Pentru că martie rămâne
luna în care am donat-o pe Jessie, cățelușa căpătată-n vara lui 2019 cu forța. Nu
cu forța, nu! Am avut de ales atunci între a o
lăsa în livadă pradă mistreților și foamei or s-o adoptăm. Nu s-o-nțeles niciodată cu cele 60 de kile de
Rita, dar cumva or conviețuit până anul trecut. Când fură separate altfel se lăsa cu sânge
orice privire.
Deși s-o pus de
multe ori problema să renunțăm la ea, m-am tot împotrivit pentru că îi știam povestea de pân la noi. Am ținut-o întreaga iarnă
în fața casei, în grădinița mea cu flori. Când am văzut că-mi sunt omorâți pe
rând toți bulbii încolțiți, cărora nu le-am dat nicio șansă-n toamnă să ajungă flori, m-am
hotărât. Era momentul în care încă aveam 18 căței pentru care fierbeam hrană
cel puțin o dată pe zi. Și dacă tot îi inventar la patrupezi, să numesc și cele 8 pisici. Acum îs vreo 9, 10. Cu plus or minus pentru că de la începutul anului tot apar pisoi noi care rămân or ba.
Mă-ntorc la Jessica. Pentru că n-am găsit un om printre cunoscuți în carne și oase căruia s-o predau în deplină încredere, am scris un anunț pe OLX. Am menționat că este încă traumatizată din cauza condițiilor din primele luni de viață, că nu suportă a-i fi atinse urechile și că spațiile închise o turbează. Că este foarte afectuoasă, are unghii lungi pe care-i place să ți le urce pe umeri, mai ales când ai haine curate și ea-i trecută prin noroi. Că este foarte friguroasă. Uneori o înveleam cu păturica ei specială și de zece ori pe noapte, alteori o găseam nemișcată sub ea și după 5 ore. Că îngăduie pisicile și cățeii care nu-i atacă farfuria plină. Că este atât de frumoasă când aleargă, de poți jura că privești un splendid documentar pe National Geographic.
De fiecare dată când îmi verificam anunțul lipsit de reacții eram fericită. Eu am vrut s-o dau, dar n-o ia nimeni, iaca! Mă simțeam vinovată și trădătoare în toate clipele noastre de tandrețe. Cum nu ne abandonăm ușor membrii familiei, n-ar trebui s-o facem nici cu animăluțele de ni le trimite viața spre ocrotire.
- Bună ziua! Oare Jessie mi-ar mânca găinile?
- Bună ziua! Are instincte de vânătoreasă, doar pentru că nu i-au fost antrenate, nu cred că-i lipsesc cu desăvârșire... Sigur e că pisici nu mănâncă!
- Atunci ne-om descurca. Vin s-o iau în două ore, când termin serviciul.
- Poate că ar fi bine doar s-o vedeți întâi, este foarte sperioasă cu străinii.
- Ne-om descurca, sigur va fi bine!
M-am dus să-mi iau la revedere și să-i fur ultimele poze. Am simțit că vine noul ei stăpân, n-am avut nicio îndoială. Vorbisem c-un om atât de cald. Fetița stătea la plajă, asta face de la primele pân la ultimele raze ale zilelor calde. I-am spus cât mult o iubesc și cât de mare bucurie-mi fu-n toți anii. Că asta nu-nseamnă că nu mă enervează încă geamurile noi pe care se văd ghearele ei or c-am uitat că la toate orele de conducere m-am dus cu noroi proaspăt până sus pe haine. Că pentru noi va fi pân la sfârșituri cățelușa care-o furat de pe grătar slana pe care-o păzeam și pofteam toți.
Și-o așezat capul pe genunchii mei și cu cei mai frumoși ochi din lume, ăia desenați cu creion negru pe margini, o părut că-mi pricepe bocetul, apoi văităciunile or adormit-o.
- Vă rog, să nu vă speriați. Va sări pe mine și-i mare.
Ș-am intrat pe poartă împreună cu domnul cel nou, în haine negre.
- Măi, dar tu aici ai trăit foarte bine! Cât ești de frumoasă, fetițo! Am și văzut cum i-or zburat din cârcă odată cu vorbele cele 500 de griji pe care și le proiectase citind anunțul manipulator.
Și ce-o făcut sălbăticita și sperioasa și traumatizata?! Aham, cu două picioare pe pantalonii cei negri, cu alte două pe umerii cei curați. Cu burta ordonând scărpinături și alinturi. Ș-așa o ținut-o pân la capăt. Recuperase omul drag pe care nu l-o avut niciodată, dar sigur l-o tânjit.
- Nu știu cum s-o legăm. N-o stat niciodată să-i punem vreo lesă.
Și ce-o făcut sălbăticita și sperioasa și traumatizata?! Aham, o stat să-i lege funie scurtă pe gât lung și la pas or ieșit alături pe poartă. S-o deschis ușa la mașina cu doar două și sus o fost, în spatele șoferului, locul ei dintotdeauna doară.
- Jessie, te vei descurca grozav, uite ce jucărie te așteaptă acasă! I-am spus privind cu credință deplină ghetuțele de nici 10 centimetri de la picioarele ei.
- Exact! Un bebeluș, adaugă cu zâmbet larg domnul cel cald. Vă voi trimite vești bune, nu vă-ngrijorați!
În ianuarie și februarie, când or aterizat cele două tranșe de cățeluși nou-nouți, am fost atât de furioasă pe talentul nostru de a amâna la nesfârșit sarcini importante. M-am simțit atât de vinovată pentru soarta lor, pe care de n-o voi controla eu întru totul, sigur va fi chinuită. Pentru că n-am prea întâlnit oameni care să-și respecte animăluțele și oricâți se vor ivi de acum, nu mai au cum vindeca răutatea ce-am adunat-o-n anii din urmă, mai ales în primii și-n familie.
Or ea fu Bucurie pentru omul ăla care o văzut o poză, o citit un cuvânt ș-o știut că-i pentru el scris. Și pentru ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu