Pân amu mi-am cumpărat pe anu’ ăsta doar 2 cărţi. Una am citit-o. Asta.
Am găsit-o
într-un teanc de cărţi la 5 lei şi întâi am murit de fericire când am văzut
că-i Murakami. Apoi, la înviere, m-am dumirit că nu-i Murakami al meu, Haruki,
ci frate- su, Ryu.
Primele pagini
le-am citit cu opinteli grele. Oi fi văzut eu prima serie din Spartacus cu
ochii larg deschişi spre capete sfârtecate şi picături de sânge dansând magic
pe ecran, da’ nu-mi fu taman comod a citi despre domnul Kawashima Masayuki cum
încearcă a-şi ucide pruncul, micuţa Rie, c-un spărgător de gheaţă ca-n Instinct primar.
Apoi, m-a prins
filmul poveştii. Tare, tare.
Un domn de vă
zisei de el, (căsătorit cu Yoko, ce predă cu mare succes acasă cursuri de copt pâine şi prăjituri) ş-o doamnă, de nu vă zisei de ea, numita Sanada Chiaki,
de profesie prostituată se interesectează înfiorător.
Am citit cu nesaţ despre traumele neiubirii şi
ale abuzului timpuriu. Şi m-am regăsit dureros în multe cele de acolo, chiar
dacă am crescut nu într-un orfelinat, ci lângă bunici pe care i-am adorat.
Dosarul lui
Kawashima:
“Cred că atacurile
mele de panică erau din cauză că maică-mea a început să mă bată pe la vreo
patru ani, după ce a murit taică-meu”
“Ultima oară când m-am
întâlnit cu maică-mea, când am terminat liceul, mi-a spus că mă bătea pentru că
semănam cu nebunul ăla, adică cu tata. Din ce-am văzut în poze, mi se pare că
fratele meu mai mic semăna mai mult cu el, dar ce mai contează acum?Mă durea
când mă bătea şi-mi era frică, dar eram convins că-mi primeam pedeapsa pentru
că eram un copil aşa rău”
“Mă concentram să-mi
imaginez că nu mă doare şi chiar ajungeam să nu mai simt durerea.Dar mi se
făcea frică dacă mă bătea pe neaşteptate, aşa că-mi repetam mereu în minte, ca
să fiu pregătit: Mama o să mă bată, mama o să mă bată. Cel mai mult
sufeream din cauză că numai pe mine mă bătea. De frăţiorul meu nu s-a atins
niciodată ”
Cotloanele
întunecate ale minţilor schingiuite prin care ni se derulează povestea,
violentele dialoguri ale conştiinţei cu sinele, bisturiul rece prin care se
relevă răul sunt fascinante pentru mine
aia făr de toate minţile întregi.
N-am habar a
spune ce stil are Ryu, nu l-aş recunoaşte ca pe Haruki dintr-o mie de scrieri,
dar şocul, obsesia, toate grozăviile pe care o reuşit a le zugrăvi la milimetru
şi la gram mi-au plăcut grozav. Scrie despre
muzică, mâncare ca şi Haruki, dar nu în aceeaşi doză. Este un pasaj superb cu prostituata trezită
dup-o porţie sănătoasă de somnifere gândind muzică.
Amu să vă dau
repede două reţete din carte. Una de supă Knorr şi una de crimă perfectă. O pregătiţi
pe cea care vi-i la-ndemână amu.
Glumesc, dar nu
mi-ar fi trecut prin cap cât de complicat e de făurit planul unei crime.
Supă cremă de porumb:
-
apă pentru fiert
-
un
pacheţel de Knorr amestecat cu apă şi lăsat să fiarbă câteva minute
-
puţină
pudră de curry – se simte mai bine dulceaţa boabelor de porumb şi a laptelui
-
lapte
obişnuit – laptele şi curry-ul au gust bun împreună
-
un
pic de lapte condensat – se amestecă dulceaţa din porumb cu cea din lapte şi e
mai hrănitoare
-
nu
trebuie adăugat sos
Se serveşte
alături de chifle.
Citeam pe un blog
că pe copertă este Haruhi Suzumayia şi că n-are legătură cu povestea din carte.
Legătura e simplă. La un moment dat Chiaki, cea c-un piercing în sfârc,
povesteşte că şi-ar dori un tatuaj cu Sailor Moon. Or, în copilărie nu-i atât
de nefiresc a visa salvarea pământului cu puteri magice, dragoste şi adevăr. De
mă-ntrebaţi pe mine, la orice vârstă e îndeplinibil visul ăsta măcar la nivelul
de schimbat realitatea fiecăruia dintre noi!
Fug să citesc finalul, n-am făcut-o din teama de a nu
răspunde ispitei cu deconspiratu’
întregii poveşti.
Revin cu unicornul Onchao, nu-i o carte, ci un dar pentr-o
Prinţesă.
Nu suna a carte ce as citi-o in mod normal, dar i-as da o sansa :)
RăspundețiȘtergereIs surprinsa si io de cat de tare mi-o placut si cu cata bucurie am citit-o.
Ștergere