FILE DE ȘOMAJ #4

ABIA AȘTEPT SĂ MĂ ANGAJEZ CA SĂ MĂ ODIHNESC
De-ar trebui să găsesc un neajuns șomajului, altu decât lipsa banilor, ăla exista și când eram angajată, este faptul că nu știu să-mi dau stop pentru pauzele de odihnă. Când munceam cu program fix știam limpede că de-am avut o zi grea la birou sau o săptămână istovitoare e musai să mă hodinesc o sâmbătă, o duminică, uneori chiar toate cele cinci zile următoare lor. Hodina însemna că făceam doar ce-mi place, scris, citit, plimbat. De când sunt în șomaj, în capul meu e activat un nu muncesc cu salariu deci e musai să fac și aia și ailalta de dimineața până noaptea, care m-o sleit de toate gramele de energie. 

Arhivez cum arată cinci săptămâni de șomaj, perioada 8 mai - 11 iunie, că tare n-aș vrea să uit vremile astea nebune.

Planificarea din agendă:

• 8 mai Focsani
• 9 mai Timișoara
• 23 mai Focșani
• 24 mai Mărășești
• 25 mai Galați
• 28 mai Mărășești
• 30 mai Bacău
• 8 mai Focșani
• 9 mai Mărășești
• 10 mai Focșani
• 11 mai Timișoara

Realizatu pân la data la care raportez, 26 mai, cu adăugirile lu DD la planul inițial, aterizarea surpriză a lui M. din Belgia,  spitalizarea la urgență a unchiului magic și propriile-mi probleme de sănătate ce se cer investigate urgent și de astă dată nelăsate-n coadă de pește:

• Pe 8 mai eram la Focșani  pentru ca a doua zi, la prima oră, să pot urca în microbuzul de Timișoara. Focșani înseamnă multe ceasuri legate în care se aud doar două voci stereo,  făr de pauze de respirat, eventual pe tonuri foarte înalte de alde: Mamiiiiii! Ba el m-a bătut! Tatiiiiiii! Ba tu! 
• Pe 9 mai am ajuns  după 12 ore de mers cu o mașină de 6+3 locuri. Este foarte de neînțeles pentru mine economic o astfel de afacere, dar n-o să mă lungesc aci cu aspectul acesta. Scriu doar că pauzele sunt foarte scurte și rare, până-n 5 minute și toate se petrec în benzinării. Pentru mine este o variantă îngrozitoare asta, dar singura alternativă este trenul, care ajunge-n vro 17 ore, e mai scump, iară WC-ului ceferist io nu-i poci trece pragul nici de viața mea ar depinde de asta.
• Până pe 22 mai aveam ca misiune la Timișoara să prefac într-un spațiu locuibil casa și să meșteresc decorațiunile pentru 9 ani de Ștefănuț și 60 de mama. Submisiunea exterminare șoareci, mucegai, buruieni am abandonat-o repede. După câteva încercări soldate doar cu zero energie și speranțe de reușită nule am renunțat. Din păcate, mi s-a livrat fondantul în ultima clipă, în dublu exemplar, ceea ce nu doar mi-o dat peste cap bugetul și așa firav, dar m-a lăsat făr de timpi pentru bibileală. 
• Pe 23 mai am repetat traseul 12 ore de mers cu o mașină de 6+3 locuri. În taxiul care m-a plimbat la locul faptei, c-un ceas mai devreme decât ar fi fost nevoie, la șase dimineața,  cânta Hallelujah într-o variantă de operă cuceritoare, ceea ce mi-o înseninat nu doar începutul acela de zi ploioasă și de drum, dar și credința că tare multe mai sunt momentele de poveste de-mi ofer răgazul pentru a le recepta.  N-am uitat DD, acuș scriu: la plecare cântarul mi-o arătat 66.6 ceea ce se traduce desigur prin acum chiar ai dat de Dracu, Mărie. Și de mă bazez doar pe cei doi litri de Sprite de azi și tot l-am lăsat mult în urmă pe 666. 
• Pe 24, la prima oră, după ce am predat băieții la școală/grădiniță m-am dus la piață să-mi ostoiesc pofta de gogoși, ultima mea fixație. În 5 ceasuri am pregătit două torturi pentru 9 ani de Ștefănuț ș-am fugit la mama unde mă aștepta  surpriză prietena mea din Belgia.
• Pe 25 mai, La mulți ani, Ștefănuț, am fost cu familia ei la munte. Trezită la 3, întoarsă la 21.
• Acum când scriu, sâmbătă 26, sunt la Galați. Aci bunica m-a luat ca de nouă, are o listă întreagă de alde să plivești căpșunile, să stârpești buruienile dintre nemțoaice, să aduni romanița, să-mi faci de post cartofi în zamă, mâine sarmale, să mergem să văd ce mai e prin grădină, să scoți la bătut covorul, să-mi tai unghiile. Și abia am ajuns de 4 ore, până plec, peste 3 zile, se adună cinci pagini cu porunci îndeplinite. 
• Pe 28 mai mă întorc la mama cu pozele pentru belgiancă.
• Pe 29 mai plec la patru dimineață spre stomatologul de la Bacău și de soluția sa depinde programul următor.
• Pe 8 iunie tre să fiu la Focșani pentru viza la Șomaj. E musai să fac tortul cu 60.
• Pe 10 iunie e ziua mamei, tre să ajung dară.
• Pe 11 iunie năzui să pot pleca la Timișoara de unde să reiau ciclul celor 5 săptămâni.

Concluzie, ultimele patru zile, 905 kilometri de alde tren, microbuz făr de ăia la pas și 20 de ore dormite. Să mai spun că-n seara în care m-am întors de la munte a început să se învârtă casa cum  n-o făcut-o decât în dățile în care mi-am băut mințile?

Voi detalia pentru borcănașul cu fericire  una dintre cele mai frumoase zile ale ultimei perioade, joia cu muntele, dar pentru azi fur de acolo bilețelul cu Buni.

MAMA BUNA

- M-o împuternicit Dumnezeu, altă explicație nu-i! îmi povestește bunica în șoaptă episodul în care l-a salvat pe unchiul meu probabil de la moarte. În taină pentru că dacă el nu a întrebat-o cum s-o petrecut, atunci ea nu vrea să fie auzită. 

Mama Buna o alintat-o fiul său dintru început și așa i-o rămas răsfățul. Eu de multă vreme le zic amândorura că ultimii treizeci de ani de viață și-i datorează reciproc. De un singur colț de planetă ar fi fost aliniat altfel și ei nu ar fi trebuit să și-i petreacă împreună, nici unul dintre ei astăzi nu ar fi fost în viață. Și mai am și credința că vor trece Dincolo la fel de împreună chiar de-s mamă și fiu iară legile naturii acordă mamei întâietate pe drumul Ăla.

De ceva vreme culeg semințe pentru o poveste care îmi bântuie toate gândurile, dreptul la moarte se va numi, boabele au încolțit dar mi-i teamă încă s-o aștern pentru că nu-i vreau a afla sfârșitul.

Bunica pe 29 iulie împlinește 93 de ani. I-am povestit că a lu Bogri a împlinit în aste zile 92 și că gătește, urcă și coboară treptele a două etaje, că este foarte elegantă. Buna noastră nu mai gătește de foarte mulți ani, merge într-un cadru metalic de 3, vede umbre doar. M-a întrebat de vro două ori câți ani am zis că are Ailalta, apoi o văz cum o zbughește în grădinița cu flori. Zbughește cu mersul ei de melc, nu altu. Se apleacă peste cadru și începe a smulge buruienile dintre nemțoaicele ei ăștia nici să semene flori nu știu, vrei să-ți zic eu cum au făcut de au răsădit atât de haotic?! Nu, nu vreau, vreau să mă bucur că nu au rămas în plic! Bunica își face drum  printre ierburile dăunătoare exact cum o fi despărțit Moise Marea Roșie și ca să redau tot scenetă biblică un fir de iarbă ridicat de la sol în brațele ei se înmulțește ca peștii Domnului. Azvârle la stânga, la dreapta, în față, în spate mănunchiuri de buruieni de-n curând ne-ngroapă Uf, ce greu e să fii bătrân ocărăște cu nervi și cât eu încerc s-adun o familie ierboasă într-o singură smucitură de rădăcini, ea o mai crescut un zid verde. 

Ți-ai făcut culcuș îmi zice râzând în hohote când îmi vede biroul încropit pe prispă. Două perne, una pentru fund, una pentru spate, rânduite p-un petecar murdar îs spațiul pentru scris povești. Că oricât de dictatoare ar fi ea, mai tre să-i ignor ordinele, că mai am și de la Măria un rând e musai să scrii despre luna asta nebună, despre Nea Victor de pe munte, despre medicul psihiatru nesalvat la dorința mamei, despre cartea aia citită trudit, despre nouăle lu Ștefănuț, de vrei să le pierzi, nu le scrie, treaba ta!

Auzi cum se tânguie porumbii sălbatici? Parcă zic tătăițăăăăăă! Fugiți mă de aici! Nu-i aud și moartea care mă bântuie prin toate gândurile îmi dă fiori ascultându-i jeluitu: Bunico, aud și acum broaștele de la Timișoara de pe gârlă, nu-i loc pentru porumbi! Ha, ha, îs cele de la gârla noastră, ce ai, nu le auzi limpede?!

Și scriu în pauzele în care afurisește toți și toate, atunci mă opresc doar să-i zic: Ți-o dat o sută de ani ca să înveți răbdarea și iacă-tă cum îi risipești în ocări nedrepte! Nu eu, nervii de pe stomac, uite-i cum se urcă,  mă doare și capu de la ei, ia adu să tai un cartof! 

Bunica mea gătește leacuri miraculoase cu flori de romaniță, cartofi cruzi, aghiazmă Nu de aia bună, că pe aia mi-ai aruncat-o! Păi, ți-am mai zis că nu-s eu de vină că era ca apa chioară și ți-am mai zis să fii recunoscătoare că nu ți-am reumplut sticla cu apă de la fântână cum a zis tata să fac. 

Bunica urcă și coboară cu viteza luminii de la râs în lacrimi la ocări cu blesteme și tot cu aceeași frecvență ordonă și trage la răspundere. Tata azi a câștigat o bătălie care l-o făcut eroul nostru. La întrebarea ei Dar eu ce mănânc la ora treișpe, i-o răspuns senin Nu mai e treba mea, eu la paișpe plec. Sigur că predase deja ștafeta de victimă fie-sii.

Bunica are unghii curate, frumoase, cum eu nu voi mai avea după cantonamentul buruienos juma de an. Are o verighetă aurie pe unul dintre degetele inelare străjuită de vene pronunțate. Bunica mea are pielea transparentă. Are două cosițe argintii, astăzi pieptănate și legate sub broboadă de lână neagră. De sub ochelari groși, în ochi tulburi, se citesc cele mai frumoase zâmbete pe care eu le trăiesc de mulți ani. Bunica mea e în dicționarul care explică ce e aia poftă de viață. Am cea mai strașnică Mama Buna, încă o am! 

___________________

Episoadele anterioare:

• File de șomaj #1
• File de șomaj #2
• File de șomaj #3