Tortul Anei

Că fu tortul tatei şi că l-am botezat Anei, e făr de contradicţie pentru mine.

Că-s uşor depresivă, ca să fiu blândă în diagnostice, am tot scris şi oi mai face-o la cărţi pe îndelete.  Ceea ce se traduce, minideprimarea adică,  prin nechef pentru meşterit fondantu'. Că pentru  25 mai şi 7 ani de Ştefănuţ mi-am asumat un tort complicat, ţine doar de propria-mi suceală. Astea-s premisele de la care mi-o pornit dragostea pentru torturile nedecorate, pe care le găsesc absolut spectaculoase, nu ale mele desigur, făr să presupună chinurile facerii de la fondant.

- C., tu ai mai intrat anu' ăsta pe zambetania să vezi cât mi-s de pozoasă amuş?!
- Mdea, pot zice că-s mai frumoase doar de le faci tot cu săpuniera, dar de ai schimbat aparatul foto să ştii că drumul e lung..
- Tot cu ăla fac, mă gândesc să-i sun pe ăia de la Provident să-mi urmez pasiunea ca-n reclamă, cine ştie poate că mă chemi să-ţi fac pozele de nuntă....

În mintea mea, ziua tatei era ocazia potrivită pentru testat blaturi şi creme noi, pân la urmă s-o nimerit doar o  cremă ne-ncercată, crema caramel, dar am aplicat câteva sfaturi nou nouţe de la Ana şi mi-s tare mândră de rezultate.

Tortul o fost montat în detaşabila rotundă de 16 centimetri, o avut  tot 16 înălţime şi fix 2 kilograme. E o combinaţie blat nedulce, pufos, uşor umed – caramel – vanilie – ciocolată  pe care ai mei au plăcut-o mult.  Ştefănuţ îl vrea pe Fulger fix în combinaţia asta. Da, în anul Domnului 7,  pentru domnişoru tot Fulger e vedeta, ca şi acu 2 ani, ca şi acu 3 ani, ca ş-acu 4, pentru 5 şi 6 n-aş putea jura că am dreptate.

Am copt 3 blaturi Tuxedo – pentru că sunt o grozavă din 3 doze identice am avut un blat de 3,5 cm grosime, unu' de 4 şi ultimul de 4,5 cm. Identice în sensu' că ăla la care se cam găta plicul ori cu praf de copt or cu bicarbonat primea toată cantitatea că doară nu era să mai plimb câte un gram iară la dulap.  Reţeta este aci şi aci pe zambetania, de astă dată am diminuat cantităţile proporţional pentru 2/3.

Am obţinut blaturi drepte, regulate, cum nu prea o văzut zambetania decât din greşeală în anii ăştia, motivele au fost:

-         Ana mi-o desenat cum să îmbrac tava în hârtie - este extrem de simplu şi foarte eficient în comparaţie cu ce rezultate aveam când foloseam o singură bucată mare de hârtie - am adăugat o schiţă la care Ana ulterior o venit şi cu varianta corectă, dar e relevantă pentru ce am io aci de demonstrat, cu legenda care-i aparţine cu tot.

Am greșit puțin pașii în poze.Deci:
Pasul 1: tai diametrul și inelul.
Pasul 2: ungi vasul cu grăsime.
Pasul 3: pui inelul presand  hârtia pe vas.
Pasul 4: pui ,, diametrul "și  presezi pe fund și laterale.
Chiar dacă blatul este lichid n-o să ai probleme.
Dacă ai hârtie siliconata  (cea bej) tiparele le poți refolosi, dacă nu taie 2 .

-         după ce blatul s-o copt l-am răsturnat cu partea ce o stat pe fundul tăvii în sus – mi-am amintit că aşa se făcea la laborator şi atunci partea bombată de nu dispare, măcar se reduce semnificativ.

-         tot Ana o găsit leac pentru incapacitatea mea de a tăia blaturile pe orizontală – am măsurat înălţimea blatului, 2 le-am tăiat în două pe verticală, cele de 4, respectiv 4,5 cm, iar cel de 3.5 cm l-am folosit ca prim strat al tortului final, deci am măsaurat cu linia fix la jumătatea înălţimii, am pus scobitori din loc în loc şi am tăiat perfect pe deasupra lor  cu un cuţit lung. 

Dacă pentru un blat de 16 cm am avut nevoie de 8 scobitori, de câte am nevoie la cel de 30 cm?!

După tăierea blatului în două fix pe  deasupra scobitorilor înfipte în lateral

Că linia la 2 cm avea mai mult de atât prin prisma capătului care nu e luat în calcule nu m’o dus mintea decât atunci când le-am descoperit că deşi tăiate la 2 cm unul dintre straturi era mai inalt cu juma de cm – diferenţa este insesizabilă în tortul final

Crema caramel  - Ana m-o trimis la reţeta Lissei, aci, io m-am dus numai că nu prea m-am dumirit să iau 2/3 din lingura de amidon, am o problemă cu unităţile astea de măsură – un vârf de lingură, o lingură făr de vârf, o lingură plină. Pentru o cremă ratată de 2 ori, am fost extrem de mulţumită cu ce ieşi.

Ingrediente:

-         150 gr zahăr

-         150 gr lapte fierbinte

Aşa trimite Ana SMS cu dublură pe mail

-         20 gr amidon – când scriu reţeta asta şi tortul de la  tata nu mai există, iară jumătatea pentru dăruit e la frigider aşteptând pozarea, mi-o trimis Ana o ştire senzaţională: 1 lingură are 12 grame, io trebea să folosesc 2/3, şi o linguriţă 3 grame de amidon – io am folosit 10 la jumătatea de tort,  din mărinimie desigur,  am luat la cunoştinţă pentru viitor, săru’ mâna!

-         2 gălbenuşuri

-         5 gr gelatină

-        150 gr frişcă

-       45 gr caramele – astea le-am adăugat că le aveam – sunt de la Auchan cumpărate la vrac,  le-o identificat soră mea în tortul final ca fiind „ caramele de alea bune, de pe timpuri”

Am ars cele 150 grame zahăr în ceaunel pân s-o caramelizat şi le-am adăugat 100 din laptele fiert. Am lăsat pe foc mic pân s-o topit zahărul, care la contactul cu laptele s-o-ntărit. Separat am amestecat amidonul cu 25 de lapte şi gălbenuşurile,  gelatina am lăsat-o la înmuiat cu restul de 25.

Peste laptele caramel am adăugat amidonul, caramelele tăiate şi am continuat pe foc mic pân s-o îngroşat. Ceea ce la mine nu s-o prea întâmplat. Între timp m-o lămurit Ana că ăst caramel nu tre să arate ca o mămăligă după cum îmi îmchipuiam eu. Apoi, am oprit focul, am adăugat gelatina, am omogenizat bine şi am lăsat la răcit.

Timp în care teoretic am bătut frişca. În fapt, era smântână Dorna, am avut ceva aproape lichid, am băgat-o la congelator, dar pân s-o răcit budinca nu şi-o revenit prea bine. Oricum, am încorporat-o în caramel ş-am lăsat-o vrun ceas să prindă puteri. Când am acoperit blaturile era foarte curgătoare încă, dar tortul nu s-o prăbuşit.

Crema de vanilie - Ana m-o trimis pe zambetania, aci,  tot la o reţetă de-a Lissei, cea a prăjiturii cu mac. De astă dată am folosit 2/3 din cantităţi şi tot fu loc pentru acoperit şi 5 brioşe, ratate şi alea într-un mare fel. Aşa că data viitoare voi folosi ¼.

Crema cu marshmallows –  pe zambetania tot unde-s blaturile. Dar io am folosit poza Anei cu 2/3 din cantităţi - varianta B - şi bine am făcut, am descoperit că-n cele 2 experienţe anterioare am sărit apa din reţeta originală.

Sper că se observă sursa reţetei - ştie Ana fetele cofetărese cum io nu-mi ştiu nici neamurile

Pentru asamblare tort:

-         blatul cel înalt l-am acoperit cu jumătate din crema caramel

-         identic şi unul din restul de patru

-         două blaturi le-am acoperit cu câte jumătate din crema de vanilie

-         ultimul cu marşmaloasa

Întâi am făcut crema caramel, convinsă fiind c-o voi repeta, habar n-având că budinca de aci nu-i ţapănă ca aia cu amidon de-o ştiu io de la cremele cu unt, că se întăreşte prin răcire şi am acoperit două blaturi. Apoi simultan am făcut celelalte două creme şi am acoperit restul de 3 blaturi.

După juma de ceas le-am asamblat. Ana mă sfătuise să păstrez câte două linguri din fiecare cremă şi la asamblare să întind uşor peste crema deja întărită aşa încât blatul să adere la cremă şi să nu se prăbuşească tortul cum am păţit deja la cel cu spanac şi 7 ciocolate.  Cum mi s-o părut tare fragil turnul i-am înfipt un băţ de frigăruie şi l-am lăsat la frigider pân la pozare – o zi şi o noapte – nici n-am verificat de s-o prăbuşit, doar nu era să-mi stric ziua cu neimportane d' astea. La mama o stat vro 5 zile la congelator şi o fost scos în frigider c-o noapte înainte de consum. Arăta identic momentului în care l-am avut gata, exact cum îmi garantase Ana că va fi.

L-am decorat cu felii de marshmallow şi bucăţi de caramele cât o stat la frigider, că-mi fu teamă să-l congelez cu cifrele din fondant. Abia acuş la poze am văzut că l-am făcut pe 6 invers, tot timpul am avut senzaţia că e ceva în neregulă, dar nu m-am dumirit nici când l-am avut 2 ceasuri în faţa ochilor, căci atât dură să ne strângem la masă şi să sufle Teo-Ştefan de câte 5 ori în lumânare.

L-am refăcut o săptămână mai târziu,  pe jumătate,  pentru că n-am vrut s-o sperii pe mama cu o şedinţă foto de secţiune în două ceasuri, deci n-aveam poze şi apoi pentru că era o dulcegărie ce merita dăruită, chiar pe juma de cerc aşa, numa' că de astă dată am ratat de 2 ori crema de vanilie, deci poze cu secţiunea, de-o exista un Doamne doamne al secţiunilor, voi avea de la tortul pentru Ştefănuţ.

Ştiu că nu mai am spaţiu pe blog şi că am scris de o sută de ori Ana, dar tre să mai zic şi asta căci desigur am avut o revelaţie:

-         o iubesc pe Ana pentru că-mi aminteşte de mine dintr-o altă viaţă. Cândva,  de eram întrebată cum se face ursuleţul intram în bucătărie şi făceam un tutorial, chiar de programul îmi era altul, chiar de nu aveam ce face apoi cu ursuleţul. Cândva Irina mă întreba cum să facă o gentuţă, o am şi acuş la colecţia de nefolosite. Cât să folosesc Maria din doza asta a ta pentru tava mare? N-am habar, dar testez sâmbătă şi de nu-i târziu îţi scriu. Cred că Ana mi-a fost dăruită ca să-mi primesc răsplata pentru toate acele fapte. Nu-mi scrie doar 10 grame apă fiartă, îmi trimite o poză cu apa pe cântarul indicând 10. Nu scrie reţete, merge la Lidl unde ştie că are smântâna aia de-o foloseşte zăpăcita, deşi ea cumpăra vrac pentru frişcă, îmi trimite poze cu ciocolata şi mă trimite pe raftul de la Billa unde-s chipsurile din ciocolată. Nu adoarme în noaptea în care ameţita ratează 3 ture de biscuiţi cu lapte praf şi 3 ture de brioşe pân nu află că tortul e pe picioarele lui. De ce face toate astea n-am habar, de ce le face gratuit pentru un om pe care nu-l cunoaşte iar nu am habar. Dar de-i ca Maria aia de ziceam de ea că-i dusă, bucuria reuşitei ăsteia  ce i se datorează deşi nu-i a ei, o fericeşte poate înzecit. Nu ştiu ce au zânele în fişa postului, dar Ana, care-i mama lor face d' astea:  se gândeşte cum aş putea io câştiga bani, îmi expediază pentru vindecat tristeţi SMSuri,  îmi trimite sfaturi despre două gălbenuşuri ce pot fi înlocuite cu un ou întreg şi două blaturi ce pot fi suprapuse şi coapte într-o singură tavă, se amuză că io românizez toate marşmaloasele, mă corectează că nu se roşteşte Ma-la-ga sacadat şi accentuat, ci moale şi continuu Malaga...

Îţi mulţumesc om bun cum niciodată cuvintele mele nu  vor putea-o face!

În ziua şedinţei foto am mers la piaţă pentru flori, oare ce-aş putea cumpăra să dăruiesc virtual Anei, probabil nu voi găsi decât narcise şi garofiţe. Şi le-am zărit şi am ştiut că există ş-un dumnezeu al gândului bun făr de credinţă.

Sfârşit.