sâmbătă, 20 mai 2017

Despre lucrurile simple (26) - Ultima noapte



Se ia  un borcan și  sub capacul lui  se depozitează  pe bilețele toate fericirile anului. Sau se ia un blog și i se dă misiunea asta. Ia să mai completez c-o liniuță planul lui 2017 - exerciții de echilibru:  a se identifica cel puțin o fericire în 7 zile curgătoare! 

Probabil cea mai frumoasă lecție care mi-a fost predată de un om, făr de intenția asta, este cea a lui ne văicărim, Maria, după ce rezolvăm problema! Asta am văzut și auzit zi de zi, vro șase ani, de la doamna A. Și probleme și multe și dese, nu de alde una la Crăciun și o alta la Paște. Nu am învățat din lecție decât teoria, deh, tocilară! Capacitatea aceea de piatră, nimic nu te doboară, nici nu e molipsitoare, oricâtă admirație ar naște. 


E primul gând pe care mi l-a născut deschiderea filei cu numărul 26 în care voi povesti despre cât de frumos a fost un moment, ultim moment, despre care mi-a fost foarte teamă, nu teamă, frică groaznică. Câte perpeliri și nopți nedormite aș fi evitat să prestez în avans de aș fi așteptat picarea drobului de sare. 

Ultima noapte a fost cu o zi jumate
În casa cea frumoasă mai erau doar bicicleta nevândută și de predat cheile locului în care timp de șapte ani l-am trudit pe ACASĂ. Mi-am dorit să ajung târziu, cât de târziu, să mă doboare osteneala pe salteaua goală, să dorm făr de vise, să mă trezesc din frig și să fug pentru totdeauna. 
Am ajuns însă devreme, la amiază. În cei șapte ani au fost făr de număr momentele  în care am preferat să pierd vremea pe străzi decât să urc într-o casă goală, fie ea cea mai frumoasă dintre toate. De astă dată, m-am oprit în parcul cel măreț, îl sorbeam pe Bel-Ami îmbrățișată d-un soare molcom, atât de rar în zilele alea, îndopându-mă c-o porție uriașă de gogoși minuscule, paișpe înecate-n sos de ciocolată jumate și-n caramel restul. Am ajuns la performanța ca pe ultimele patru, când n-aș mai fi putut să mănânc nicio furnică, să le sfârșesc dintr-o-nghițitură. 

Groaza nu era doar pentru momentul în care ceamaifrumoasăcasă devenea trecut, ci și pentru cel în care ceamaiurâtăcasă îi lua locul în prezent. Și, iaca, mă teleportez în ceafrumoasă din ceaurâtă făr să doară. Pe ferestrele larg deschise pătrunde concertul trupei Oac-oac, cea care nu ostenește niciodată. Mai de departe un cocoș zvonește și el ceva veste gravă. De m-aș ridica de pe salteaua care-mi ciuruie fundu cu niște arcuri sărite de pe fix, aș identifica ciocănitoarea or un cuc ce-și tânguie numele. M-a istovit misiunea exterminarea șoarecilor, buruienilor, mucegaiului, de două zile am abandonat lupta crâncenă. Mi-s limpede cum doar în copilărie mi-am fost. Mă bucură frunzele de vie care nu plesnesc când înfașă bob de orez, femeile și bărbații cu gabarit, în colanți, care aleargă pe pistă mă bântuie, am alergat c-o poftă nebună toată noapte prin vise doar pentru bucuria pe care o răspândeau prin toți porii, mi-s vindecare toate licărele de le zăresc în ochii Omului care-mi dăruie emoție...

Și cum eu mă revărsam pe motiv de supracură cu gogoși  o sunat telefonul ș-un olx o vrut să vadă bicicleta, în ultimele ei șanse de vânzare. Am zburat cu Alioșa spre casă, nu înainte de a-i oferi șoricii de la pomana porcului. Da, în aprilie, noi am tăiat râtosu, și pomana i-am făcut-o cu supă de cocoș că așa fu comanda mamei și ce grozavă mai fu și amiaza aia în care Buna sprijinită-n cadru metalic își învârtea capu ca morișca în toate direcțiile din care veneau sunete de nepoți și strănepoți și unchiul magic râdea cu poftă povestind despre familia sa reunită dinspre cinci zări și despre masa așezată sub mărul în care cu câteva zile în urmă fusese atârnat un leagăn, exact ca-n visele mele din copilărie...

