În capul meu sunt zeci de titluri ale unor cărți care-s musai de citit în viața asta. La astea de-s culese din conversații, cuvinte de pe net, ferestre de librării, recenzii radio or TV se adună listuțe, ciorne, însemnări în agende, pe care iară-s nume din alea. Nu știu cum se face, dar în secunda-n care dau nas în nas c-o carte de prin vraiștea de care zisei, mi se activează automat exact sertărașul cu dorința pentru ea.
La finele lui februarie căscam gura prin Auchan pe rafturile cu cărți ieftine, 7 lei bucata. Și văz Jurnal intim ** Marin Preda. Și-n clipa aia-mi reapare în fața ochilor declarația de dragoste cu care ș-o-nceput Tomata recenzia la cartea asta. Citisem despre ea în vara lui 2015, dar impactul emoțional inițial era intact încă. Și caută Mărie volumul unu într-un hiperhaos cum numa-n magazinele astea poate fi. Păi, dacă tot m-am apucat de scos toate cărțile de pe raft, n-ar fi mai bine să le și așez pe căprării?! O, daaaa! După juma de ceas și cinci kile de cârcei, am găsit ce căutam. Dar dacă mai există și numărul trei?!
- Băiatule de la Auchan, cum pot afla câte volume are cartea asta?
- Nu se poate, toate sunt inventariate cu numele Carte la șapte lei!
- Aoleuuu, m-ai omorât!
Dar după ce am murit, când m-o pălit soluția, am înviat . Volumele erau toate în colecția Biblioteca pentru toți. N-o trebuit decât să caut cel mai din final număr al colecției, 164, să-i rup țipla și să citesc, acolo la locurile 157-158, Marin Preda - Jurnal intim (vol. I-II)*. Cât mi-o tremurat chiloții când am vandalizat volumul soluție nu mai spui.
Fac parte dintre elevii care au adorat să citească la școală literatura obligatorie. Poate că n-am digerat toate hortensiile, dar am citit cu mare bucurie tot ce era prin cărțile alea. Eram foarte conștiincioasă, pe lângă catastifu de lecturi în care înregistram de-a valma, exact cum citeam, Sandra Brown și Emil Cioran, aveam pentru fiecare roman de ăsta obligatoriu fișe de lucru pe toate personajele, momentele importante în parte. Prietenele mele, de frunzăreau fițuicile alea, știau subiectele cărților mai bine ca mine. Îmi amintesc perfect că mâzgăleam fișele pentru Moromeții în timp ce mă uitam la un turneu de tenis, Wimbledon, Roland Garros, ce-o fi fost. Eram mare fan Goran Ivanisevic în anii ăia.
În facultate am intrat pentru prima dată într-un anticariat. Am fost vrăjită. Cum habar n-aveam ce să citesc (ce tristețe, după doișpe ani habar n-aveam ce să citesc în afara programei școlare!), n-am ales niciodată cărțile după ispita copertei, am început să adun Viața lui Mihai Eminescu, Viața lui Liviu Rebreanu, de astea. Așa m-am simțit în weekend-ul în care am savurat jurnalul lui Marin Preda, aterizată în anii în care singura mea grijă era să tocesc tot ce nu pricepeam și nu pricepeam multe, ca și azi.
N-o fost cea mai facilă dintre lecturi. Volumele au foarte multe note pe fiecare pagină (uneori chiar jumătate e plină-n adnotări de subsol), numeroase anexe la care se fac trimiteri, la care se adaugă referiri detaliate la opera lui Preda, pe care eu nu am citit-o (doar Moromeții îi știu și am habar de Cel mai iubit dintre pământeni datorită rolului lui Ștefan Iordache), interviuri, articole publicate. Toate notele sunt extrem de documentate, detaliate, trudite. Exact ca scriitura domnului Preda. Cărțile astea mi-au făcut o poftă grozavă de a ajunge la restul lucrărilor prediene, de a reciti Groapa lui Eugen Barbu, de a face cunoștință cu opera lui Petru Dumitriu.
Primul volum al Jurnalului intim începe cu o Prefață lungă de Eugen Simion. O fost lămuritoare pentru ce avea să urmeze, dar tot m-am plictisit și mi-o fugit gândul la anii în care nu exista oră de literatură la care să nu aud Eugen Simion crede, ajunsesem să fiu performantă în a inventa după cum ar spune Eugen Simion. Ediția aceasta publicată de Jurnalul național în seria Biblioteca pentru toți este rodul muncii lui Eugen Simion și Oanei Soare pe documentele originale, cinci caiete, dispuse cronologic și o reproducere. Structura ediției:
Revin cu câteva gânduri născute din lectura celor aproape șapte sute de pagini.
* Marin Preda - Jurnal intim (vol. I-II), editura Art 2014, 671 de pagini.
Ilustrație copertă - Ștefan Câlția, Casă, ulei pe pânză, 1983.
- Băiatule de la Auchan, cum pot afla câte volume are cartea asta?
- Nu se poate, toate sunt inventariate cu numele Carte la șapte lei!
- Aoleuuu, m-ai omorât!
