sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Minitort



  Îmi trebe un tort pentru botezul lui BebeDoi.

 “Comanda” e “să nu fie cu blat neînsiropat şi cu frişcă şi cu ciocolată, cum faci tu de regulă!!” La prima citire nu-i de speriat, de aia trebe adăugat “da’ să fie acoperit cu pastă de zahăr!”

Eu n-am găsit încă soluţia pentru compatibilizat blat însiropat şi pastă de zahăr. Lissa m-a sfătuit să nu însiropez deloc ultimul blat, cel care va fi acoperit cu pasta de zahăr, iar la cele interioare  să las marginile uscate. Am încercat eu şi variante d' astea, de nu curge sirop din felia de tort se cheamă că nu-i însiropat pentru pretenţioşii mei! Mai scriu doar că singurul tort care o primit notă de trecere dintre toate cele zambetane a fost tortul amandină, săru' mâna,  Lissa!


În aste condiţionări am ajuns eu la reţeta tortului doamnei Viorica Dinu. Blatul nu este însiropat, dar este unul foarte subţire, iară cremele sunt făr de frişcă şi gelatină, cu mult unt, deci aproape de ce mi se ceru! Pentru pasta de zahăr, de nici torturile doamnei Viorica nu-s garanţii…

Şi nu este un tort foarte scump, esenţială condiţie pentru începutul meu de an!

Eu doar am făcut un test minunatei reţete, de aceea am folosit un singur blat  pentru montarea în 3 inele (am decupat 9 blaturi de 7.5 cm) şi am folosit câte 1/4 din cremele doamnei.


Pentru blatul pandişpan:
(reţeta era pentru tava 30/40, dar mie mi-o ieşit doar  25/25 din  tava aragazului (30/27 cm), asta o fi diferenţa-ntre KitchenAid  şi Ufesa!)
  • 3 ouă
  • 3 linguri zahăr
  • 3 linguri făină
  • 3 linguri ulei
  • ½ plic praf de copt
Se bat bine la viteză mare ouăle cu zahărul, se adaugă treptat uleiul şi se continuă mixarea la viteză minimă adăugând făina şi praful de copt. Se coace 10 minute în cuptorul preîncălzit.

Cremele sunt cu cacao şi vanilie plus un  mix pralinat. Delicioasă combinaţie!
Pentru crema cacao:
  • 1 gălbenuş
  • 125 ml lapte
  • 75 gr unt 82%
  • 60 gr zahăr tos, eu am  găsit doar pudră
  • 1 lingură amidon - 15 gr
  • 1 lingură cacao - 10 gr
  • 25 gr stafide înmuiate-n rom
Se amestecă bine, pe cât se poate, gălbenuşul, zahărul, cacao, amidonul. Treptat se adaugă laptele rece şi se amestecă pân la omogenizare. Se pune compoziţia la foc mic pân se îngroaşă. Se lasă la răcit complet, se adaugă stafidele. Se bate untul spumă (untul să fie moale,  la temperatura camerei, nu topit) şi se continuă mixarea adăugând câte o lingură de cremă până la baterea completă a acesteia.

Pentru crema vanilie:
  • 1 gălbenuş
  • 125 ml lapte
  • 75 gr unt 82%
  • 60 gr zahăr tos, eu am  găsit doar pudră
  • 1 lingură amidon - 20 gr
  • 1/2 plic zahăr vanilat, eu am folosit un praf de vanilină 
  • ** Se pregăteşte identic celei de cacao.
Mixul pralinat: alune de pădure, migdale şi nuci uscate-n tava aragazului peste care se toarnă zahăr ars. Se lasă la răcit şi se zdrobesc cu sucitorul.


Asamblare:
- blat
- crema cacao
- blat
- crema vanilie
- mix pralinat
- blat


Mi-a plăcut  mult pentru că nu este foarte dulce, în combinaţie cu pasta de zahăr va fi perfect!
Ce voi schimba eu:
- ultimul blat va avea cacao pentru a evidenţia crema de vanilie 
- probabil mixul nucilor îl voi acoperi cu un strat subţire de cremă vanilată, ultimul blat s-a desprins neavând contact cu crema

Minunată combinaţie pentru mine ciocolatoasa! 

