Toate filele de șomaj mi-s în fapte bilețele din borcănașul cu fericire. Am vrut doar să încadrez distinct bucuriile pe care nu le-aș fi căpătat de eram cu normă de muncă și program fix de lucru.
UN CĂȚEL PE NUME CIOLOȘ
Îl cheamă Tailorică, nu am idee de ce bunica îl ocărăște cu Cioloș. Este un bulldog francez în vârstă de 3 ani.
După multe zile de epuizare fizică am ajuns, într-un final, și la țară. Unde taman ce se tăiase porcul, deci treabă Mărie cât pentru șapte zile întregi. Aveam disponibilă fix una.
Și cum naiba să mă joc cu Tailorică și să macin porcul?!
Păi, fu simplu: c-un picior masam patrupedu și cu două mâini roboteam râtosu. Sigur, pentru domnișoru, fu prea puțină atenție drept pentru care o amiază întreagă m-o provocat la fotbal. Stadionul era cel mai grozav dintre toate, curtea bunicii împodobită de madama toamnă, deci nu prea l-am refuzat.
Să mă las atacată de piticu ăsta fu o relaxare în raport cu îmbrățișările uriașului nostru care nu doar că mă poate trânti, dar orice atingere a sa îmi rămâne amprentă vineție pe corp vreme îndelungată.
__________________
Episoadele anterioare ale seriei:
Ce simpatic este ♥♥♥
RăspundețiȘtergereEu musia imi rezerv o jumatate de ora/zi doar pentru Pufos, asta in afara de cele dua plimbari "romantice" obligatorii :D Daca nu ma joc cu el ma pufaie si ma trateaza cu spatele :)) Pai ce, deaia si-a luat om? Sa nu se joace cand i se cere? :D
Fericit, Pufică! La noi și Veve și Rita primesc mult mai puțină afecțiune/atenție/implicare decât au nevoie. Din fericire, Ritei i s-au înmulțit plimbările de când am început munca și vine cu Bogri să mă ia de la laborator. E atât de fericită că sare doi metri pe ferestrele cu torturi.
RăspundețiȘtergere