Durabila iubire - Ian McEwan

Când am plecat la bunică mea pentru trei zile mi-am luat în traistă trei cărţi. În capul meu citeam în trei zile cât n-am citit în trei luni.

Nu fu vreme de lecturi, dar tot m-am intersectat c-o carte pe gusturile mele.

Am citit Grădina de ciment a lui Ian McEwan în urmă cu vro opt ani. De mă strădui îmi amintesc toate detaliile poveştii sinistre,  ale incestului,  ale traiului în preajma celor două cadavre. De n-oi uita, o aduc de la mama spre recitire.

De aceea mi-a atras atenţia Ian McEwan din colecţia Cotidianului cu volumul Durabila iubire*.

De aş fi citit despre subiectul romanului  nu m-ar fi aţâţat pân la să caut cartea. Un individ participă la salvarea unui băieţel dintr-un balon cu aer cald împreună cu alţi patru bărbaţi, aventura sfârşeşte cu moartea unuia dintre salvatori, iară pentru ca povestea să nu fie de cinci pagini se mai adaugă alte douăsute cincizeci în care se lălăie despre dragostea la prima vedere ce-o naşte individu nostru într-unul dintre supravieţuitori, ăla pocăitu.

Am citit cu mare curiozitate fiecare pagină a cărţii, de la povestea senină a începutului, un el şi o ea se revăd după o vreme, prima de nevedere după mulţi ani de împreună şi decid să sărbătorească printr-un picnic,  pe o colină,  până la următoarele cadre lărgite în care încap suficiente detalii,  pe lângă cele roz ale debutului,  care sfârşesc în afişarea microscopică a celor crunte şi cenuşii. E iară un roman foarte cinematic,  uşor de vizualizat, exact ca un film, aş glumi spunând ca un film 4 D, că tot m-o luminat G. zilele astea cu ce se mănâncă, ceea ce ar fi desigur o exagerare.  

Joe Rose, individu cum l-am nominalizat io, e scriitor de articole de ştiinţă popularizatoare compuse dintr-o perspectivă ateistă – minunate sunt paragrafele despre Isus, biblie! Scrie de la telescopul Hubble, conştiinţă, zâmbetul în literatură pân la dinozauri, ADN, Dumnezeu, cam despre orice. E căsătorit de şapte ani cu frumoasa  Clarissa, profesor universitar de literatură. Se regăsesc după o deplasare a acesteia şi merg pe nişte dealuri pentru picnic ziceam. Acolo sunt martorii accidentului despre care am scris, accident în timpul căruia Joe devine subiectul pasiunii adoratoare a lui Joseph Parry. Şi începe domnul Joseph să-l hărţuiască pe domnul Joe cu telefoane, scrisori de dragoste, urmăriri, tot tacâmul de apucături d’astea pasionale.

Ziceam că povestea în sine nu m-a prins, adică aş fi fost interesată să văd de rămân împreună, ce alte curiozităţi să-mi nască ?! Oi, am ajuns ca fixaţiile, obsesiile, suspansul, paranoia să le citesc pe diagonală, făr de atenţie. 

Doar că mi-a plăcut mult construcţia. E limpede că peste opt ani nu-mi voi aminti mare lucru din cartea asta. În momentul parcurgerii rândurilor însă m-a fascinat cât de fragile sunt şi cele mai trainice relaţii, cât de uşor se trece de la te iubesc! la să te ia naiba!, de la ei, la ea şi el. E interesantă legătura aceasta între omul de ştiinţă, raţional, urâţel şi femeia visătoare, fotomodel, deloc prostuţă. Pentru mine,  fu!

  

Citate n-am.

* Durabila iubire - Ian McEwan - editura Univers 2006