Dulceață din fructe de soc

- Maria, adun fructe de soc, le faci dulceață?

- T., alea-s otrăvitoare, ce-ți veni?!

- Nu-s! Mâncam multă când eram copil și mi-i poftă.

Ș-am început a mă jeli: Doamne, te rog, dă-i trebi lu' T. să n-aibă vremi de bibilit soci! Și i-o dat.

Ce făceam eu la țară câteva zile mai târziu?!

- Bunica, pot să adun din fructele de soc pentru dulceață? Până-și găsește T. pauză de cules se trec.

- Îs otrăvitoare, mamă, ce să faci cu ele?!

- Nu-s! O mâncat el și n-o murit.

Întrebându-l pe Google de se face ca orice altă dulceață, mi-o tot răspuns  să am grijă la consum, fructele chiar conțin o cantitate infimă de cianură. Nu mai zic că parcă mă luase cu tot răul, taman ce mâncasem o mână de boabe negre socăcești.

Pentru aproximativ 800 grame de dulceață, zic pe bâjbâite cantitatea finală pentru că am scăpat-o-n foc pe dulceață și s-o mai risipit și pe acolo, am avut:
- 650 grame fructe de soc proaspete
- 650 grame zahăr
- zeama de la o lămâie
- semințe de vanilie

SURSA imaginii

O cam fost chinu naibi să aleg doar boabele. Le-am cules ușor: am tăiat cu foarfeca mănunchiurile și apoi am rupt fructele cu mâna băgată-ntr-o pungă. N-am găsit mănuși la țară. Truda o fost când le-am spălat să elimin toate codițele.



Boabele făr de nimic altceva pe lângă le-am cântărit și am adăugat peste ele aceeași cantitate de zahăr și zeama de lămâie. Le-am lăsat la frigider peste noapte. Ana mi-o împărtășit că mama sa le ținea la beci până se topea zahărul. Eu n-am avut vreme.

A doua zi le-am pus pe foc mare în ceaunel 10 minute pân s-o topit zahărul, moment în care, la primul clocot, s-o umflat atât de tare conținutul c-am umplut aragazul cu sirop și fructe. Am răsturnat totul într-o cratiță mai mare, una obișnuită de email, ș-am mai fiert 35 de minute la foc mic pân mi s-o părut mie că s-o legat ușor. Înainte de a închide focul am adăugat vanilia. N-am făcut nicio probă de bobiță gumată  că peste tot am văzut că-i o dulceață cu mult sirop la final. În timpul fierberii nu am amestecat cu lingura, ci doar am zgâlțâit vasul de vro câteva ori. N-o existat risc de lipire, după topirea zahărului cantitatea de lichid a fost mare. Nici n-am fost atentă să adun toată spuma. După răcirea în borcane o dispărut.

Am spălat bine borcanele, le-am pus în tava de aragaz și am deschis cuptorul 5 minute la foc mic să le încălzesc. În ele calde am turnat dulceața fierbinte, le-am pus capacele și le-am răsturnat cu fundurile în sus. Apoi, a doua zi,  m-am dumirit că am mai multe daruri de făcut, am vărsat borcanele mari în ceaunel, am încălzit pân la primul clocot dulceața și am repartizat-o în borcane mai mici calde, exact ca prima dată.

Nu are vro aromă specială, ba chiar sâmburii mă-ncurcă strașnic, dar cu siguranță să colorez o cremă sau decor la o prăjitură o voi folosi. Mă rog, ce rămâne nedăruit, 100 de grame.

Doamne, te rog, lasă-l pe T. făr de trebi să aibă vremi de bibilit soci!

Vreau s-o refac cu jumătate din cantitatea de zahăr și să folosesc gelifiantul Dr Oetker  rămas de la Momofuku.

Bine, de când am scris eu astea toate, cu vro lună-n urmă, probabil s-o trecut fructele de soc deși tata le-o mai văzut în piață.

AICI  sursa etichetelor. Mulțumesc, Cristian Borod, sunt  minunate!

NOTĂ

În poze, clătitele  sunt din compoziția de waffe a Laurei Adamache, ASTA, coapte-n tigaie,  nu în aparatul special (din 1/2 din cantitățile sursă am obținut 8 clătite de-o palmă). Nu-s dulci, se potrivesc minunat cu dulceață și sos de ciocolată și ăla de caramel și-s sățioase doar pudrate cu zahăr. Și-n aparatul de waffe ies la fel de pufoase. Eu le pregătesc des în varianta sărată, făr de zahăr și adaos de cașcaval, măsline, uneori ton cât compoziția să-și păstreze consistența. Sunt grozave cu bucăți de roșie, dar iese un fum de mai bine vă lipsiți de grozăvenie.  Le unesc câte două cu diverse umpluturi, cel mai mult cu cremă de brânză. În oricare dintre variante, e bine a fi coapte înainte cu puțină vreme de consum, căci răcite se-ntăresc. Pentru asta, compoziția se ține la frigider și se coc în momentul servirii. 

Mulțumesc, Bogri, pentru toată energia de-o investești în a mă dumiri despre monotonie, tăieri, goliciune de background, linii și alte drăcii care nu se lipesc de mine, pozăreasa,  nici de-a naibi! 
Laaaaaaaaa mulțiiiiiiii aaani, om drag! Promit ca pân ajungi la 93 să-nvăț toate lecțiile despre zâmbete și bucurie și de mi-o mai rămâne vreme și câteva dintre cele ale fotografiei. Cel mai frumos dar de ziua ta, tu-mi ești!