Am refuzat reducerea prețului ș-am încălecat roșcata cu gândul c-o voi oferi unei prietene, care mare bucurie va avea, decât s-o vând cu mai puțin față de ceea ce din start a fost stabilit la cel mai jos nivel. Și apoi m-o sunat fumeie dragă ș-am bocit și pentru ceamaifrumoasăcasă și pentru furia roșie și pentru toate groazele ce vor să vină să le fie cu avans. Căci poate om drag aveai nevoie să te și ascult dar erau prea multe de descărcat și dacă nu-n tine care mi-ai fost umbră-n toți zbuciumii ăștia, atunci în cine?!

Și după ce am plâns telefonic un ceas o sunat iară oleicsu, altu, și i-am zis că-s în pijamale și bocită și că să vină să și-o ia de vrea s-o achiziționeze că eu nu mă deranjez. Și l-am binecuvântat de sute de ori pentru bucuria pe care mi-o făcut-o de a dărui la rându-i roșcata și de a lăsa mie cale să-mi ofer tomnatic o movă nou-nouță. 

Ș-o urmat o noapte făr de vise și chiar făr de frig.

Ultima zi a fost emoție și lumină și drag cu caru. Am reușit să mă aud, văz cu TOȚI oamenii care au contat în viața mea, aia, s-au aliniat planetele cum doar DD le poate așterne și dorințele cele puternice.

Am aflat că E. are propria bicicletă de câteva zile și roșcata mea nu i-ar fi fost bucurie. Săru mâna, bogdaproste, Olx!

Doamna de la pensat sau de la sprâncenat după cum o alint eu de mulți ani mi-o zis că-n sfârșit mă lasă să ies în lume cu sprâncene perfecte. Deh, am ajuns la ea după ceva încercări de ale mele ratate și nu pentru că e un aspect care la mine contează, ci pentru că pornisem pe un drum prost. 

Apoi domnul, care o construit ceamaifrumoasăcasă și pe care l-am boscorodit în toți anii ăștia pentru toată treaba de mântuială pe care a prestat-o pe mulți bani, mi-o zis c-o să mă-mbogățesc pentru că mai să nu mă recunoască, deh, de la sprâncenele mele perfecte azi i-am replicat eu și atunci cealaltă Mărie m-o pălit cu sau poate de la alea paișpe gogoși și de la înghețata la opt lei și de la eugenia lui aș mânca ceva dulce și de la ce bune ar fi niște napolitane și de la prânz cu crenvurst în aluat...

Apoi m-am dus la librăria deschisă de puțină vreme dar căreia i-am călcat de zeci de ori pragul pentru fluturi, achitat facturi de serviciu ori personale, pentru pix cu sclipici, pentru carton colorat, pentru plic pernă, pentru Kendama. Vreau cea mai ieftină agendă, m-am săturat să am zeci de caiete și ciorne! Și aia ar fi fost bună, dar era prea scumpă pentru mine, ailalta era cea mai frumoasă, dar tot mulți bani, apoi am găsit una și făr de dată și făr de linii, dar ieftină, deci AIA. Dar omul m-a privit senin, i-a făcut cu ochiul soției lui și mi-o zis alege-o pe cea mai frumoasă și pe cea mai scumpă pentru tine, e darul nostru. Atunci m-am bucurat uluită, acum bocesc, frate, un om, fie el patron de prăvălie, să aleagă cel mai potrivit moment, ĂLA, cum ASTA?!  


Am privit pentru ultima dată ceamaifrumoasăcasă. Golită de tot ce adunasem s-o-mpopoțonez după chipul și asemănarea mea, devenise o casă oarecare. M-am oprit în pragul și lumina aceea, toți oamenii pe care i-am urcat pe piedestale înzorzonându-i cu visele, așteptările și nevoile mele de risipire se goliseră și se răciseră identic. Mi-am închis lecția în buzunarul cel mic de la rucsac ș-am predat cheia. 


  




* Nu-i cea mai reușită fotografie întunecata, dar e musai să nu uit că după două săptămâni lalele cele mov m-au așteptat așa, vii!


_____________________
Alte fericiri din borcănaș:
20. Bucurie-n dar  (ultimul bilețel din 2016, cu trimiteri spre întrega colecție a primului an)
23. Mamaie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu