marți, 1 aprilie 2014

Tort de post cu lime şi cacao




Grozav îmi place să defilez cu torturi din anii trecuţi pentru un acelaşi aniversat.
Din păcate, de astă dată, lista e scurtă, e doar al treilea an.
Primul tort, cel din 2012,  e în premieră pe zambetania şi asta doar pentru că o fost atât de reuşit  încât l-am livrat în formă, altfel risca s-o ia la vale. Amu am aflat c-o fost inedit, toată lumea s-o autoservit direct din cadrul în care fusese asamblat.



Cel din 2013 cu lapte de cocos, o minune de tort de care-s tare mândră şi azi. Decoraţiunile din pastă de zahăr, de frupt, au fost dăruite separat.




Şi 2014, nu cel mai frumos, dar unul dintre cele mai gustoase. N-am avut dispoziţia necesară pentru a duce la final decorarea pe care o gândisem: crenguţe din zahăr ars pe care să lipesc floricele din coji de portocale şi lămâie confiate.


Iniţial cererea fu de  "identic cu cel de anu trecut". Dar cum nu s-o găsit nuci de cocos pentru identic, m-am jucat diferit cu laptele de soia.


Blat cu fulgi de cocos pentru tava mare a cuptorului de aragaz:
-          250 gr făină
-          100 gr fulgi de cocos
-          150 gr zahăr pudră
-          100 ml ulei
-          300 ml lapte de soia
-          5 gr praf de copt
-          un praf de sare

Am mixat toate ingredientele într-o compoziţie omogenă, am turnat-o în tava acoperită cu hârtie de copt. 15 minute o durat coacerea în cuptorul preîncins. O ieşit un blat minunat, dens, pe care-l voi folosi şi la torturile de frupt.


Blat cu cacao:
-          150 gr făină
-          15 gr cacao
-          250 gr zahăr – cred că voi folosi doar 150 la blatul următor – se caramelizează pe fundul foii,  este foarte bun la gust însă e un blat fragil şi tare greu de manevrat – mă şi mir că anul trecut nu mi-am dat seama după 3 blaturi arse că zahărul e vinovatul principal
-          130 ml ulei
-          5 gr praf de copt
-          esenţă de rom
-          150 ml apă minerală
-          un praf de sare


Toate ingredientele cu excepţia apei minerale se amestecă bine, se toarnă apa şi se mixează scurt la viteză mare până se omogenizează compoziţia. Iară turnată în tava mare a aragazului, 20 de minute fură de trebuinţă pentru coacere.

Blat cu nuci, amu l-am pregătit prima dată ca să nu-l repet pe cel cu cacao, doar am înlocuit făină cu nuci măcinate:
-          100 gr făină
-          100 gr nuci măcinate
-          250 gr zahăr – am folosit 200 tocmai pentru că am văzut efectele la cel cu cacao, dar un strat caramelizat tot fu , aşa că testez cu 150
-          130 ml ulei
-          5 gr praf de copt
-          răzătură de lămâie şi portocală
-          150 ml apă minerală
-          un praf de sare




Amestecate toate făr de apă, adăugată apa şi mixate repede, coapte în tava mare.
E o minune de blat, aromat datorită cojilor răzuite, mi-o amintit de umplutura de la turtele de Crăciun. S-o-nsiropat atât de grozav încât nu l-am mai putut desprinde de pe farfurie să-l livrez pe suport de tort cu fundă. L-am expediat în farfurie, bine că nu fu în aia accidentata.

Crema cu lime – pentru un tort rotund cu diametrul de 26 cm:
-          400 ml lapte soia + 200 ml apă
-          50 gr zahăr pudră
-          50 gr fulgi de cocos
-          50 gr amidon
-          2 lime cu zeama şi coaja

Este crema cu fulgi de cocos de anu trecut doar că-n timp ce mă gândeam că n-am la ea esenţialul, laptele de cocos, iară ăsta de soia cumpărat e doar dulce şi atât, mi-am amintit că Tori m-o sfătuit să-l încerc diferit. Aveam 2 lime, gata diferitu!
Laptele cu amidonul, cocosul  şi zahărul la fiert, pe foc mic şi amestecând continuu pân la îngroşare, apoi coaja şi zeama de lime.

Crema cu ciocolata:
-          2 plicuri praf budincă de ciocolată or 15 gr cacao+60 gr amidon
-          400 ml lapte de soia + 200 ml apă
-          50 gr stafide
-          100 gr zahar
-          esenţă de rom
Prafurile, zahărul şi laptele pe foc mic la îngroşat, apoi stafidele şi romul.

Asamblare:
-          eu am făcut blaturile în tava mare şi le-am decupat – e o metodă care-mi convine, nu fac un blat înalt pe care să nu-l pot tăia orizontal ci foi subţiri câte am nevoie, nu tai margini şi rămân cu mai puţin decât am nevoie, pot monta minitorturi ca să am habar ce am predat
-          prima fu foaia cu nuci
-          apoi crema alba
-          blatul cu cacao
-          jumătate din  crema cu cacao
-          2 banane trecute prin zeamă de lime
-          restul de la budinca cu ciocolată
-           blat alb









Eu am copt cele 3 blaturi, am făcut prima cremă şi după o uşoară răcorire am turnat-o peste blaturi la asamblare, am pregătit şi cea de a doua cremă şi iară turnată. Folosind crema călduţă blaturile se autoînsiropează grozav. Ce nu mi-o plăcut la budincile astea că se fac ca răciturile, ţapene, nu-s cremoase, drept pentru care le voi drege cu margarină că n-o fi foc. Iară la blaturi se simţea uşor praful de copt, drept pentru care le voi repeta cu bicarbonat.



Am tot ţinut postarea aceasta pe loc pentru că mai e un tort de post în plan şi aş fi vrut să desăvârşesc reţeta.  Cum Irina are nevoie amu de ea, amu i-o dau.

De nu mai apare vro urgenţă, mâine defilez pentru Virtual Hug.

4 comentarii:

  1. Nici eu nu ma prea omor dupa budinca, dar de cand cu dieta asta minunata, budinca a devenit indispensabila :D
    Foarte fain ti-a iesit postosul asta! ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Era tare gustos, altfel pentru mine era un esec. Nu-mi place deloc ciocolata asta neagra, e intunecata si far de luciu (dar am descoperit pentru ea o matrita prin casa de care habar n-aveam, pentru frunze si trandafiri)

      Ștergere
  2. Drept la fix :-) , asta cautam si mi-ai servit-o pe tava:-) . Un tort de post cu muuultaaa crema, de abia astept sa-l fac. Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Abia aştept să-mi povesteşti ce grozăvie ai făcut. Spor la trebi!

      Ștergere