JURNAL INTIM - MARIN PREDA (2)

Prima parte, ACI.

Mă strădui să nu mă lălăi pe kilometri de  rânduri iară. Mi-o plăcut atât de mult jurnalul încât aș povesti toate cele 700 de pagini. Un scurt rezumat pentru fiecare dintre părțile principale ale ediției din Biblioteca pentru toți îngrijită de Eugen Simion și Oana Bucur.

Jurnal intim. Partea a doua (august 1958 - noiembrie 1958)

Prima parte încă nu a fost găsită, asta de-o mai exista.

Este perioada în care Marin Preda se află în convalescență la Sinaia, după o  internare pe motiv de nevroză. Și-n care Aurora Cornu, prima sa soție,și cea mai mare dintre iubiri, îi comunică divorțul, nevasta mea are chef de despărțire. Da, bre, omu îi cu sufletu și nervii la pământ iară doamna îl ajută lovindu-l cu vestea asta. Am fost năucită de modul divei de a acționa și fascinată de cum își trăiește un bărbat durerea din dragoste în sincron cu suferințele din boală. Din aceste motive nici nu m-o minunat Iubirea cea dintâi, de aia de suflete predestinate, care iubire-nțeleg că va traversa veacurile de apoi. Să fie sănătoși, io-s tot revoltată!

...Ori, eu am uitat că nu există primejdie mai mare pentru mine decât de a mă îndrăgosti total de o femeie  care nu mi-e destinată decât parțial. Pentru a nu mă înșela pe mine însumi trebuie să-mi reamintesc, în același timp, că a fost vorba doar de o perioadă scurtă când mi-am pierdut  capul complet, și anume la început, după care - mijind primejdia - am început să mai retrag din sentimente! Vai mie, ce-am retras! Nimic în comparație cu ceea ce trebuia! Dumnezeule! Și acum ce e de făcut? Să retrag sentimentele mele pentru ea? Văd că trebuie, dar nu înțeleg, exact ca un băiat de 17 ani, de ce! De ce ne îndrăgostim pentru ca pe urmă să ne silim a uita, a smulge din noi ființa iubită? ... pag. 46, vol. 1

...O iubesc și o voi iubi atât de mult încât ea nu va reuși niciodată să fugă de la mine; ori, eu n-o voi părăsi niciodată, și iată că niciodată plus niciodată este egal cu căsătorie!... pag. 68 

• Caiet de Atelier al romanului Risipitorii. 

Ziceam în prima parte că n-am citit decât Moromeții, cartea copilăriei domnului Preda. Și tot acolo povesteam despre pofta grozavă de a mă întâlni și cu restul operei. Caietele acestea de lucru sunt fascinante. Atât de multă trudă pentru a șlefui o scriere nici nu-mi imaginam că este posibilă. Citisem pe undeva că avea nopți la finalul cărora izbutea să scrie 8 rânduri. Nu e cazul Risipitorilor, romanul tinereții scriitorului,  ajuns la 4 ediții, primele trei schimbate din rădăcină. 

...Eram atât de entuziasmat, încât socoteam acest roman, în sinea mea, mai bun decât ceea ce scrisesem până atunci. În doi ani l-am terminat și avea peste opt sute de pagini. Urma să apară. Profitând însă de o defecțiune editorială de ultima oră, mi-am recitit romanul și nu l-am mai găsit bun. Din opt sute de pagini l-am redus la trei sute cincizeci, pentru ca apoi, în șpalturi, să-i mai adaug o sută. În ciuda acestor contrarieri și reveniri istovitoare, nu simțeam nici o oboseală, ceea ce ieșea îmi plăcea, aveam sentimentul că am biruit ceva... pag. 225

• Jurnal intim. Partea a treia (noiembrie - decembrie 1959)

Marin Preda se află iară internat, tot pe motive de nevroză astenică și epuizare (lucrase cu patos la Risipitorii).  Este supus unui tratament cu șocuri insulinice, iară descrierea momentelor ălora m-o chircit de durere. De astă dată o reușit să divorțeze de Aurora Cornu, ba chiar e pe cale o nouă căsnicie, deși n-o trecut decât un an de când suferea pentru marea iubire. Noua soție, Eta Vexter, e prezentă în foarte puține cuvinte, printre toate rândurile se ghicește fantoma celei dintâi. 

...Îmi pare rău - i-am spus în chip de justificare - că n-am putut să joc până la capăt rolul dorit de tine, adică să sufăr în tăcere câtva timp, să creez ceva zguduitor, apoi, slăbind din ce în ce, să mor, iar tu, mergând în umbra alaiului funebru, frumoasă și îndurerată, să gândești: "într-adevăr m-a iubit mult"... pag. 309, vol.1

• Jurnal foarte intim (notații din 1964, 1966, 1967)

Nici pentru perioada aceasta nu s-o descoperit jurnalul integral. Este capitolul în care l-am recunoscut pe Marin Preda,  ăla de-l știam din școală. Și asta doar pentru că povestește despre moartea părinților săi, icoane de le știam din Moromeții. Tot din aceste pagini, cu anexe,  aflu că și-o înfăptuit marele vis, acela de a avea copii. Abia Google m-o lămurit că s-o-mplinit cu o a treia nevastă.

... - "Moșule, tu ești?" "Eu sunt!" (a zis el cu glasul ăla al lui). "L-ai văzut pe Marin la înmormântarea ta?" "L-am văzut!" 

- "Și cu Dumnezeu ce faci?" N-a răspuns, încheie mama. N-a zis nimic. 

