vineri, 21 septembrie 2012

Rulouri dulci

Asta cu rulouri dulci e un alint,  ca să nu le scriu pe nume lor lung din buletin: rulouri (sau cornete) din aluat fraged,  umplute cu cremă de lămâie or de cacao.

Pentru că doamna D. face cele mai bune rulouri din lume, multă vreme am căutat formele cu care să le pot coace-n casa mea. Sigur, ele-s găsite-n Selgros c-un an în urmă.  Amu e a doua oară când le pregătesc, așa de mare trebuință aveam de ele. 

Prima dată, în postul Paștelui, fură din aluatul fursecurilor cu borș  umplute cu  halva.  Postoase, da' bune!

Astă dată, cu rețeta dictată de D.  pe telefonul cel stricat, le-am dorit pentru  culesul strugurilor la Oreavu. N-or ieșit toate perfecte, habar n-am din ce cauze.  Unele minunate, zvelte, netede.  Altele zgribulite, balonate.  Din același aluat, pe aceleași forme.



Pentru 40 buc:
- 250 grame margarină rece ( o fi ea moartea, da' mie-mi place foarte tare în prăjituri; D.  o dictat 300 grame de  untură/osânză și pentru data viitoare chiar o să caut să-i respect rețeta perfectă — 250 grame de unt 82% grăsime, pentru cine fuge de margarină) 
- 3 ouă
- 200 grame zahăr + 1 plic zahăr vanilat
- 100  ml lapte
-  850 - 900 grame făină
- 2 plicuri  praf de copt (ale mele  fură  cu şofran; D.  o zis să le fac cu amoniac)
- 1 praf sare

Am frecat margarina cu zahărurile și sarea.  Am adăugat  ouăle și laptele, iar la final am cernut făina şi praful de copt. Le-am frământat până am avut un aluat omogen și pereții vasului au rămas curați.  Se întâmplă repede asta. Important este să nu se mai lipească aluatul de degete.

Imediat am întins foaie subțire, am tăiat fâșii,  am rulat.  O să verific de-i vro diferență de-l țin juma' de oră la rece înainte de modelat. Le-am copt câteva minute pân la rumenirea părții aflate în contact cu tava.

Pentru cremă am folosit rețeta lui D. cu cacao şi pe cea cu lămâie a Cristinei.


Eu am umplut 15 cu cacao şi 25 cu lămâie.

Pentru rulourile cu cacao:
- 2 gălbenușuri le-am frecat cu esență de rom,  100 grame de zahăr și un praf de sare;
- 500 ml lapte am turnat peste gălbenușuri, apoi 4 linguri cu vârf de amidon (aprox. 90 grame) și cacao 2 linguri pân s-a colorat bine compoziția;
- compoziția astfel obținută am pus-o în ceaunel, la foc mic,  să se-ngroaşe. Am amestecat continuu cu telul;
- am lăsat-o la răcit.


Pentru crema de lămâie - crema Crisei 
- 200 grame de unt la topit-ntr-o tigaie, adăugate 4 linguri de amidon, tot cu vârf, când acesta a absorbit untul am turnat 1 litru de lapte și 4 linguri, făr de vârf, cu zahăr. Le-am lăsat pe foc mic să se-ngroaşe, când s-a-ntâmplat şi asta am turnat zeama de la o lămâie şi coaja ei rasă.

Coaja de la o a doua lămâie am folosit-o pentru decorat capete de rulou, adică am pensulit cu miere şi apoi tăvălit prin răzătură. Năcazul e că se închide repede la culoare şi se usucă, indicat deci să se împodobească în momentul servirii.


Îs tare spornice,  se coc foarte repede, 10 minute tura, apoi crema și ea e aproape instantă, de voi reuși să-mi cumpăr păstaie de vanilie, le refac mai repede de juma de an:) Au neajunsul că nu-s la fel de gustoase imediat după umplere. Este nevoie de timp pentru ca ruloul uscat să se înmoaie de la cremă. Pe de altă parte, cornetele pot fi coapte înainte și păstrate neumplute mai multă vreme. 

2 comentarii:

  1. He he! Ti-a iesit crema :D
    Faine rulourile astea!
    Data viitoare sa respecti TOATE indicatiile date de doamna D, ca stie ea de ce ti le-a dat :)

    RăspundețiȘtergere
  2. De nu cantareai pentru mine special faina din lingura ta nu-mi iesea nici data asta, io le puneam far de varf, deci pe jumate:))Multumesc iara!
    Cat despre untura din reteta, io nu mananc carne, la prajituri imi dau dezlegari osanzoase:))

    RăspundețiȘtergere