VORBEȘTE-LE DESPRE BĂTĂLII, REGI ȘI ELEFANȚI

• Dacă-i luni, scriu despre cărți. 

De ce astă carte

De regulă, îmi notez pe un bilețel în cărțile de le citesc cum am ajuns la ele. Aci n-am reamintiri. Probabil e din biblioteca lui frate-miu or posibil să mă fi atras titlul în librăria online. Despre vorbește-le... am fost atât de sigură că am scris pe Zambetania anul trecut încât nu mai am nimic în cap despre ea. 

E jale! 

**** Despre pasiuni mortale

O poveste imaginată pornind de la câteva date reale: ceva notițe-ntr-un jurnal, câteva scrisori integrate fidel, o invitație a sultanului pentru construcția podului peste Cornul de Aur, desenul lui Leonardo Da Vinci păstrat până-n ale noastre zile într-un muzeu din Milano și pare-se folosit la construcția recentă a unui pod în Norvegia. 

De la aste date, ziceam reale, pornește călătoria ce ne-o propune  Mathias Énard.   În 1506 Michelangelo este tocmit de  sultanul Baiazid al II-lea pentru a construi un pod peste Cornul de Aur. Schița lui Leonardo da Vinci, prea avangardistă pentru a putea fi realizată, taman ce  fusese respinsă. Cum relațiile cu Papa Iulius al II-lea sunt foarte încordate, să nu le zic altfel, pentru Michelangelo a părăsi Roma în favoarea Constantinopolului pare a fi soluția tuturor necazurilor. Abandonează dară construcția mormântului Papei rău plătitor, pentru a se dedica unui proiect ingineresc și mai complicat, el sculptorul. 

Cum cartea are doar 150 de pagini, în format mic și scris mare,  capitolele nu pot fi decât scurte. Totul e succint, clar, direct,  făr de-nflorituri și lălăieli inutile. E ca o schiță, prea puțin pentru imagini detaliate, dar suficient pentru a vizualiza ansamblul. Datorită modului în care este tehnoredactată, povestea se citește extrem de repede. De mai e și dublată de suspansul creat de scriitor în ceea ce privește rezultatul muncii lui Michelangelo, din două respirații ai și ajuns la capăt.

Veți adăuga frumusețe lumii, spune Mesihi. Nu există nimic mai maiestuos decât un pod. Niciun poem nu va avea vreodată această forță, la fel, nicio istorie. Atunci când se va vorbi despre Constantinopol vor fi amintite Sfânta Sofia, moscheea lui Baiazid și opera voastră, maestro. Nimic altceva.

Interesant pentru mine acum este să constat că nici nu-mi mai amintesc finalul cărții. Am alergat pe pagini pentru a descoperi soluția lui Michelangelo la provocarea pod - punte de legătură între două maluri diferite - expresie a bogăției și măreției imperiului - detalii culturale. Și după juma de an îmi amintesc zdroaba, nopțile, căutările, îndoiala ce-i sufocau actul creativ. 

Michelangelo are viziunea podului său plutind în soarele dimineții, atât de real, încât îi dau lacrimile. Construcția va fi colosală, fără să fie masivă, va fi delicată și puternică. (…) Un pod născut din noapte, împietrit în substanța orașului”. Așa și se prezintă, „două mâini așezate măreț pe valuri, două degete grațioase care se ating. Vizirul Ali Pașa e înmărmurit. Baiazid va fi încântat”.

Autorul mărturisește că romanele sale sunt întâi despre dragoste și aceasta nu lipsește din vorbește-mi despre... Chiar de-i sunt dedicate două, trei nopți și nici pagini mai multe, e emoție intensă culcușită-n ele. O Șeherezadă ș-o mie de nopți, așa-i cărticica asta. Nu avem doar multe fire ale poveștii, ce se pot oricând transforma în altele, mai mari, mai pline, ci și atmosfera specifică: mătăsuri, femei frumoase, aburi, alcool.  

Mi-o plăcut foarte mult titlul, iată-i și explicația:

Gloata se cucerește dacă-i vorbești despre bătălii, regi, elefanți și ființe fantastice; despre fericirea ce va veni după moarte, dacă-i vorbești despre lumina ce le-a păzit nașterea, despre îngerii care roiesc în jurul lor, despre demonii care-i amenință și despre iubire, iubire, această promisiune a uitării și a îndestulării. Vorbește-le despre toate acestea, si te vor iubi; vor face din tine egalul unui zeu. Dar tu, tu vei ști, pentru ca ești aici, în fața mea, tu, francul urât mirositor pe care hazardul l-a pus în mâinile mele, tu vei ști că toate astea nu sunt decât un val parfumat, după care se ascunde nesfârșita durere a nopții.

Despre steluțe

Poate prin vară am citit volumașul. Apoi m-am gândit că-i atât de frumos încât merită recomandat în cadrul proiectului special din decembrie 31 de povești pentru 31 de zile. Din cauze de moarte șocantă a unui om drag, am abandonat provocarea. Cum de am uitat de carte, nu-mi explic. Posibil deja-s prea bătrână. 

A fost odată, într-o țară-ndepărtată … Nu, nu o să-ți spun o poveste. Timpul poveștilor a trecut. Epoca basmelor s-a încheiat. Regii sunt azi niște sălbatici care-și omoară caii sub ei; a trecut mult timp de când nu le mai oferă elefanți prințeselor. 

Nici nu știu care-i penalizarea de o steluță. Mi-o făcut o poftă de Michelangelo, de-am și sărit să caut Agonie și extaz prin traiste. Am adorat, cu exact 20 de ani în urmă, romanul dedicat de Irving Stone lui Buonarroti. 

Cred c-am fost atunci ușor dezamăgită de puținătatea filelor, de faptul că s-o gătat foarte repede poezia-poveste. 

• vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți -  Mathias Énard, traducere din limba franceză Cristian Fulaș, Nemira, 2017, 151 pagini. 

⧭ Toate celelalte volume despre care am scris sunt îngrămădite ACI și DINCOLO. 

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele,  de n-aș fi atât de subiectivă:

*       cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

**    volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

***     cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

****  scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.