Nu-i chef de niciunele. Îs pe pilot automat de la începutul anului. Uneori mă strădui să umblu, dar de cele mai multe ori aleg să zac. Aseară am auzit-o pe Simona Tache, a câta oară?!, argumentând că atunci când nu tragem cu forță să ne scoatem din stările proaste, nu doar că nu ne vom trezi la liman din inerție ci dimpotrivă, va fi tot mai greu.
Să-ncerc dară a mă conecta la mine prin blogul ăsta, pe care l-am abandonat primul când energia-mi rămase sub cotele de avarie. În poză e Burticuț, unul dintre cei optsprezece căței ai începutului de an. O necesitat de trei ori pe zi schimbarea pansamentului și nu-mi fu bucurie mai mare în zilele alea decât să-i urmăresc vindecarea. Medicul o zis că-i pe moarte, dar el fu magic. Prăpăstioși mai fură medicii veterinari care ne consultară animăluțele bolnave de-a lungul vremii.
Mi-am ales de pe YouTube muzică creștină, una ce aduce mult cu cea din mașina instructorului din timpul ședințelor de conducere. E omul care din martie încearcă să mă motiveze să nu renunț. Mi-s uimire încă grija și atenția Străinului acesta.
Viața e doar câțiva ani repede trecători cântă o voce din ecran netedă și caldă și blândă.
Sunt după a șasea ședință de acupunctură și mi-s zob. Credeam că toate durerile ultimilor ani sunt cauzate de tăvile cele grele purtate în laboratorul de cofetărie după anii de plimbat hârtii ușoare. Nu, deloc! O venit sorocul anilor mulți în care am stat în frig și acasă și la muncă. Mi-l amintesc amuzată pe Iona, al cărui diagnostic era în zilele alea: câtă vreme ești o femeie atât de rece la interior, nici trupul nu va fi altfel.
Nu-mi fu dat în cele trei decenii de profesat să-ntâlnesc un om mai înghețat decât dumneavoastră îmi mărturisește de plecare medicul cel nou și fain. Este a șasea zi consecutivă în care senzorii mei nu răspund la apropierea focului. Medicul tratează și Dumnezeu vindecă scrie mare pe peretele din spatele său. Am cam încurcat-o! Dumneavoastră trebuie nu doar să mă tratați, ci și să mă vindecați. Eu și cu Dumnezeu nu suntem deloc în relație. Mi-o fost atât ușor să rostesc cu voce tare adevărul acesta al ultimei vieți, pe care l-am tot peticit cu încercări eșuate în a crede.
Viața e doar câțiva ani repede trecători.
- Plângeți? De ce plângeți?!
- Pentru că-s furioasă pe toți anii ăia și ăștia în care sănătatea nu mi-o fost și nu mi-i pe nicio listă.
- Bag sama că-i o ușoară depresie pe aci, pe la dumneavoastră.
- O, da! O mică foarte mare depresie, clar!
E supărat că nu rețin ceea ce-mi explică pe limba mea cu hârtie și creioane colorate. Râde cu toată inima și toți dinții la ceea ce-i povestesc făr de cenzură. Ce Întâlnire, ce Bucurie!
- Poate că-L căutați! Aveți doar de câștigat! îmi rostește cu glasul bunicului din copilărie în timp ce închide poartă gri în urmă de bicicletă roșie.
- Mai are mustață? E cărunt? mă asaltează cu întrebări unchiul D. când află că-n sfârșit am apelat la soluția ce-mi fu la-ndemână în toate durerile.
- Nu are păr deloc și nici mustață. Dar e foarte drept și deloc bătrân, povestesc despre bărbatul în fața căruia rămân în chiloți juma de ceas în fiecare zi din săptămână.
Azi mă scoate la hartă și-i iară revoltat că n-am reținut mediana prin care frigul o intrat de la degetul mic al piciorului pân la gât, prin toate organele. Și că nu știu cine-i, din aceeași cauză, deshidratat. Mă pufnește râsul când îi văz mustața și părul.
- Am un unchi, care zice că v-o dat toate planșele de le aveți pe pereți. M-o-ntrebat ieri ce păr și mustață aveți. I-am zis că sunteți complet chel și-n cap și pe față. Abia acuș văz că m-am înșelat amarnic. Deci, care era mediana aia?! Aaaaaa, e doar una! Am crezut că-s mai multe și taman pe aia corecta n-o știu. Dacă-i numai una, n-o mai uit până mâine.
Viața e doar câțiva ani repede trecători.
Îmi povestește bunica amuzată un episod din urmă cu vreo patruzeci de ani. E o femeie micuță și slăbuță, dintotdeauna e puțintică.
- Mă duceam cu Noni în brațe la dispensar dimineața. La prânz îl luam pe frate-su. Seara mă duceam și cu ea la urgențe. Niciodată nu știam ce să le fac să nu se prăpădească. Și-mi zicea sanitaru' să nu-i mai car atâta în brațe c-o să mor curând din cauza efortului. Și cât ai zis că împlinesc anu' ăsta? 98?! Și n-am murit nici acum, iaca!
Și râde bunica în hohote de parcă ar mai fi câștigat un pariu, ăl mai mare, cu sanitarul cel posac și satul cel ocărâtor.
Viața e doar câțiva ani repede trecători, zice cântecul și n-ai cum a-l contrazice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu