luni, 20 ianuarie 2014

Emblema F.C. Barcelona

- Maria, vreau să mi-l faci pe Messi!
Norocu' doamnei fu că prin telefon,  la o sută de kilometri distanţă,  nu-mi văzu faţa căzînd.
Norocu' meu fu că am oareşce habar de fotbal, altfel aş fi acceptat încântată că e vrun robot  animat pe care-l identific io apoi pe net.


     Doar pentru că i-am livrat emblema Dinamo, Mickey şi Minnie Mouse  + Donald să fi ajuns la concluzia că pot orice?! Eu în secundele alea am avut în cap doar caricatura realizată Hannei Montana, o altă încercare către personaje d' astea n-am avut în anii ăştia.


Aşa că pân la urmă cererea s-o redus la elemente ale  F.C. Barcelona. Am plasat-o către Dănuţ şi mi-am văzut de examenul şi crăciuniţa mea.


Ca să nu le expediez făr de nicio contribuţie, am colorat fulgi  de cocos şi i-am lipit cu miere de albine pe platforma mingii.


Comanda fu iniţial la scară mare, ceva de dimensiunea tăvii de aragaz. Eu vedeam o emblemă mare, o minge aproape mare, tricou asemeni. Domnul meu nici nu vru să audă. Întâmplarea o făcut să aibă  dreptate cu alegerile lui. Cu o zi înainte de livrare, elementele terminate de vro alte patru, primesc un telefon cum că pe motive de  post tortul va fi jumătate din cel programat iniţial. La dimensiunile din capul meu, n-aş mai fi avut ce corecta.

D. o decis să le aşeze pe foaie de napolitană îmbrăcată-n pastă de zahăr. Mi-a plăcut ideea pentru că elementele cu Dinamo n-au ajuns în cele mai bune condiţiuni la destinaţie, nu mai spui că-n general se voieşte  ca decoraţiunile să nu fie ciopârţite la felierea tortului.

 Băieţelul care o primit tortul pe care o şezut trebile astea o fost extrem de încântat! Ce simplu se făuresc fericirile!


În ritmul ăsta, îmi va rămâne-n sarcină doar să meşteresc blaturi şi creme, decoraţiunile îs pe mâini sigure.

2 comentarii:

  1. Torina si Marian21 ianuarie 2014, 22:44

    De fiecare data ma delectezi cu comentariile tale,te cred in legatura cu comenzile nastrusnice,dar cred ca tie se potrivesc de minune ,este o noua provocare atit pt tine cit si pt noi cititorii-privitori.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine ai revenit, Tori!:) Drept spui ca-mi place la fel de tare sa le povestesc pe cat ii dragu la mesterit. De un gram din zambetele povestii atinge cititorii-privitori (ce frumos i-ai botezat!) apai io mi-s multumita.

      Ștergere