N-am întâlnit pân la T. un om care să-mi reziste tuturor ispitelor dulcegăroase. Aşa se
face că atunci când a rostit “ nimic dulce pentru mine?!” şi după ce mi-a
confirmat că nu aud voci care rostesc dorinţe împotriva voinţei sale, am
schiţat un plan desfăşurat pe 5 zile pentru Cutia misterelor care să se
sfârşească cu satisfacerea dorinţelor
domnului. Cum în prima zi a aterizat
o comandă de tort postos, am sucit toată planificarea misterioasă.
Pentru că prea eram
încântată de ultima izbândă, tortul bunicii, pe ea am repetat-o oarecum
identic. Tortul este asamblat tot în cratiţa de 22 cm, a cântărit 2,15 kilograme.
BLATUL
Am făcut nu două
foi de blat, ci trei, respectând reţeta iniţială. Repet că este unul dintre cele mai faine blaturi, înfoliat şi păstrat în frigider se umezeşte puternic, în combinaţia finală probabil că cele mai multe voturi ar fi pentru e însiropat! Nu e!
CREMA DE COCOS
Am împărţit crema iniţială la două straturi. Exact reţeta de la primul tort, cu diferenţa că la
jumătate din cremă am adăugat 150 grame de pepene şi piersici scurse din
dulceaţă şi nu acele nuci.
Revin cu reţeta pentru
dulceaţă la Cutia
misterelor, căci pentru ea am pregătit-o. E o combinaţie foarte interesantă, aroma cocosului le domină pe cele două, ananasul posibil să fie mult mai compatibil. De testat.
GLAZURA
Pentru glazură am
eliminat oarecum din neajunsurile pe care le-am avut la prima încercare,
ciocolata neagră casanta care mi-a distrus toate porţiile. Am topit ciocolata
de astă dată cu o linguriţă de miere şi o lingură de unt cocosos păstrat de la
conservele pentru cremă. Şi aceasta s-a întărit instant, dar cum am avut un
strat foarte subţire, din doar 80 de grame ciocolată, faţă de 150 iniţial,
porţiile s-au tăiat perfect. Ceea ce de astă dată fu problematic: o lipsit luciul cu desăvârşire. Aşa că a trei oară va trebui să adaug şi ulei.
DECORARE
Decoraţiunile sunt din fondant, care nu ştiu cum se obţine din amidon şi glucoză, făr de gelatină, deci
de post, dar aşa scrie pe etichetă.
Nu public tortul Anei după care m-am inspirat pentru flori. Spun doar că era simplu, delicat, elegant, exact ce n-am reuşit eu.
Nu-mi place să
scriu înainte de a primi reacţiile oamenilor cărora le-a fost dăruit tortul, dar de
aştept asta trece postu. Oricum, e o reţetă minunată care e musai de-ncercat
şi-n nepost! Atât de minunată încât mi-a răvăşit tot ceea ce gândisem pentru
misterioasă. Revin săptămâna următoare cu răspunsul meu pentru defilare şi apoi
fug în vacanţă.
N-am scris cantităţi pentru minitorturi, căci n-am habar. Le-am pregătit pentru T.
pe ghicite, pe principiul îmi trebe 100 grame de cremă şi un blat.
Arata tare bine torturile tale......produsele de post sunt mai greu de facut:-) :-) :-) :-) :-) si trebuie apreciate ca atare. Ana
RăspundețiȘtergereRezultatul mi-o întrecut aşteptările, care drept e că nu erau deloc mari:)
ȘtergereL-ai dat pe brazda pe domnu? :D
RăspundețiȘtergerePrea lauzi tortul asta, de mai ca-mi vine sa-l incerc si eu :D Ia sa ma uit sa vad daca merge dukanit ori ba :D
Nu s-o fabricat versiunea T. devorator de dulciuri. Îl necăjesc doar, în fapt îl admir enorm pentru voinţa cu care îşi struneşte poftele. Ieri, când am trecut pe lângă un Pambac, mi-am cumpărat 5 macarons, îl îmbii şi pe T. cu d'alde "mmmm, ce bunăciuni!", la care răspunsul fu "cum poţi gusta porcăriile astea când acasă ne aşteaptă postosu ?!".
ȘtergereSi n-a zis bine? :D Nici eu nu-ti inteleg obsesia pentru macaronsi. Eu n-am gustat si nici nu ma atrag sa-i incerc :D
ȘtergereN-am o obsesie, doar un fix, mi se par unele dintre cele mai delicate dulcegării. Iară Pambacul îl vizitez în interes de analizat concurenţa :))))))
Ștergere