Nu există Dumnezeu

O priveam în dimineața aia cum își împletește degetele. Era cătrănită. 

Are unghii frumoase, întotdeauna i le-am admirat. Îs mai mereu curate, lucioase, nescurte. Are pielea transparentă, fiecare venă își dă-n vileag traseul. De le-aș atinge, ar fi fierbinți. 

- O să mor, mamă, de data asta chiar o să mor!

- De data asta de ce o să mai mori, bunico?! O-ntreb râzând deși mi-i tot mai greu să mă prefac că-n fulgerele din ochii ei nu-i ură, d-aia cruntă, care-mi ridică peri pe șira spinării.

- Astă noapte ne-o furat găinile! Crăpa-l-ar Dumnezeu să-l crape!

- Minunat! E post! O să adune o grămadă de păcate înfruptându-se din găinile noastre!

- Lua-l-ar pământul să-l ia! De ce nu le-o furat astă primăvară?! M-o lăsat pe mine să mă chinui să le cresc toată vara și toată toamna și acum le-o dus direct în tigaie! Aruncă bunica venin în toate direcțiile probabil de supărare că nu va ajunge la ea un săru mâna pentru masa cea gustoasă!

Știu că va urma jelania cu nervii care se ridică din vârful degetelor de la picioare până-n creștet, apoi o va lua durerea de cap, după aia nu va mai vedea bine ca să termine apoteotic cu eu nu mai am pentru ce să trăiesc, toată truda mea s-o dus. 

Încerc un atac pe toate flancurile.

- Chiar nu-nțeleg care-i necazul, acum tăiem porcul, nu vei muri de foame. De mori de supărare, te-ngropăm cu porc, deci iară nu vei muri de foame. O furat probabil două găini din douăzeci, ai fi de râsul satului să mori din asta. Ș-apoi abia te-ai spovedit, tare aș vrea și eu să aud ce are părintele de zis la atâtea blesteme de le arunci în lume cu toată inima. Eu de aș fi Dumnezeu toată ziua te-aș încerca cu de astea, ca luată cu ele să te trezești c-o trecut o sută de ani și n-ai murit. 

- Dumnezeu nu există, mamă! Cum ar răbda el ca truda mea...  Dumnezeu nu există! urlă ea cu furia pe care o aveam probabil în copilărie când soră-mea-mi fura vro jucărie și-n secunda doi o altoiam cu dacă am numărat pân la cinci și nu ai adus-o-napoi, în vecii vecilor nu mai ești sora mea.

*

E seara aceleași zile în care hoțul de găini mi-o omorât bunica prin fapta lui mișelească și din asta direct pe Dumnezeu. O sun pe Miliana, deși anticipez toată nesperanța și neputința pe care mi le  va transmite pe calea undelor, ca de fiecare altă dată de când Cutia misterelor a lăsat-o-n viața mea.

- Vreau să mor, Maria! E musai!

Știu ca-ncercat în repetate rânduri musai-ul ăsta și-s făr de cuvinte pentru că oamenii, unii, nu au dreptul să moară la cerere.

O ascult un ceas, bocind cu sughițuri la fiecare nou negru, arunc două, trei zâmbete care nu aterizează pe conversație fertilă, în rest, tac.

- Singură, singură sunt. Să-ți povestesc cât de umilită sunt la spital și cât îmi este de greu?! Hai, să-ți zic cum m-a prădat îngerul de fată pe care l-am avut în gazdă! A plecat și cu cardul de sănătate, Maria! Să-ți spun că am de făcut pomana de trei ani ori eu nu am voie să car mai mult de juma de kil? La etajul ăsta nu mai locuiește nimeni. Hai să-ți povestesc ce s-a întâmplat după zece ani de judecată pentru pădurea aia. Deci, Dumnezeu nu există! Vrei mai multe dovezi?!

- Nu știu de există or ba la grămadă pentru toți. nici nu-mi pasă! îndrăznesc să-mi expun teoria care mă bântuie din zorii ăia. Pentru mine nu există, or eu am toate motivele să fiu fericită. Nu-l simt în inimă, doar îl țiu împăiat pentru minte. Îl scot de la naftalină pentru a-mi distruge temerile cele mari și pe cele mici,  dar nici pentru mine nu există! L-am întâlnit în alți oameni, acolo era preaviu. În oameni atât de frumoși, încât cu siguranță îs după chipul și asemănarea Sa.  

- Nu există, Maria! Aia e doar iubire, ce zici tu pe acolo. 

- În asta chiar cred, de-ar exista un gram de iubire pentru noi înșine și încă unul pentru aproapele, am fi catralioane de dumnezei! 

- Dar nu există astea!

- Așa e, din păcate nu există!

______________

Gata, vacanța! 

Am de scris și cu multe zâmbete, dar cumva am vrut să scap repede de povestea asta care mă cam bântuie încă.