Pentru că o văzut cât de puțini îmi sunt banii după cele trei torturi dăruite aniversaților familiei, mama o decretat: mie nu-mi faci tort! Săraca o presupus că voi pricepe din ordinul ăsta că am interzis la dulcegării. Eu am înțeles ce mi-o convenit, adică am mână liberă pentru orice dulce care nu-i tort.
Păi dacă tot n-am avut alte opreliști, mi-am programat câte-n lună și-n stele. N-am învățat după atât de multe eșecuri să-mi limitez apucăturile astea.
Pentru astăzi, prima parte a misiunii 59 mama. De mă citiți adesea nu cred că sunteți surprinși de vestea că de am avut interzis la un tort, m-am prezentat cu două prăjituri.
N-am testat mai nimic nou, vroiam șansa de a repeta a doua oară glazura oglindă și de a mă juca, tot a doua oară, cu minicupolele.
Ideea nu a fost proastă, doar n-am știut unde să mă opresc.
Am montat prăjitura în tava mare de cozonac, 10x30 centimetri și să explicitez secțiunea:
- blat fără făină, cu ciocolată și pișcoturi de șampanie, n-o fost cea mai grozavă alegere folosirea taman aci a pișcoturilor
- cremă de vanilie cu ciocolată albă și frișcă
- cupole din cremă de marshmallows cu ciocolată neagră și pandișpan - de foloseam doar jumătăți n-aș mai fi avut așa aglomerare de elemente
- glazură oglindă galbenă
- flori din fondant Dr Oetker
Am făcut prăjitura în 3 zile, dar se poate realiza în aceeași zi de aveți multe ceasuri la dispoziție.
1. CUPOLE DIN CREMĂ DE MARSHMALLOWS ȘI CIOCOLATĂ NEAGRĂ
Nu am avut crema în plan. Exact în ziua facerii Ana mi-o reamintit de marșmaloasă și m-am sucit.
Au fost 22 de cupole, pe care inițial nu le-am putut scoate din matrița unsă cu ulei, așa că după 10 ore de stat la congelator, le-am scos pe toate și le-am montat din nou. Cu ce o rămas pe matriță nerecuperat și cu ce mi-am lins io de pe dește, a doua oară am mai avut cremă pentru jumătate din ele, mai exact 12 bucăți.
Scriu cantitățile pentru 22 de bucăți, niciodată nu strică să fie mai multe:
- 40 grame marshmallows
- 15 grame unt
- 65 grame ciocolată neagră, fu cu 70% cacao, Delica Dore de la Profi
- 15 mililitri apă fierbinte
- 70 mililitri frișcă lichidă
Am pus toate ingredientele făr de frișcă într-o cratiță cu fund dublu și la foc mic am lăsat amestecul pân s-o topit bezelele și ciocolata. Am omogenizat c-o spatulă ș-am lăsat la răcit. Am bătut frișca ș-am încorporat-o ușor în ciocolata răcită.
Am turnat crema în matrița de popcakes acoperită cu folie. Asta după ce varianta cu ulei n-o funcționat perfect ca la jeleurile din căpșuni. Din fericire, a doua oară, după o oră de stat la congelator au fost ușor de scos intacte.
Am turnat crema în matrița de popcakes acoperită cu folie. Asta după ce varianta cu ulei n-o funcționat perfect ca la jeleurile din căpșuni. Din fericire, a doua oară, după o oră de stat la congelator au fost ușor de scos intacte.
Pentru că am avut un rest de pandișpan, de la cea de a doua prăjitură, pentru câteva cupole am decupat discuri pe care le-am lipit atunci când crema era moale, deci au stat împreună la rece. Ho, ho, ho, ce-o să mă joc de acum cu varianta aceasta!
2. BLATURILE DIN CIOCOLATĂ
Nici pe astea nu le-am avut în proiectul dintâi, da-n ziua coacerii am citit la Olguța - ACI - despre ele și am vrut să le testez. Nu le-am reușit ca la carte, nu mi s-au bătut albușurile, dar și așa a fost suficient să mă dumiresc că e o rețetă minunată. Prea ciocolatos amar blatul pentru gustul meu și prea scump, dar pentru vreun eveniment îl refac. În pereche cu vanilata dulce combinația a fost una desăvârșită.
- 190 grame albuș - de la 7 ouă le-am adunat
- 3 grame sare
- 70 grame zahăr
- 190 grame ciocolată neagră 70% cacao fu
- 40 grame unt
- 40 grame gălbenuș - de la 3 ouă
- 6 pișcoturi
Pentru tava mare de cuptor, 27x30 centimetri, am înmulțit cu 2,5 doza Olguței care era pentru tava rotundă de 18 centimetri.
Am topit pe baie de aburi untul cu ciocolata și după răcire am adăugat gălbenușurile. Am mixat albușurile cu sarea, apoi cu zahărul pân am obținut teoretic o spumă fermă. Ziceam că m-am împotmolit la faza asta. Am adăugat în ciocolata topită câteva linguri din bezea pentru a obține o compoziție curgătoare pe care am încorporat-o ușor în albușurile bătute. Am întins blatul în tava de copt acoperită cu hârtie, am așezat pe jumătate pișcoturile și am copt 20 minute în cuptorul preîncins.
După răcire am decupat două blaturi pentru tava de cozonac, baza mare am ales-o pe latura cu pișcoturi.
3. CREMA DE VANILIE
- 3 gălbenușuri- 200 mililitri lapte
- 90 grame zahăr
- 20 grame amidon
- 135 grame frișcă bătută
- 60 grame ciocolată albă
- 115 grame unt 82% grăsime
- extract de vanilie
Am amestecat gălbenușurile, laptele, zahărul, amidonul și le-am pus într-un ceaunel pe foc mic. Am amestecat continuu pân la-ngroșare când am oprit focul și adăugat ciocolata bucăți mici. Am omogenizat pân la topirea completă a ciocolatei și am lăsat la răcit. Untul la temperatura camerei l-am mixat și i-am adăugat treptat din budinca răcită. La final am adăugat frișca bătută și vanilia.
Am stricat crema asta adăugînd un rest de la prăjitura a doua, revin cu ea peste o altă săptămână. Nu s-a întărit, am ținut-o la congelator s-o pot poza, dar pân la mama, după 4 ceasuri de tren, a fost ca o înghețată topită pe toți pereții vasului în care am transportat-o. Eu iubesc crema asta în oricare stare s-ar prezenta. De aia e în toate dulcegăriile de 3 luni încoace și va mai fi.
4. GLAZURA OGLINDĂ
- e tot AIA de la prima-ncercare. Acum am reușit-o mult mai bine, tot neperfect, dar insist. 20% din doză am pregătit acum. Probabil voi dizolva separat gelatina.
5. DECORAȚIUNI
- bombonele cu cacao și flori din fondant colorat în galben.
ASAMBLAREA
- am acoperit cu folie tava de cozonac și am așezat primul blat, cel fără pișcoturi
- am turnat 1/3 din crema de vanilie
- am așezat cupolele câte două suprapuse
- le-am acoperit cu restul de cremă - pe cât s-a putut căci a fost mai puțină decât trebuia
- am așezat blatul cu pișcoturile peste cremă - asta înseamnă că le-am presat pe cupole, deja mă luase cu lacrimi gândul la ce varză va fi în secțiunea mea cu pișcoturi
- după ce am lăsat o noapte prăjitura la rece, am răsturnat-o și pentru că blatul era rupt, am porționat-o în miniprăjituri
- am acoperit blatul cu glazură oglindă galbenă
- am lipit decorațiunile, care decorațiuni au ajuns la mama una cu glazura, deci topite integral
Revin cu emoțiile aniversatei în episodul doi, acuș mi-i imposibil să mai scriu. De 3 zile îs pe făr de zahăr și nu m-o ispitit niciuna din vitrinele pe lângă care am trecut în ceasurile astea cu interdicții cum o fac propriile-mi vorbe.
La multi ani mamei tale!!! Este o norocoasa sa te aiba si sunt sigura ca stie asta :)
RăspundețiȘtergereȘtie, n-are cum uita, mai fac câte-o boroboață de asta să-i fiu certitudine :)))
Ștergere