marți, 10 ianuarie 2012

Ciuperci umplute cu măsline verzi

De Sfântul Ştefan, onomastica lu' Bebi, sor'mea o pregătit ruladă de pui cu măsline verzi, o reţetă extrem de simplă, dar foarte specială.
Ca întotdeauna, orice are carne şi-i pe gustul meu, încerc pe spinarea ciupercilor, aşa o fost la piftia cu pleurotus, aşa o fost la rădăuţeană, amu o urcat în topul preferinţelor, foarte aproape de vârf, acolo unde era salata de ciuperci cu usturoi şi maioneză, reţeta aceasta cu măsline verzi.

Mă încântă că pot folosi fie champignon, fie pleurotus şi nu mai trebe să le caut ca bezmetica pe soiuri pentru ostoit pofte. E cam multă sare pentru gusturile mele, dar am alinat-o cu bere:)

 Pentru umplut 20 de ciuperci (10 champignon+10 pleurotus) potrivite spre mici, am avut:
- 1 ou
- 100 gr. măsline verzi
- 1 lingură ulei
- 1 fir mărar
- 1 fir ceapă verde
- 2 căţei de usturoi
- oregano, piper

Peste ou şi ulei  am adăugat restul ingredientelor tocate, cât am fost eu în stare de mărunt, condimentele şi gata juma de reţetă!
Pleurotusul l-am fiert anterior  în supă de legume, champignoanele crude şi începem:



Le-am stropit cu ulei şi le-am dat la copt. Când aproape erau gata, le-am stropit cu vin alb şi le-am lăsat spre desăvârşire la cuptor.

Pentru că mi-a fost teamă să nu se scurgă din pleurotus, eu am pregătit umplutura tare, adică am pus măsline până când am încorporat tot oul, dar  în champignoane am turnat tot ce a rămas de la pleurotusul la care folosisem mai mult din partea solidă şi după coacere chiar au fost mai speciale.

Îs musai pe lista de repetat, să vedem la care Paştele Cailor voi şi reuşi asta:)




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu