De ce astă carte
De-mi amintesc corect, la G. am auzit prima dată despre romanul Cât timp înfloresc lămâii - o carte frumoasă, dar extrem de tristă. Păi, nu ratez eu tristeți! Am găsit-o de Black Friday, în 2023, cu 40% reducere.
Apoi am văzut-o la soră-mea. Este mare fan Mihai Morar, presupun că la recomandarea lui a citit-o. Pe ultima copertă sunt câteva concluzii semnate de Mihai Morar, din care selectez: Războiul e devastator. Dar această poveste este devastator de frumoasă. Lectura ei va lăsa urme adânci în interiorul tău și dorința supremă de a lăsa, în exteriorul tău, o lume mai bună.
I-a plăcut atât de mult soră-mii încât voia să mi-o dăruiască. Împărțise deja cinci exemplare în tribul ei de fete și fu tare necăjită că nu m-o nimerit făr de ea. Într-un final, l-am auzit și pe Ștefănuț, fiu-su, povestind cu entuziasm despre Salama Kassad. Are șaișpe ani și-i prima lectură de i-o aflu.
Abia acuș văz eticheta de pe prima copertă, pe care scrie Biblioteca lui Morar. Nu-s nici fanul (cândva am fost, când era în pereche cu Andrei Gheorghe, acu' 20 de ani), nici nefanul omului. Faptul că în România apar (sunt citite) cărți și datorită lui îl găsesc meritoriu, indiferent de alte opinii ce le am azi referitoare la amfitrion.
**** Războiul cel de toate zilele într-o carte de debut
File de Istorie Adevărată: Pe 15 martie 2011, sirienii au ieșit în stradă cu speranța de a-l înlătura pe Bashar al-Assad, liderul regimului autoritar. Din dorința de libertate și din dragoste pentru națiunea lor, mase de sirieni au înfruntat represiunile violente ale regimului hotărât să-și supună brutal propriul popor. Oameni care mor, tineri cu piepturile goale în fața armelor, popor înnebunit de foame, magazine cu rafturi goale. Manifestațiile sirienilor au fost reprimate violent. Organizațiile internaționale pentru drepturile omului l-au acuzat pe Assad de folosirea armelor chimice. Revoluția pentru o viață mai bună s-a transformat în război civil, iar oamenii au trăit în teroare, au fost închiși politic, au murit încercând să evadeze.
Informațiile privind consecințele reale ale războiului variază mult între surse și perioade de raportare. Revoluția siriană, devenită război cu implicare internațională, a făcut după 120 de luni 594.000 de victime, dintre care 22.000 copii. 2,1 milioane de civili au fost răniți și au rămas mutilați pe viață, iar 80.000 de civili au murit torturați în închisorile regimului.
Am început cu 15 martie 2011. Iaca actualizare: în decembrie 2024, situația din Siria a fost foarte tensionată. Forțele opoziției au capturat capitala, Damasc, iar președintele Bashar al-Assad a fugit din țară. Rebelii au declanșat o ofensivă rapidă și au declarat Siria liberată de regimul lui Assad. Nici pentru 2025 nu-s mari speranțe privind pacea or îmbunătățirea traiului. Situația umanitară rămâne critică, cu numeroși refugiați și persoane ce au nevoie de asistență medicală și hrană.
Chiar dacă amănuntele prezentate în această carte au fost documentate și expuse la știri și pe internet timp de peste zece ani, sunt încă foarte mulți oameni care nu știu ce se întâmplă cu adevărat. Și din acest motiv, am dorit să le transpun într-o poveste. În cele din urmă, asta e viața: o poveste. Salama, Layla, Kenan și restul personajelor din această carte sunt fictive, dar ele trăiesc în fiecare sirian. Aceste lucruri s-au întâmplat și continuă să se întâmple.
Înainte de 15 martie 2011, Salama e o fată fericită. Are 18 ani și o familie unită, studiază farmacologia și se bucură de căsătoria dintre fratele ei, Hamza, și prietena ei de suflet, Layla. Începerea războiului schimbă rapid întregul tablou. Salama ajunge să îndeplinească voluntar sarcini de chirurg la spitalul local improvizat. Victimele sunt foarte multe, personalul împuținat spre deloc. Familia îi este nimicită, doar Layla însărcinată ce-i rămâne aproape.
În aste condițiuni dramatice, în viața Salamei apare Kenan, un tânăr protestatar. Amenințările cu moartea îs la tot pasul, în toate clipele. Rămâi, pleci, ce dracu faci când ai de ales între două morți? Pe care dintre drumurile ororii pornești? Îs doar două, ambele întunecate: rămâi în mijlocul conflictului din datorie față de cei rămași în urmă or evadezi în speranța unui viitor diferit supunându-te de bună voie unor pericole uriașe.
Nu trebuie să încetăm să trăim doar pentru că am putea muri. Poți muri oricum, în orice moment, indiferent de locul unde te afli în lume. Iar noi nu facem excepție de la asta. Noi doar înfruntăm moartea mai des ca ceilalți.
Descrierile sunt atât de detaliate și complete încât toate trăirile Salamei și mediile în care ajunge să trăiască, le simți aievea. Ruinele, pericolul, foametea, ura, frigul, speranța nu sunt doar personaje principale ale romanului, ci și cadrul în care te teleportează lectura. Altfel, cum să plângi pe toate rândurile, durerile și speranțele? Poate că, pe alocuri, au încetinit ritmul narațiunii și chiar intensitatea emoțiilor, dar de-ar fi să nominalizez cel mai frumos element al cărții, chiar înaintea emoțiilor puternice, aș urca stilul descriptiv amplu.
În primul rând pentru mine este vorba de o lume foarte puțin cunoscută. Nu-l știu pe Dumnezeul lor, n-am habar tradițiile relațiilor dintre membrii familiei, statutul femeii. Sunt arabi, dar nu le cunosc gastronomia, sărbătorile religioase, geografia locală, cultura, istoria. Or, cartea are marele merit de a oferi o imagine completă nu doar a tragediilor războiului din toate zilele și nopțile, ci și a lumii unice în care se desfășoară.
Unul dintre aspectele fascinante, despre care nu pot scrie prea multe, că-s esențiale pentru suspansul poveștii, pornesc de la efectele traumei. Sunt nu doar abordate psihologic complex, ci și contribuie la un dinamism, care altfel ar cam lipsi. E război, mori sau trăiești, nu-i altă cale. Când însă percepțiile îți sunt influențate de anxietate și învinovățirea supraviețuitorului, nu prea mai știi limpede la care dintre capetele vieții te afli.
Pe parcursul întregii lecturi m-am gândit cât de tocite mi-s simțurile. Cu atâtea informații despre războaiele lumii la micul dejun, prânz și seara, nimic nu-mi mai atrage atenția. Cât timp înfloresc lămâii fu o oglindă a atrocităților prezentului din care nu mi-am putut retrage privirea. Ș-am conștientizat recunoscătoare, a câta oară?, că țară asta, cu bubele ei multe, încă ni-i pace, câtă ne mai e și până când.
Tot Cât timp înfloresc lămâii mi-o reamintit că există viață și-n război. Tineri se îndrăgostesc și se nasc prunci, există și râsete și bucurie, se împlinesc vise. În spatele scenei, pe care război egal moarte, se întâmplă viață.
Fiecare arbore de lămâi va da rod și din fructul său alt lămâi se va naște, dăinuind astfel, pe vecie.
Pe 24 februarie se adună trei ani de război în Ucraina. Tot atâta vreme de știri-nenorocire de acolo. Îmi mai tremură chiloții ca la începutul conflictului? Nici pe departe. Acuș plec iară-n vacanță două săptămâni. Îmi trec pe lângă urechi și ochi: atacuri aeriene și drone, rezistență ucraineană, intervenție nord-coreeană, discuții diplomatice, pregătire NATO. Nimic nu-mi atrage interesul până la știrea despre vibranta viață de noapte din capitala Ucrainei.
În Kiev, autoritățile ucrainene au intensificat mobilizarea militară și au organizat raiduri în diverse locuri publice, inclusiv cluburi de noapte, restaurante și la concerte. Bărbații cu vârste cuprinse între 25 și 60 de ani au fost verificați pentru eligibilitatea lor de a fi înrolați în armată. Cei care nu puteau dovedi că sunt scutiți de serviciul militar au fost reținuți pe loc. Aceste acțiuni au fost luate pentru a combate criza de personal militar, deoarece mulți bărbați apți din punct de vedere militar preferă să stea la distracție prin cluburi decât să meargă să-și apere țara. Raiduri similare au avut loc și în alte orașe ucrainene, inclusiv Harkov și Dnipro.
Despre steluțe
8/12 ➽ Cartea lunii iulie, anul 2024
În iulie, am terminat de citit (într-o zi ș-o noapte) o singură carte, aceasta. Și de-ar fi avut concurență, tot o premiam cu titlul de Cartea lunii datorită scriiturii excepționale. Când bunica a împlinit 100 de ani, eu am citit 100 de pagini (întâmplarea!) ș-apoi alte 300 pe drumul cu CFR-ul, întreaga noapte către casă.
Nu-i corect că am fost dezamăgită de final, dar nici nu știu cum să formulez altfel. O părut dintr-o altă carte. Partea introductivă, punctul culminant și desfășurarea întâmplărilor fură extrem de realiste, iară concluzia și încheierea parcă au aterizat în roman dintr-o telenovelă. Iubirea din cărți presupune și multă dulcegăreală, dar parcă mintea mea n-o poate cuprinde-n nuanțe de roz bombon când ceilalți protagoniști sunt războiul și moartea. N-am niciun pic de îndoială că viața bate filmul, dar pentru sufletul meu, scriitura splendidă merita un alt sfârșit.
Înțeleg, din patul meu confortabil, cu burta plină și picioarele calde, din casa încă decorată cu luminițe și miros de brad, că se vrea (și este!) o carte a speranței, a iubirii ce biruie deznădejdea. Rămân însă la părerea că finalul a știrbit din intensitatea emoțională a tragediilor și suferințelor de până la el.
Măiculiță, ce debut! Ce poveste, dar și ce condei! Zoulfa Katouh este o autoare canadiană de origine siriană, în prezent stabilită în Elveția.
Cât de frumoasă este coperta!
Această carte s-a născut din durerea mea, din vinovăția mea, din iubirea mea, din suferințele mele, din visele și speranțele mele. Pe scurt, s-a născut din zonele vulnerabile ale inimii mele.
- Cât timp înfloresc lămâii de Zoulfa Katouh, editura Bookzone, 2023, 429 de pagini.
- Totul e în regulă în mine și în lume - Petronela Rotar *****
- Farmacistul de la Auschwitz - Patricia Posner ****
- Cele cinci limbaje ale iubirii pentru adolescenți - Gary Chapman ****
- Cât mai aproape de tine - Vlad Roman ***
- Îți place mai întunecat - Stephen King ****
- Cele mai frumoase poezii ale anului - Alexandru Petria ***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu