Dialoguri pe un tort

O tragi-comedie în două acte

Personajele:

BĂIEŢELUL – Ştefănuţ împlinătorul a şapte ani

POVESTITOAREA – Maria, mătuş’sa, tortulăreasă

Acţiunea se petrece în casa bunicilor ştefănuţeşti c-o lună înainte de aniversarea celor minişapte. În actul doi în casa ştefănuţească în prezilele festive.

-         Maria, când pleci?

-         Într-o oră.

-         Aş zice să scrii pe o hârtie ce vreau pentru tortul de ziua mea..

-         Notez..

-         Să fie un tort mare oval..

-         Ştefănuţ, nu am bani pentru unul mare…

-         Bine, unul oval mărişor cu o avalanşă de pietre, aşa pe diagonală, să fie gri şi albe. Să aibă tribune, jos o şosea cu trei maşini neimportante neagră şi gri, toate cu numere. Sus o pistă de curse cu Fulger, Regele şi Ceak, Fulger pe locul întâi. Să fie un gard în mijloc, un podium şi o cupă. Să mai fie un stâlp şi două dube, maşini de asistenţă şi un şapte. Ai notat?!

-         Am notat!

-         Eu aş zice când ajungi acasă să începi a lucra, să nu te aglomerezi în ultima săptămână şi să nu te mai odihneşti!

-         Da, Ştefănuţ, aşa voi face !

-         Să fie cu vanilie, caramel şi ciocolată! Notează!

C-o săptămână înaintea evenimentului, când Maria nu-ncepuse lucrul, îl sună în speranţa că se mai scurtează lista cu cerinţe.

- Ştefănuţ, cum ziceai să fac tortul ?

- Maria, dar citeşte pe hârtie, ai acolo tot!

Se prezintă înfăptuirea listei pe principiul mătuşesc „ nimic nu-mi iese din ce-mi cere copchilul ăsta”

-         Maria, ai făcut torturi mult mai frumoase decât ăsta! Nici nu înţeleg cum se teleportează în tunel maşinile de sus, bine că nu ai făcut nici un stâlp, doar te-am rugat,  puteai un podium foarte simplu să pui aici în faţa tribunei. Ce urâtă e maşina asta verde! Şi ce şapte ai făcut, nici nu se înţelege…

-         Atât am fost în stare pe anu ăsta..

-         Notează ce vreau la iarnă, un tort cu o pistă de curse şi un stâlp…

-         Ştefan, când mă odihnesc, acuş îs epuizată..

După alte treizeci de secunde: 

-         Notează să fie cu lego tortul de la Sfântu Ştefan ..

După alte două ore:

-         Următorul tort pentru mine să fie cu un castel, îţi arat eu pe internet cum să arate..

După două ore şi un minut: 

-         Notează ca tortul pentru Teo să fie cu un cuib de rândunici..

Intervine mumă’sa împăciuitoare:

-         Ştefan, i-ai mulţumit şi tu Mariei pentru tort ?

-         ….

-          Ştefan, cu cine vorbesc eu?

-         ….

După două zile:

-         Maria, mulţumesc mult pentru claxon. Mama zice cu tortu, dar eu nu pot mulţumi din suflet pentru ceva ce nu mi-a plăcut deloc…

Am cheletuit pentru daru  ăsta fix toţi banii pentru o bicicletă la mâna a doua şi fix amiezile şi mult din nopţile unei săptămâni. Claxonul l-o cumpărat T. din piaţă cu 5 lei. Tortul nu l-a gustat pentru că degeaba are vanilie şi ciocolată, dacă nu are caramel „când era aşa de simplu măcar nişte pietre să fie caramele” şi oricum nu se înţelege nimic din poveste. Claxonul l-a fixat pe bicicletă cât o stat pe lângă ea, apoi l-o desfăcut să-l aibă în pat.

Sfârşit.

Revin c-o filă de jurnal tortul(r)os, pentru tortul acesta ratat pe îndelete,  la sfârşitul săptămânii. Partea  a doua a misiunii munca în zadar, episodul numit biscuiţi pentru furnici, îl public miercuri.

- Ştefănuţ, azi, cu lamulţani nu-mi doresc pentru tine decât ca la tortul de majorat, care tare-aş vrea să nu mai fie despre Fulger,  să poţi rosti tot ce-ţi spune inima şi nu ce se cade după normele adulţilor. La mulţi ani, copile!