Dar după ce am murit, când m-o pălit soluția, am înviat . Volumele erau toate în colecția Biblioteca pentru toți. N-o trebuit decât să caut cel mai din final număr al colecției, 164, să-i rup țipla și să citesc, acolo la locurile 157-158, Marin Preda - Jurnal intim (vol. I-II)*. Cât mi-o tremurat chiloții când am vandalizat volumul soluție nu mai spui.
Fac parte dintre elevii care au adorat să citească la școală literatura obligatorie. Poate că n-am digerat toate hortensiile, dar am citit cu mare bucurie tot ce era prin cărțile alea. Eram foarte conștiincioasă, pe lângă catastifu de lecturi în care înregistram de-a valma, exact cum citeam, Sandra Brown și Emil Cioran, aveam pentru fiecare roman de ăsta obligatoriu fișe de lucru pe toate personajele, momentele importante în parte. Prietenele mele, de frunzăreau fițuicile alea, știau subiectele cărților mai bine ca mine. Îmi amintesc perfect că mâzgăleam fișele pentru Moromeții în timp ce mă uitam la un turneu de tenis, Wimbledon, Roland Garros, ce-o fi fost. Eram mare fan Goran Ivanisevic în anii ăia.
În facultate am intrat pentru prima dată într-un anticariat. Am fost vrăjită. Cum habar n-aveam ce să citesc (ce tristețe, după doișpe ani habar n-aveam ce să citesc în afara programei școlare!), n-am ales niciodată cărțile după ispita copertei, am început să adun Viața lui Mihai Eminescu, Viața lui Liviu Rebreanu, de astea. Așa m-am simțit în weekend-ul în care am savurat jurnalul lui Marin Preda, aterizată în anii în care singura mea grijă era să tocesc tot ce nu pricepeam și nu pricepeam multe, ca și azi.
N-o fost cea mai facilă dintre lecturi. Volumele au foarte multe note pe fiecare pagină (uneori chiar jumătate e plină-n adnotări de subsol), numeroase anexe la care se fac trimiteri, la care se adaugă referiri detaliate la opera lui Preda, pe care eu nu am citit-o (doar Moromeții îi știu și am habar de Cel mai iubit dintre pământeni datorită rolului lui Ștefan Iordache), interviuri, articole publicate. Toate notele sunt extrem de documentate, detaliate, trudite. Exact ca scriitura domnului Preda. Cărțile astea mi-au făcut o poftă grozavă de a ajunge la restul lucrărilor prediene, de a reciti Groapa lui Eugen Barbu, de a face cunoștință cu opera lui Petru Dumitriu.
Primul volum al Jurnalului intim începe cu o Prefață lungă de Eugen Simion. O fost lămuritoare pentru ce avea să urmeze, dar tot m-am plictisit și mi-o fugit gândul la anii în care nu exista oră de literatură la care să nu aud Eugen Simion crede, ajunsesem să fiu performantă în a inventa după cum ar spune Eugen Simion. Ediția aceasta publicată de Jurnalul național în seria Biblioteca pentru toți este rodul muncii lui Eugen Simion și Oanei Soare pe documentele originale, cinci caiete, dispuse cronologic și o reproducere. Structura ediției:
- Jurnal intim. Partea a doua * august 1958 - noiembrie 1958, redat după xerocopie
- Caiet de Atelier al romanului Risipitorii, publicat după manuscrisul olograf
- Jurnal intim. Partea a treia * noiembrie - decembrie 1959, manuscris
- Jurnal foarte intim * notații din 1964, 1966, 1967, reprodus după o variantă tipărită în 2002, în Ziua literară
- Caiet de Atelier al romanului Delirul, publicat după manuscrisul olograf, cu însemnări din 1973, 1976, 1977
- Note pentru romanul Cel mai iubit dintre pământeni, redate după manuscris olograf nedatat.
Revin cu câteva gânduri născute din lectura celor aproape șapte sute de pagini.
* Marin Preda - Jurnal intim (vol. I-II), editura Art 2014, 671 de pagini.
Ilustrație copertă - Ștefan Câlția, Casă, ulei pe pânză, 1983.
______________
Anu ăsta am mai citit:
- Shining - Stephen King
- Colorado Kid - Stephen King
- Misery - Stephen King
- Supunere - Michel Houellebecq
- Miercuri, respirăm - Ioana Chicet-Macoveiciuc
- Visul - Emile Zola
- Noaptea de foc - Eric-Emmanuel Schmitt
- Adio - Honore de Balzac
- Hituri celebre din epoca Showa - Ryu Murakami
Curioase placeri mai ai si tu Marie! Parca cu cat citesc mai mult despre ceea ce-ti place sa citesti, cu atat sunt mai in ceata. Da, am o linie care ma ajuta sa nu ies de tot pe aratura, dar restul este in continuare in ceata :D Poate pentru ca eu am o alta Maria construita in cap sau pentru ca eu nu ma regasesc in cartile placute de tine... Cine poate sa zica? :D
RăspundețiȘtergereCă ne intersectăm foarte puțin în preferințe de lectură, știu de mulți ani. Cu Jurnalul fu simplu: multe povești, foarte multe dintre ele adevărate, multă istorie și foarte multă trudă în a scrie perfect, exact temele mele preferate dintotdeauna.
Ștergere