Și, fără să vrea, mama exprimă prin propriul ei glas ceea ce tata n-a vrut să-i spună prin cuvinte: că nu există răspuns...  pag.13 (vol. 2)           

• Caiet de Atelier al romanului Delirul

Are 170 de pagini, asta pentru a limpezi nivelul trudei prediene în a scrie,  despre care tot amintesc. Imagini, personaje, biografii, evenimente istorice, surse, nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Habar n-am ce-i aia o organizare de șantier pentru o construcție măreață, o catedrală, dar așa mi-o imaginez, ca pe toate planurile astea.  La un moment dat,  pentru Hitler, Antonescu, Codreanu,  își ia notițe din arhiva ziarelor (Scânteia, Cotidianul, Dreptatea, Cuvântul). Cum? Schițează în cuvinte fotografiile, oi, doamne, și cu ce har o face, am simțit și mirosul cernelei, chiar de n-o pomenit-o.  Ce de lecții de istorie adevărată se vor fi ascunzând în Delirul. 

Sunt foarte multe momente savuroase, pe lângă cele crâncene ale istoriei (Una, pe vremuri, s-a uitat la mine cu ură și mi-a aruncat în față, spumegând: "Dumneata... Dumneata... știi ce e aia tandrețe?" Ca și când ea ar fi știut ce e, băga-o-ași în pizda mă-sii!), aș cita toate rândurile de-ar fi vreme, dar nu-i. E o colecție de fapte diverse în oricare dintre caietele de atelier, întâmplări de alea,  nu de viața bate filmu, ci de viața bate bancu. Și mi-o mai atras atenția că nimic nu se pierde, foarte puține dintre firele așternute-n schițe (170 de pagini numa schelete nu pot fi numite) nu ajung în cărțile ce vor fi publicate mai apoi.  

...Cititorul trebuie să se întrebe, după Preda, ce putea face un nebun mic (Antonescu) între doi nebuni mari?... Ovidiu S. Crohmălniceanu, pag. 179 (vol.2) 

...Eram intimidat de fatalismul istoric tolstoian, care nu accepta că un singur om, Napoleon, poate provoca atâtea nenorociri unor popoare întregi. În cele din urmă am avut revelația că în cazul celui de al doilea război mondial, ei bine, un singur om, și anume Adolf Hitler, în condițiile unei dezvoltări istorice cu caracter patologic, adică apariția fascismului german, a putut într-adevăr provoca nenorocirea unei întregi civilizații.   Odată cristalizată această idee, am putut scrie, într-un an și jumătate, cartea care a avut cel mai mare succes de public din cariera mea, deși primul roman, Moromeții, e mai bun... pag.182 

• Note pentru romanul Cel mai iubit dintre pământeni

...Mulți dintre semenii mei au gândit poate la fel, au jubilat ca și mine, au suferit și au fost fericiți în același fel. Mitul acesta al fericirii prin iubire descrise aici și nu al iubirii aproapelui, n-a încetat și nu va înceta să existe pe pământul nostru, să moară adică și să renască perpetuu. Și atâta timp cât aceste trepte urcate și coborâte de mine vor mai fi urcate și coborâte de nenumărați alții, această carte va mărturisi oricând: "...dacă dragoste nu e, nimic nu e!..." 

...Te desparți de multe ori până te desparți.

După o hotărâre de despărțire apare tandrețea, după ce o greutate și s-a ridicat de pe suflet. Seamănă cu o iubire anterioară, dar așa cum seamănă o floare vie cu o floare presată: viața s-a scurs din ea... pag. 213 (vol.2)

Repet că nu fu o lectură ușoară. Scrisu ăla puchinos de la note, care note uneori sunt întreaga pagină făr de trei rânduri, m-o ostenit cumplit. Sunt atât de multe detalii pe care Eugen Simion și Oana Bucur le-au strâns în cele două volume și care devin baza poveștilor, încât sunt tare curioasă cum aș fi citit cartea ce ar fi cuprins doar paginile de jurnal, incomplete, așa cum s-au găsit. Sunt fericită dară că m-am întâlnit cu ediția aceasta publicată de Jurnalul național, care le-o strâns pe toate pentru mură-n gură.

Dacă ieri am început prin a explica traseul pe care-l parcurg cărțile pentru a ajunge în mâinile mele, să închei cu încă o cale de-o urmează: după ce am citit ultimul rând din  Jurnal, am deschis Librisu și mi-am comandat Marin Preda. Adică, am deschis în paralel și Emagu, dar acolo era coletul cu 15 lei mai scump. Apoi, m-am dus la Auchan și mi-am achiziționat cele 3 volume ale Celui mai iubit dintre pământeni. Vara mea, care oricum era specială, se prevede fabuloasă. 

* Marin Preda - Jurnal intim (vol. I-II), editura Art 2014, 671 de pagini.
Ilustrație copertă: Ștefan Câlția, Iarna și casa albastră, ulei pe pânză

___________

Anu ăsta am mai citit:

1.  Shining - Stephen King
2.  Colorado Kid - Stephen King
3.  Misery - Stephen King
4.  Supunere - Michel Houellebecq
5.  Miercuri, respirăm - Ioana Chicet-Macoveiciuc
6.  Visul - Emile Zola 
7.  Noaptea de foc - Eric-Emmanuel Schmitt
8. Adio - Honore de Blazac
9. Hituri celebre din epoca Showa - Ryu Murakami
10. Jurnal intim (1) - Marin Preda