L.E.
Revin cu ceea ce am notat eu pe ciorne înainte de a fi şters de pe blogul unde a fost publicată iniţial:
- blatul pentru tava 30/40: 3 ouă, 3 linguri zahăr, 3 linguri făină, 3 linguri ulei, 1/2 plic praf de copt
- crema vanilie: 500 ml lapte, 4 gălbenuşuri, 2 plicuri zahăr vanilat, 250 gr zahăr tos, 5 linguri amidon, 300 gr unt 80% grăsime
- crema cacao: 500 ml lapte, 4 gălbenuşuri, 2 plicuri zahăr vanilat, 250 gr zahăr tos, 4 linguri amidon, 3 linguri cacao, 100 gr stafide, 300 gr unt 80% grăsime

10 comentarii:

  1. multumesc mult pt reteta si imagine,o cautam de mult.Torina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este o reţetă minunată! Mă bucur că am găsit-o înainte să fie eliminată de doamna Viorica Dinu de pe blog! Regula este blat subţire (or mai multe câte vrei la tortul tău)şi musai unt foarte gras (80 , 82% grăsime). Asta de lucrezi cu pastă de zahăr, că de-i cu frişcă or ciocolată poţi însiropa blatul mai gros.

      Ștergere
  2. Multumesc mult pt informatii!o voi incerca si eu intr-o buna zi.TORINA

    RăspundețiȘtergere
  3. Uauuu, nu-mi vine sa cred, in sfarsit am gasit reteta asta. Am descoperit blogul d-nei Viorica cu 2 zile inainte sa stearga reteta, nu am apucat decat sa o citesc o data si cand sa o salvez...ia-o de unde nu-i. Multumesc ca ai postat-o, de data asta o copie imediat sa nu cumva sa o pierd iar :-) .
    Am o nelamurire totusi...cantitatile sunt ca in reteta originala sau sunt ajustate pt tortul tau? Nu ai cumva reteta originala a d-nei Viorica?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Irina, bun venit! Sper ca inca mai esti pe a'ci:) Reteta doamnei Viorica Dinu era din 4 oua. Revin pe seara cu igredientele exacte, nu rotunjite cum as fi amu tentata sa ti le scriu.

      Ștergere
    2. Irina, am completat in postare reteta salvata pe ciornele mele. Sper sa-ti fie de folos! Ma poti contacta pe mail de intampini dificultati. Nu-i deloc complicata, trebe olecuta de atentie!

      Ștergere
  4. Aici sunt n-am plecat :-) ieri m am delectat cu o dulceata de zmeura. Multumesc mult de tot pentru reteta cred ca in wk o incerc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa-ti fie de bine zmeurita:))). De vei avea la indemana alune, nuci, nu uita sa le tavalesti prin zahar ars si apoi sa le zdrobesti. E foarte interesanta combinatia vanilatei cu mixu asta!

      Ștergere
  5. Buna ziua! Va rog frumos imi puteti spune daca trebuiesc facute 3 blaturi ? Mulțumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine ai venit pe zambetania, Ramona! Depinde cum îţi este ţie la îndemână să lucrezi cu blatul. Eu, de exemplu, întotdeauna coc foi subţiri în tava mare a aragazului, pe care le decupez în funcţie de forma în care asamblez tortul or prăjitura şi prefer secţiunea blat-cremă-blat- cremă- blat. Există persoane care preferă să cocă un singur blat înalt pe care-l taie la orizontală în 3 ori 4 foi. Pentru cremele astea două indicat ar fi să fie desăpărţite de blat, sunt unele ciocolatoase care nu necesită musai asta. Nu ştiu însă cum vrei tu să-l faci, ce mărime, ce greutate, ce creme, ce blaturi.

      Ștergere