duminică, 14 februarie 2016

Simfonia lupului - Marius Daniel Popescu



Când mi-am cumpărat Gravură în mi bemol (ACI am povestit) am găsit și Simfonia lupului*.
Le-am achiziționat pentru  că erau scrise de autori români și pentru că ambele obținuseră nu știu ce premii. Patru lei bucata de carte. Am început cu Gravura pentru că avea câteva pagini. Cum am în așteptare volume grozave, m-am forțat să citesc acuș și Simfonia lupului. Dacă la cartea lui Cristian Robu-Corcan m-am lămurit  după ce i-am scris povestea pe zambetania, volumul lui Marius Daniel Popescu m-o captivat de la prima pagină.

Lectura o fost împiedicată,  cele patrusute de pagini le-am citit în nouă ore adunate din douăzeci de zile. Se suprapun planuri, povestitori, lipsește dialogul, adică  sunt cumulate toate condițiile pentru  ca io să renunț repede. Și mai e și o lălăială la care-s alergică. Iaca, așa îi toată cartea:

... Are negru pe degete și picioarele goale. Te ridici ținând-o cu mâna stângă, cu spatele la tine, și, susținând-o cu mâna sub fund, ieși din birou și mergi cu ea în baie, o așezi pe marginea chiuvetei, deschizi robinetul de apă caldă, apoi pe cel de apă rece, iei săpunul și îi speli mai întâi picioarele, ea se apleacă în față și vrea să învârtă robinetele, tu îi iei mâinile și le săpunești pe rând, i le clătești sub apă, pe urmă îi clătești picioarele și la sfârșit o speli pe față, pătată și ea de negru în jurul gurii. Închizi robinetele, îi arăți în oglindă fețele voastre "Spune fețelor la revedere!" îi zici, ea le face cu mâna, cum face spre bărci când sunteți pe marginea lacului. Te întorci spre ușă, iei un prosop albastru, ștergi fața, mâinile și picioarele fetiței, pui prosopul la loc și ieși din baie cu copila în aceeași poziție, ținând-o cu mâna stângă, cu spatele lipit de tine. O lași  jos din nou când ajungeți în hol... pag. 45

De vrunul dintre oamenii cu care interacționez mi-ar vorbi așa, cu mai mult decât un predicat ș-un subiect, probabil mi s-ar ridica nervii pân la urechi cum zice bunica ai cărei nervi se nasc în stomac și se odihnesc la capăt de linie, prin creiere.

DAR, cartea asta mi-o fost bucurie! Cum altfel, când e iară o poveste cu amintiri din copilărie. Deși mi-o amintit adesea de Șoseaua Cățelul 42 , nu se intersectează cu cartea Alinei Nedelea decât prin teme. De vreun psihiatru ajunge pe zambetania, presupun că nu-i taman greu să-mi pună diagnostic citind cât de des am nevoie să călătoresc în copilărie și câte fericiri îmi nasc pansamentele de acolo.

Marius Daniel Popescu este mai mic decât mine cu 15 ani. După revoluție o emigrat în Elveția, cartea aceasta este scrisă în franceză și tradusă în limba română de către Emanoil Marcu căruia i se datorează faptul că ajunge în cititori atât de fidelă originalului.

În perioada la care se referă volumul, autorul este lipitor de afișe în țara cea nouă. Pe internet există multe materiale despre și cu Marius Daniel Popescu, poveștile sunt ele însele de film.  Eu nu voi detalia.

Spuneam acu juma de ceas, când am început, că există mai multe lumi. Viața din Elveția cu afișele de noapte, cele două fetițe și soția în sincron (pe cât de sincron pot fi povestirile unei cărți unde e nevoie de spațiu pentru a le zugrăvi pe fiecare dintre ele, deci separat) cu viața din România primilor treizeci de ani. Și timpii sunt adesea alandala, deși uneori se urmează cronologic etape. Ceea ce n-am priceput eu este cine povestește atât de în detaliu toate cele. Aș fi presupus că-i conștiința, dar n-avea cum ști la virgulă acțiunile celorlalți, cel mai adesea pare a fi unul dintre bunici, oricum pentru mine n-o contat că n-am habar numele actorului care apare-n film doar prin voce.

Anii copilăriei, bunicii, divorțul părinților, noii parteneri ai părinților, moartea tatălui, prietenii, unul dintre ei într-o amintire icoană răvășitoare, primul sex, al doilea, prima iubire, facultatea, armata, a doua iubire, primul avort, comunismul, cele două fetițe, magazinul cel mare, joaca, soția, revenirea, toate acestea și încă tot atâtea sunt notele simfoniei celor 400 de pagini.

Tre să fi fost fascinante pentru membrii juriului toate aceste imagini dintr-o altă lume, nu demult apuse. Sunt foarte multe momente ce le am la închiderea volumului în fața ochilor: spălatul la lighean în curtea bunicii, mersul cu unchiul la pescuit, învățatul noaptea pentru facultate, slujba din timpul zilei, prietenia cu omul care i-a luat locul în casa bunicilor, comunicarea cu tatăl cel nou, șantierul comunist, călătoria pe scara vagonului de tren aglomerat, care m-o durut fizic.
Romanul a  primit premiul Rober Walser. Președintele juriului:  Romanul ne-a impresionat prin stil și narațiune. El instaurează o înnoire în tradiția literară, și acest lucru ne-a impresionat pe toți.

Pătrunde-te de el cum o făceai și încă o faci cu apa din râul copilăriei tale, pătrunde-te de tatăl tău ca și cum ai vrea să înoți între viață și moarte , pe acest hotar pe care devenim cu toții călătorii morții. Hai, du-te! (pag. 70)

* Simfonia lupului - Marius Daniel Popescu - editura Humanitas,  2008


Am adăugat cartea la DONAȚII. De vă e de folos, v-o trimit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu