Zambetania: PERSUASIUNE * MĂNĂSTIREA NORTHANGER

De ce astă carte

În vacanța de Paște am rămas făr de cărți. Pornisem la drum cu trei bucăți, pe care le-am gătat repede. Așa am ajuns să-mi aleg din biblioteca lu' frate-miu două volume pe care le vedeam întâia dată. Ambele-s publicate în colecția Jane Austen a editurii Adevărul. 5 titluri fură-n setul complet.

Le-am plimbat în luna mai, apoi le-am pitit acasă-n traiste ș-am mai dat peste ele acuș când toate cărțile se mută-n teancul neterminatelor. Se reportează Rațiune și simțire, cel de al doilea volum împrumutat, pentru alte vremi. Mi-s deja prea plină de astă scriitură.

*** Despre două romane mici ș-o singură temă mare

N-aș fi crezut că pot citi cu atâta bucurie o poveste făr de dialoguri, doldora-n descrieri. Vorbesc despre Persuasiune. Căci Mănăstirea fu pe același tipar, dar m-o biruit.

N-am citit la viața mea Jane Austen vreo 30 de ani. Mândrie și prejudecată e una dintre cărțile favorite ale lui G. și mi-am zis s-o văz. Atât de tare m-o impresionat prima lectură încât i-am uitat repede finalul ș-am mai recitit-o doar pentru a-mi adeveri uitucenia. La a treia citire mi-o plăcut mult căci abia atunci s-o nimerit într-o etapă a vieții mele propice ei (firește că nu mai țiu minte ce anume trăiam, ceva din urmă cu vreo 7 ani).

Cu c\'iva ani ]nainte, Anne Elliot fusese o fată foarte drăguță, dar înflorirea ei se terminase repede; însă, chiar și când era la apogeu, tatăl ei găsise puține lucruri de admirat la ea (atât de diferită era de el, cu trăsăturile ei delicate și ochii negri și blânzi), iar acum, că se ofilise și slăbise, nu găsea la ea nimic demn de stima lui. Nu nutrise niciodată prea multe speranțe, iar acum nu mai avea niciuna, să-i citească numele pe vreo pagină din lucrarea lui preferată.

Anne e o tânără de secol XIX îndrăgostită taman de flăcăul a cărui situație materială nu corespunde exigențelor familiei. Anii trec, Anne nu mai e atât de tânără, avea 19 ani când fusese obligată să-l refuze pe Frederick Wentworth. Vin următoarele cereri în căsătorie cu mai bune premise financiare. Vreo opt ani se duc până eroina, la 27 de ani dară, îl regăsește pe domnul abandonat. Telenovela-i gata! E căsătorit? A uitat-o? Dimpotrivă?

M-o ținut cu sufletul la gură scriitura. Am citit cu nesaț despre toate balurile, câmpurile și mesele pe unde-și face Anne Elliot veacul. Nu-i multă acțiune spectaculoasă, spre deloc, dar personajul feminin e fermecător. Nu-i prea frumoasă, ba chiar urâțică, foarte tânără nu mai este, dar e atât de cinstită cu ce simte și ce gândește... N-ar avea nicio problemă de adaptare timpurilor ăstora. De fapt în primele 100 de pagini nu se găsesc decât descrieri de personaje și locuri, abia apoi trec cei 8 ani și parcă narațiunea capătă ș-olecuță de ritm. Datorită personalității lui Anne, foarte diferită de cea a femeilor lângă care trăiește, aproape că n-am priceput de ce romanul se numește Persuasiune. Ea avea puterea să gândească folosind propria minte și să decidă conform acesteia, da-n lumea în care trăia regulile erau exact pe dos: banii vorbesc, familia decide, supușenie, supușenie.

Persuasiune este ultima nuvelă a lui Jane Austen (a terminat-o cu un an înainte să moară și a fost publicată postmortem ca și Mănăstirea Northanger), cea în care adună multe dintre elementele propriei povești de dragoste. Eu după ce i-am citit doar 3 titluri, mi se pare că-s identice: un el, o ea, niște problemuțe, sfârșit. Vizite dimineața - amiezi de lectură - serate dansante - final fericit.

Mănăstirea Northanger avea toate datele să fie peste Persuasiune. Asta de-ar fi fost vorba despre un film, unde oricât ar insista regizorul pe dansul unei frunze-n vânt, câte-o treabă mișcătoare tot tre să mai dea personajelor. Acțiunea se petrece pe doar câteva pagini de la final și-i a dracu de frustrant drumul pân la ele. Probabil că de n-ar fi venit imediat după Persuasiune, altele mi-ar fi fost resursele și cu totul alta receptarea.

Catherine Morland nu doar că citește foarte mult, dar e atât de impresionată de evenimentele din romanele pe care le lecturează încât și le imaginează ușor în propria viață. Nu-i mai știu vârsta, dar era tot o domnișorică a la Jane Austen.

...Catherine a fost mulți ani la fel de ștearsă ca ceilalți. Avea o siluetă ciudată, slăbuță, o piele bolnăvicioasă, fără culoare, păr negru lins și trăsături ascuțite - cam asta ca să vorbim despre fizic, iar mintea îi părea la fel de nepotrivită pentru a fi o eroină. Îi plăceau toate jocurile băiețești și prefera să joace crichet în loc să fie atrasă de păpuși ori să facă alte fapte bune de-ale copilăriei, cum ar fi să adăpostească un alunar, să hrănească un canar ori să ude o tufă de trandafiri.

Când Catherine e invitată la mănăstirea Northanger, asta pe ultimele câteva pagini ziceam, pân acolo pustiu, de generalul Tinely și de fiul său Henry, imaginația i-o ia razna către o poveste plină de mister. Considerând că, datorită lecturilor citite, deține cunoștințele necesare dezlegării misterului pornește o anchetă. Zile mai târziu e izgonită de la mănăstire. Motivul? Ce se întâmplă cu Henry? Ce va alege Catherine? Încă o telenoveluță plină de suspans.

Glumesc, am fost atât de pornită pe cartea asta care m-o lăsat făr de energie pentru orice altceva încât nici nu mi-am dat seama că de m-aș fi relaxat la timp întreaga lectură ar fi fost o bucurie. Așa fu doar încrâncenare și d'ale lui las că te dovedesc eu pe tine pân la capăt.

Despre steluțe

Fu chinu naibi să ajung la capăt cu ăst volum ziceam. Am citit Persuasiune, adică toate cele 250 de pagini, într-o noapte. Apoi alte multe seri și dimineți m-am chinuit cu Mănăstirea Northanger.

Pentru steluțe am făcut o medie între cele patru ale primei părți și cele două ale Mănăstirii ș-am rămas cu trei pentru întreg volumul.

Este de departe o carte recomandată fanilor Jane Austen. N-aș paria că-s prea mulți ceilalți care la final vor sări cu 5 inimioare.

Persuasiune; Mănăstirea Northanger - Jane Austen, editura Adevărul Holding, 2011, 495 pagini.

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:

* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

_________________________

În 2021 am mai citit și scris despre:

2 comentarii:

Cristina's World13 septembrie 2021 la 11:24
Am cautat pe Goodreads sa vad ce parere am avut eu despre Persuasiune. Stiam ca am citit-o, imi aduceam aminte perfect coperta, stiam de la cine am imprumutat-o, dar nu-mi aduceam aminte nimic despre poveste si personaje si nici despre impesia pe care mi-a lasa-o.
Se pare ca nu am avut cuvintele acasa atunci, pentru ca in afara de notarea cu 3 stelute nu apare nimic altceva de la mine in dreptul ei. Foarte ciudat :)
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri

Adăugați un comentariu

luni, 13 septembrie 2021

PERSUASIUNE * MĂNĂSTIREA NORTHANGER

2 comentarii: