este de ficțiune, personajele sunt pline de misiuni, de legături puternice. Ceea ce nu se mai regăsește în imaginile prezentului, foarte goale, pline de hăhăieli și de telenovelă. Deloc nu mi-au plăcut momentele contemporaneității. Poate că nici nu le-am prea înțeles rostul. O fi fost vrunu, nu zic!
Despre steluțe
Am iubit povestea lui Zogru. Spre deosebire de celelalte lecturi, în timpul cărora îmi dau cu presupusu' la tot pasu' privind finalul, de astă dată m-am bucurat de fiecare pagină în parte, de parcă ar fi fost singură și făr de sfârșit. Din ăst motiv pe mine nu m-o prea surprins finalul.
4 steluțe pentru că n-aș zice că-i o scriitură desăvârșită, deși mă pornisem cu toate cele 5 și chiar dacă multe dintre povești le meritau.
Și astfel anul meu cu volume doar de 5 steluțe, a ajuns la al patrulea titlu tot cu 4. Nu-i nimic, speranță mai e pe stoc.
- Zogru - Doina Ruști, ediția a II-a revăzută și adăugită, editura Polirom, 2013, 236 pagini.
Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:
* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
***** cărți ce mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.
** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
***** cărți ce mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.
În 2020 am mai citit:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu