Pentru Ziua morților, pentru Oma dară, mi-am întrebat cartonașele cu rețete de brioșe, îs 50, ce-aș putea încropi cu ingredientele de prin casă. Mi-o dat patru răspunsuri corecte și, ce surpriză, le-am încercat pe toate. Cupcakes cu nucă și sirop de arțar fură chiar primele ajunse-n cuptor și împărțite cu bogdaproste.
Siropul de arțar, pe care-mi aminteam că-l am de vreo doi ani neînceput, s-o dovedit a fi de agave. Zahărul brun căpătat de la G. uitasem că l-am amestecat cu fulgi de porumb pentru o plăcintă, pe care n-am mai refăcut-o. În rest, am respectat rețeta și mi-o plăcut foarte mult rezultatul final. Drept care, o voi repeta. Abia aștept!
Ingrediente pentru 10 - 12 brioșe
- 80 grame unt moale 82% grăsime
- 40 grame zahăr
- 20 grame zahăr vanilat
- 30 grame sirop de agave
- 2 ouă
- 20 grame lapte
- 120 grame făină
- 3 grame praf de copt
- 3 grame sare
- 50 grame nuci măcinate
- în plus, pentru decor jumătăți de nucă
- 50 grame unt moale 82% grăsime
- 10 grame zahăr vanilat
- 25 grame zahăr pudră
- 100 grame cremă de brânză
Preparare brioșe cu nuci și cremă de brânză
- Se preîncălzește cuptorul la 175 grade Celsius.
- Se pun formele de hârtie în tava de brioșe.
- Am mixat untul moale cu zahărul tos și cel vanilat până a devenit cremos. Am încorporat pe rând siropul de agave și ouăle. Apoi și laptele.
- Am amestecat făina, praful de copt și sarea. Le-am înglobat în compoziția de unt.
- La sfârșit am adăugat nucile și am amestecat ușor.
- Am distribuit aluatul în formele de brioșe.
- Am copt 20 - 25 minute brioșele la 175 grade până au trecut testul scobitorii.
- După 5 minute am scos brioșele la răcit pe un grătar.
- Cât brioșele s-au copt am pregătit crema. Am mixat untul cu zahărul și apoi cu crema de brânză.
- Am pus crema într-un poș cu dui stea și am decorat brioșele. Am ornat fiecare brioșă cu câte jumătate de nucă.
- Brioșele nu sunt dulci, dar în combinație cu crema de brânză sunt delicioase. Crema este fină și aromată, brioșele sunt pufoase și moi.
ALTE MENȚIUNI
- În rețeta originală erau 60 grame zahăr brun și un plic de zahăr vanilat. Pentru că folosesc zahăr vanilat la pachet de 250 grame, care este mai puțin aromat decât cel la plic, am adăugat 20 grame.
- 60 mililitri sirop de arțar i-am substituit cu 30 grame sirop de agave. Siropul de agave poate fi înlocuit cu aceeași cantitate de miere. N-am găsit care este proporția de substituire cu sirop de agave a celui de arțar ș-am ales să-l înjumătățesc. Data viitoare cresc puțin cantitatea de zahăr și renunț la îndulcitorul cu agave. Are gust neutru.
- Crema de la sursă presupunea: 100 grame cremă de brânză, 50 grame unt moale, 250 grame zahăr pudră, 2 linguri sirop de arțar.
- Temperatura de coacere recomandată era 170 grade Celsius (ventilație 150 grade ), timp de 20 minute.
- Am obținut doar 10 brioșe cu baza de 5 centimetri, față de cele 12 ale cartonașului.
________________
Alte rețete de brioșe, peste 40, sunt adunate AICI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu